CSJ. Decizia nr. 1303/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform D.L.118/1990. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1303
Dosar nr.1318/2002
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de N.I. împotriva sentinţei civile nr.98 din 4 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a Municipiului Bucureşti, prin consilierul juridic D.A.T. lipsind recurentul-reclamant N.I.
Procedura completă.
Curtea, din oficiu, a pus în discuţie competenţa materialăa soluţionării cauzei, în raport cu prevederile Decretului-Lege nr.118/1990, republicat, şi cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Consilierul juridic D.A.T. a învederat că excepţia de necompetenţă materială a instanţei sesizate de reclamant a fost invocată şi în faţa acesteia, dar a fost respinsă, ca nefondată. A precizat că, în cauză, competent este Tribunalul Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, având în vedere că pârâta este autoritate a administraţiei publice la nivel judeţean, nu central.
Curtea a rămas în pronunţarea cu privire la excepţia pusă în discuţie.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, reclamantul N.I. a contestat Decizia nr.70/2000 emisă de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a Municipiului Bucureşti, prin care i s-a respins cererea privind stabilirea calităţii de beneficiar al Decretului-Lege nr.118/1990, modificat.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin Decizia atacată nu i s-a recunoscut perioada de persecuţie politică, deşi a depus suficiente dovezi din care să rezulte că a fost marginalizat profesional în perioada dictaturii comuniste.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.98 din 4 februarie 2002, a respins ca nefondată acţiunea.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că, de fapt, reclamantul a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate că începând cu data de 30 iunie 1977 şi până la data când va fi emisă o hotărâre judecătorească definitivă a fost persecutat din motive politice, în sensul că a fost retrogradat din funcţia de tehnician în cea de strungar, depunând numeroase înscrisuri care constituie indicii în sensul că reclamantul a fost marginalizat profesional pe considerente politice.
A mai reţinut că, prin Decizia nr.70/2000 a D.M.S.S. Bucureşti, cererea reclamantului a fost respinsă ca tardivă, în raport cu data de15 martie 2000, stabilită prin art.8(3) din Legea nr.18/2000, ca termen limită de depunere a cererilor întemeiate pe Decretul-Lege nr.118/1990.
A concluzionat că, întrucât cererea reclamantului a fost înregistrată abia la 31 mai 2000, faţă de prevederile de lege arătate, Decizia emisă de pârâtă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, susţinând, în esenţă că instanţa şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile Legii nr.18/2000, care este în contradicţie cu Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.
A susţinut, totodată, că deşi a administrat suficiente dovezi din care rezultă că în timpul dictaturii ceauşiste a fost persecutat politic, marginalizat profesional, instanţa nu s-a pronunţat asupra lor.
Cum însă, s-a invocat din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel în soluţionarea în primă instanţă a cauzei, excepţie care are caracter peremptoriu, urmează a fi examinată cu precădere faţă de motivele de casare invocate de recurent.
Este de netăgăduit că obiectul litigiului îl reprezintă contestarea unei decizii emise de D.G.M.S.S.
Având în vedere obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente, se constată că, în speţă, competenţa de a judeca aparţine, în primă instanţă, tribunalului.
Potrivit dispoziţiilor art.2 pct.1 din Codul de procedură civilă, coroborat cu pct.1 şi art.3 din OUG nr.59 din 27 aprilie 2000 privind modificarea şi completarea OUG nr.138/2000, curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială şi al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, precum şi proceseleşi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Având în vedere că Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială nu este un organ central, recursul urmează a fi admis, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de N.I. împotriva sentinţei civile nr.98 din 4 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1302/2002. Contencios. Anulare decizie D.G.V.... | CSJ. Decizia nr. 1305/2002. Contencios. Radiere autoturism.... → |
|---|
