CSJ. Decizia nr. 1200/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1200
Dosar nr.2833/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr.134 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, reprezentată de consilierul juridic M.E.M. şi intimatul-reclamant B.V.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că intimatul a depus la dosar întâmpinare şi un set de înscrisuri (în copie) de care recurenta a luat cunoştinţă.
Constatând că nu sunt de examinat chestiuni prealabile şi că pricina este în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul în fond părţilor.
Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, detaliind motivele de casare expuse în scris.
Intimatul a cerut să fie respins recursul ca nefondat, în considerarea celor expuse în întâmpinare şi a actelor depuse.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 august 2002, reclamantul B.V. a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, anularea hotărârii pârâtei nr.23 din 8 iulie 2002 şi stabilirea calităţii sale de beneficiar al Legii nr.189/2000 cu modificările ulterioare, cu acordarea drepturilor aferente.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost evacuat împreună cu mama sa din localitatea de domiciliu, la vârsta de 2 ani, iar lipsa menţiunii numelui său în carnetul de evacuat al mamei sale nu reprezintă un motiv de respingere a cererii sale, după cum greşit a reţinut pârâta.
Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi comercial, prin sentinţa nr.134 din 20 septembrie 2002, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a constatat că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr.189/2000 modificată prin Legea nr.367/2001.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, din probele administrate, rezultă că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 modificată, fiind evacuat împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu, din motive etnice.
Împotriva sentinţei a declarat, în termen legal, recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, care a arătat, în esenţă, că prima instanţă a apreciat eronat înscrisurile depuse, respectiv carnetul de evacuat al mamei intimatului-reclamant şi adresa nr.3977/1945 emisă de Biroul pentru Aplicarea Armistiţiului din cadrul Prefecturii Bihor, întrucât, din aceste acte nu reiese că reclamantul ar fi fost evacuat împreună cu mama sa, ci dimpotrivă.
Recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de1 ianuarie 1942 în localitatea Lipcani din U.R.S.S. (certificat de naştere – fila 3 dosar fond) şi că părinţii săi au fost evacuaţi din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice din perioada ocupaţiei sovietice.
Potrivit prevederilor art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se într-una dintre cele 6 situaţii enumerate.
Aşa după cum a reţinut în mod corect şi prima instanţă, evacuarea din localitatea de domiciliu este o modalitate de persecuţie etnică pentru care legiuitoriul a înţeles să acorde drepturi compensatorii.
Acesta este şi cazul copiilor care şi-au urmat în refugiu părinţii.
Nu poate fi reţinută critica recurentei cum că lipsa menţiunii numelui copilului de pe carnetul de evacuat al mamei intimatului ar fi un argument în favoarea respingerii acţiunii.
În conformitate cu dispoziţiile art.14 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art.100 din Codul familiei, copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Întrucât nu s-a făcut nici un fel de dovadă contrară că minorii nu şi-au urmat părinţii în refugiu, dimpotrivă aceştia – printre care şi intimatul reclamant – fiind indicaţi în legitimaţia mamei (fila 9 dosar fond) şi specificaţi nominal în adresa nr.3977 din 28 martie 1945 eliberată de Biroul pentru aplicarea armistiţiuluidin cadrul Prefecturii Bihor.
În legătură cu această din urmă adresă, susţinerea recurentei este nefondată, întrucât menţiunea din adresă că familia intimatului nu a rămas sub ocupaţie sovietică în perioada 1940 – 1941 nu trebuie interpretată ca o dovadă că familia nu ar fi fost evacuată, deoarece cu privire la acest aspect, situaţia a fost suficient probată cu celelalte acte depuse.
Cuprinsul acestei adeverinţe trebuie interpretat în contextul istoric al anului când s-a emis, când se punea problema repatrierii cetăţenilor sovietici aflaţi pe teritoriile străine.
Or, faptul că „intimatul şi familia sa" au fost „exceptaţi" de la „repatrierea în U.R.S.S.", constituie un argument în plus pentru faptul că au fost consideraţicetăţeni români şi că fuseseră evacuaţi în această zonă a ţării(judeţul Bihor) dinlocalitatea de domiciliu, din motive etnice.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de instanţa fondului hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi, în considerarea dispoziţiilor art.312 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, Curtea îl va respinge ca atare, menţinând sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr.134 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 120/2002. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1201/2002. Contencios. La încheiere. Recurs → |
|---|
