CSJ. Decizia nr. 1190/2002. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1190
Dosar nr.707/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de KA şi AI împotriva deciziei nr.605 din 8 noiembrie 2001 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii KA şi AI şi intimatul Consiliul Local al comunei C, judeţul Covasna reprezentat de consilierul juridic, lipsind intimata Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
După prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat că pricina este în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fobnd părţilor prezente.
Recurenţii KA şi AI au solicitat, pe rând, admiterea recursului, detaliind motivele de casare expuse în scris.
Reprezentantul intimatului a formulat oral concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, în considerarea celor expuse în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.24/2001, s-a admis încheierea de sesizare nr. 15/2001 a Completului Camerei de Conturi Covasna şi în consecinţă: au fost obligaţi în solidar pârâţii KA şi AI la plata sumei de 3.360.000 lei despăgubiri civile către comuna C, judeţul Covasna precum şi foloasele nerealizate de 40% asupra debitului menţionat de la 4 decembrie 2000 la stingerea plăţii – cu 150.000 lei, cheltuieli de judecată fiecare în favoarea bugetului de stat.
Împotriva sentinţei au formulat recurs jurisdicţional KA şi AI.
Prin Decizia nr.605/ 8.11.2001 Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, a respins recursul jurisdicţional obligându-i pe recurenţi la 50.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea statului.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Conform art.19 şi 20 din Legea nr.154/1998, indemnizaţia lunară la care au dreptul persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, se stabileşte conform cu anexa 2 din lege şi este unica formă de remunerare a funcţiei.
Primarul şi viceprimarul nu pot beneficia de alte sporuri, deci nici de tichete de masă.
Prevederile Legii nr.188/1999, statutul funcţionarilor publici intrat în vigoare în anul 2000 şi Legea nr.142/1998 delimitează categoriilor beneficiarilor tichetelor de masă, astfel că sfera acestora nu poate fi extinsă.
Împotriva deciziei nr.605/2001 au formulat recurs KA – primar al comunei C şi AI – referent contabil la Primăria C, criticând-o astfel:
Legea nr.142/1998, privind acordarea tichetelor de masă se referă la toţi salariaţii din sectorul bugetar, deci şi la funcţionarii publici.
Primarul şi viceprimarul au restituit sumele primite cu titlu de tichete de masă şi al 13-lea salariu.
Prevederile art.1 din Legea nr.142/1998 sunt neconstituţionale.
Decizia este nelegală atâta vreme cât conform art.37 alin.3 din Legea nr.69/1991, pe perioada exercitării mandatului contractul de muncă al acestora se suspendă, neputându-se încadra în prevederile art.1 din Legea nr.142/1998.
Mai mult, pe perioada mandatului contractul de muncă fiind suspendat, aşa cum s-a arătat mai sus, în lumina dispoziţiilor Legii nr. 154/1998 privind funcţiile de demnitate publică, pentru acestea unica formă de salarizare este indemnizaţia ce nu include şi acordarea tichetelor de masă. De altfel, primarul şi viceprimarul au restituit contravaloarea tichetelor de masă.
Cu referire la neconstituţionalitatea art.1 din Legea nr.142/1998 – recurenţii nu au mai susţinut neconstituţionalitatea acestuia ci faptul că nu s-a făcut o interpretare conform cu art.20 din Constituţie – privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Se constată că în cauză nu este vorba de o discriminare ci de o interpretare corectă a dispoziţiilor legale, acestea neputând fi extrapolate la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor.
Constatându-se că nu sunt motive care să ducă la casare, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de KA şi AI împotriva deciziei nr.605 din 8 noiembrie 2001 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1189/2002. Contencios. Recurs împotriva... | CSJ. Decizia nr. 1191/2002. Contencios. Recurs refuz de punere... → |
---|