CSJ. Decizia nr. 1192/2002. Contencios. Recurs anulare decizie Consiliul Concurentei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1192
Dosar nr. 812/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 mai 2001, reclamanta S.C. A.R. SRL, comuna Otopeni, judeţul Ilfov, a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal, anularea deciziei pârâtului nr. 154 din 9 aprilie 2001 şi, în subsidiar şi obligarea pârâtului să elibereze o nouă decizie prin care să acorde dispensa de exceptare de la interdicţia prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 pentru înţelegerea numită „Convenţie de Catering" încheiată la 12 ianuarie 1993.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin actul contestat, pârâtul i-a respins acordarea exceptării individuale de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 pentru înţelegerea indicată.
Că, în anul 1993 a încheiat cu S.C. T. S.A. (în prezent C.N. T.A.T. S.A.) o convenţie de catering pe un termen de 15 ani, una dintre clauzele convenţiei prevăzând obligaţia companiei menţionate de a achiziţiona produsele de catering exclusiv de la reclamantă.
Ulterior intrării în vigoare a legii concurenţei, a solicitat Consiliului Concurenţei acordarea exceptării individuale de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 pentru înţelegerea amintită.
A mai arătat că, în mod nelegal, prin Decizia atacată, pârâtul i-a respins cererea.
Aceasta pentru că dispoziţiile Legii nr. 21/1996 nu sunt aplicabile unei convenţii în derulare, încheiată anterior intrării în vigoare a actului normativ indicat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1613 din 27 noiembrie 2001, a admis acţiunea şi a anulat, ca nelegală, Decizia nr. 154 din 9 aprilie 2001.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 21/1996 nu poate retroactiva şi, întrucât convenţia de catering s-a încheiat în 1993, la momentul la care nu exista nici o limitare legală a clauzei de exclusivitate, pentru un termen de 15 ani, nu este aplicabilă convenţiei arătate.
La data apariţiei legii concurenţei, reclamanta avea, prin convenţie, drepturi deja câştigate, respectiv contracte cu furnizorii şi investiţii în instalaţii de catering.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Concurenţei.
Motivându-şi recursul, pârâtul a susţinut, în esenţă, că instanţa fondului a interpretat eronat actul dedus judecăţii, nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
Recursul este fondat, în sensul celor expuse în continuare.
În convenţia de catering încheiată de intimata-reclamantă cu S.C. T. S.A. la 12 ianuarie 1993 s-a prevăzut furnizarea de servicii de catering în mod irevocabil şi exclusiv pe o perioadă de 15 ani.
Într-adevăr, această clauză, prevăzută la pct. 3 din convenţie, este de natură a elimina concurenţa de pe piaţa serviciilor de catering pentru aeronave.
Este evident că o asemenea situaţie este sancţionabilă numai în măsura în care un text legal dispune expres în acest sens.
Chiar dacă, la momentul încheierii contractului dintre părţi, nu exista nici o limitare legală a clauzei de exclusivitate, ulterior, prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, s-au prevăzut anumite interdicţii cu privire la acte şi fapte ce pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei pot fi exceptate de la interdicţia stabilită de art. 1 înţelegerile, deciziile de asociere sau practicile concertate care îndeplinesc cumulativ anumite condiţii expres şi limitativ prevăzute.
Întrucât convenţia de catering în discuţie este un contract cu executare succesivă, aflat în derulare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 21/1996, potrivit prevederilor Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi art. 6 din Legea Concurenţei, pentru a respecta noul cadru legal, intimata-reclamantă putea şi trebuia să solicite Consiliului Concurenţei, în condiţiile legii, dispensa pentru exceptarea individuală de la interdicţia stabilită.
Nu se poate reţine teza instanţei de fond potrivit căreia apariţia Legii nr. 21/1996 nu poate afecta valabilitatea convenţiei de catering, deoarece ar însemna o retroactivare a legii concurenţei.
Dimpotrivă. Până la intrarea în vigoare a noii legi, convenţia s-a derulat în limitele stabilite de părţi, actul juridic producându-şi efectele convenite.
O retroactivare a legii concurenţei ar însemna ca dispoziţiile sale să afecteze raporturi juridice derulate anterior intrării sale în vigoare, or, în speţă, acest lucru nu s-a produs.
Nu este însă admisibil ca, după apariţia legii concurenţei, justificată de raţiunile unei economii de piaţă, contracte anterioare să consacre, peste lege, raporturi juridice contrare regulilor instituite de actul normativ.
Nu suntem în prezenţa unor drepturi deja câştigate, cum a consemnat prima instanţă, ci, fiind vorba despre executarea succesivă a efectelor unui act juridic, era necesar ca, la data intrării în vigoare a noii legi, părţile să aibă în vedere respectarea ei, ca fiind actul normativ care guvernează actele şi faptele îndeplinite pe toată durata valabilităţii sale.
De altfel, aşa cum am menţionat anterior, legiuitorul a avut în vedere şi această situaţie, prevăzând într-un cadru determinat, acordarea dispensei.
Întrucât nu s-a conformat exact acestor dispoziţii legale, în mod corect, prin actul administrativ atacat, recurentul-pârât a respins cererea intimatei-reclamante, actul emis fiind legal şi temeinic.
Nu s-au sancţionat, astfel, prin Decizia nr. 154/2001 fapte consumate anterior intrării în vigoare a Legii concurenţei, ci după această dată.
În considerarea celor expuse şi a prevederilor art. 312 alin. (1) teza 1 şi ale art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, ca casa sentinţa atacată, respingând acţiunea intimatei-reclamante ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 1613 din 27 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de S.C. A.R. SRL, şoseaua Bucureşti – Ploieşti, judeţul Ilfov.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1191/2002. Contencios. Recurs refuz de punere... | CSJ. Decizia nr. 1193/2002. Contencios. Recurs anulare decizie... → |
|---|
