CSJ. Decizia nr. 1107/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1107

Dosar nr.2733/2002

Şedinţa publică din19 martie 2003

S-a luat în examinare recursuldeclarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.439/CA/2002 – P din 9 septembrie2002 a Curţii de Apel Oradea.

La apelul nominal părţile în cauză, respectiv, recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi intimata reclamantă M.M.E. nu s-au prezentat.

Procedura completă.

Referind asupra cauzei, magistratul asistent a solicitat că recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare a solicitat în scris, judecarea cauzei în lipsă (fila 3, dosar recurs).

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 1.07.2002, reclamanta M.M.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr.3252 din 7.06.2002 şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Oradea, prinsentinţa nr.439/9.09.2002 a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.3252/2002şi a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr.189/2000.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit art.1 lit.c din actul normativ susmenţionat, beneficiază de drepturi şi persoana refugiată pentru motive etnice în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Reclamanta, născută în refugiu la 6.08.1941 a dobândit prin naştere statutul de refugiat al părinţilor săi, privată alăturide aceştia, de folosirea locuinţei şi a tuturor bunurilor din localitatea de domiciu şi obligată să accepte condiţiile oferite în localitateaunde au fost strămutaţi părinţii, ceea ce echivalează cu o modalitate de persecuţie etnică.

Împotriva sentinţei adeclarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că soluţia adoptată de instanţă contravine prevederilor legale, întrucât Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare nu se referă şi la persoanele care s-au născut în timpul în care au fost strămutaţi ori refugiaţi părinţii lor.

Examinând cauza faţă de motivul invocat şi având în vedere prevederile art.304 şi 304/1 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că reclamanta a dobândit prin naştere statutulde refugiat a părinţilor săi,având doar un drept de şedere legală şi temporară în localitatea unde au fost strămutaţi aceştia.

Alături de părinţii săi, reclamanta a suferit persecuţi etnice pe toată durata strămutării, cuprinsă între data naşterii sale şi cea a retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul persecuţiei etnice.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curteava constata că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi în consecinţă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursuldeclarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.439/CA/2002 – P din 9 septembrie2002 a Curţii de Apel Oradea ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1107/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs