CSJ. Decizia nr. 1306/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1306
Dosar nr.2868/2002
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.534/CA/2002-P din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit atât recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor, cât şi intimatul-reclamant C.P.M.
Procedura completă.
S-a referit că ambele părţi au solicitat, în scris (filele 3 şi 8) soluţionarea cauzei în lipsa lor, conform prevederilor art.242(2) din Codul de procedură civilă.
Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a rămas în pronunţare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 septembrie 2002, C.P.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor să se dispună anularea hotărârii nr.863 din 13 august 2001, prin care Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al OG nr.105/1999, ca nelegală.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că urmare a aplicării Dictatului de la Viena, întreaga sa familie a fost strămutată din Oradea în Ungaria, unde tatăl său a fost obligat să lucreze în serviciul Căilor ferate regale ungare.
Aprecizatcămăsura respectivă a încetat abia în cursul lunii mai 1945. Ea a vizat în special pe salariaţii de etnie română, în timp ce salariaţii de etnie maghiară au rămas pe loc, continuându- şi activitatea înGara Oradea Vest.
Deşi a depus înscrisuri oficiale care atestă strămutarea, funcţionarii autorităţii publice pârâte consideră eronat că nu este îndreptăţit la recunoaşterea dreptului pretins, prevăzut de art.1 lit.c din OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.
Curtea de Apel Oradea prin sentinţa nr.534/CA din 14 octombrie 2002 a admis acţiunea şi a anulat actul administrativ supus controlului jurisdicţional.
De asemenea, a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că tatăl reclamantului, angajat al Căilor Ferate Române, a fost transferat după ocuparea Ardealului de Nord de către autorităţile hortiste, în Ungaria, unde alături de ceilalţi membrii ai familiei, C.P.M. a suportat privaţiunile impuse prin această măsură discreţionară.
Faptul că tatăl său nu a plecat benevol şi nu a considerat localitatea de strămutare ca fiind cea de domiciliu, rezultă din înscrisul eliberat de Căile Ferate Regale Ungare, care confirmă măsura strămutării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea, deoarece plecarea familiei C.în Ungaria a avut loc ca urmare a opţiunii exprimate de tatăl reclamantului, care astfel şi-a continuat activitatea desfăşurată anterior în cadrul Căilor Ferate Române. Că deci, nu poate fi vorba deprivaţiuni şi suferinţe ci de o situaţie privilegiată, rezultând din condiţii superioare de locuit, serviciu, salarizare.
În sprijinul apărării sale, Casa Judeţeană de Pensii Bihor a mai invocat Precizările C.N.P.A.S. nr.1026/2002, care exceptează de la beneficiul legii, persoanele ai căror părinţi au fost detaşaţi sau transferaţi în interesul serviciului la staţiile de cale ferată din Ungaria (MAV).
Recursul este nefondat.
Din adresele nr.6677/II.1942 şi nr.Gy 4/172/1945.A.II.sz emise de Căile Ferate Regale Ungare (filele nr.4,5,7 şi 8 ale dosarului), rezultă fără echivoc transferul forţat al luiC.P. tatăl reclamantului C.P.M., inspector de cale în staţia Oradea, ladirecţia căilor ferate ungaredin Veszprem, staţia Szentgal, dispus de autorităţile maghiare după ocuparea Ardealului de Nord.
Ca urmare, a aceestei măsuri, întreaga familie a reclamantului a fost nevoită să-l însoţească pe C.P. în diferite localităţi în care fusese strămutat şi de unde s-a reîntors în România abia în luna mai 1945.
Contrar afirmaţiilor care se fac în recurs, nu s-a dovedit câtuşi de puţin în dosar, existenţa unor condiţii de viaţă superioare pe perioada strămutării şi nici a unui acord, din partea lui C.P. cu privire la transferul decis unilateral de autorităţile de ocupaţie.
Măsura respectivă, vizaîndeosebi, persoane de origine etnică română şi refuzul de conformare ar fi determinat, în mod cert, agravareasituaţiei familiei celui transferat forţat.
Cât priveşte Precizările C.N.P.A.S. nr.1026/2002, se apreciază că ele adaugă la lege şi restrâng nepermis sfera persoanelor îndreptăţite la recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.
În consecinţă, legal şi temeinic aceste precizări au fost înlăturate de prima instanţă din soluţia dată procesului.
Faţă de considerentele expuse şi de inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.534/CA/2002-P din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1305/2002. Contencios. Radiere autoturism.... | CSJ. Decizia nr. 1307/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
