CSJ. Decizia nr. 1453/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 118/1990. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1453
Dosar nr.3148/2002
Şedinţa publică din8 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate SocialăConstanţaîmpotriva sentinţeicivile nr.126/CA din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa,Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominals-au prezentat: intimaţii-reclamanţi P.D. şi P.M. personal, lipsind recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Constanţa.
Procedura completă.
Intimaţii-reclamanţi P.D. şi P.M., avândpe rând cuvântul, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat pentru motivele din întâmpinare (fila 8).
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor de la dosar constată următoarele:
Prin cereri distincte introduse la 7 iulie 2002 laCurtea de Apel Craiova-Secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanţii P.D. şi P.M. , au solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Constanţa să le recunoască drepturile de persoană strămutată, în condiţiile art.1 lit."e" din Decretul-Lege nr.118/1990 şi anularea deciziilor emise de pârâtăsub nr.446 şi nr.447 din 19 aprilie 2002 ca nelegale.
In motivareaacţiunii, reclamanţii fiu şi mamă, au învederat că începând cu luna martie 1949 au fost dislocaţi , împreunăcu tatăl primului şi soţul secundei, P.V. din localitatea lor de domiciliu satul Veteranu, în satul Izvoru Mare, unde au locuit până în anul 1955, împrejurare în care greşit pârâtaprin deciziile contestate le-au respins cererile pentru recunoaşterea drepturilor depersoană strămutată, conform Decretului-Lege nr.118/1990.
Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ, examinândcauza în raport cu susţinerile părţilor şi a actelor de la dosar, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr.126 /CA din 17 octombrie 2002, respingând excepţia de necompetenţă materială, ridicată de pârâtă, a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea cauzei în primă instanţă în temeiul dispoziţiilor art.4din Legea nr.189/2000 privind aprobarea OG nr.105/1991 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990, lege specială în această materie care prevede că persoanainteresată poate face contestaţie la curtea de apel şi ca atare competenţa revine curţii şi nu pot fi invocate dispoziţiile art.2 pct.1 lit."c" din Codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, Curtea a admis acţiunea conexă promovată de reclamanţii P.D. şi P.M., a anulat deciziile ca nelegale şi a obligat pârâta să recunoască drepturile de persoană strămutată de la domiciliu, din motive politice a celor doi reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâreinstanţa de fond a reţinut că prin sesntinţa civilă nr.182/CA din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova-Secţia de contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit că numitul P.V. a fost strămutat împreună cu familia, în perioada20 martie 1949 – decembrie 1955 din satul Veteranu în satul Izvoru Mare, judeţul Constanţa,obligând pârâta să recunoască acestuia drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.
Din certificatul de naştere nr.3 din 25 ianuarie 1946 a rezultat că reclamantul P.D. este fiul numitului P.V.; iar din certificatul de căsătorie nr.1 din 23 ianuarie 1944 a reieşit că reclamanta P.M. este căsătorită cu numitul P.V.
Instanţa a mai avut în vedere şi declaraţiile a doi martori B.I. şi P.O. care au confirmat susţinerile recurenţilor.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală de Muncă şi Ssolidaritate Socială Constanţa, motivând, în esenţă , că instanţa şi-a întemeiatsentinţa pe declaraţiile celor doi martori care însă nu au respectat precizările Ministerul Muncii şi Solidaritate Socială din adresa nr.79115 din 10 noiembrie 2000 în sensul că aceşti martori ar fi trebuitsă facă dovada cuacte, căs-au aflat în aceeaşi situaţie cu cel pentru caredau declaraţia.
A mai susţinutcă în mod greşit instanţa a reţinut că reclamanţii au avut calitate de persoană strămutată, deoarece măsura de strămutare s-a luat împotriva prăinţilor şinu împotriva acestuia care era minor. Sentinţa stabilind numai pentru P.V. că a fost strămutat în perioada 20 martie 1949 – decembrie 1955.
Recursul este nefondat.
Potrivit articolului 1 şi articolului 3 din Decretul-Lege nr.118/1990, drepturile compensatorii pentru consecinţele negative produse de restricţie şi privaţiunile la care au fostsupuseunele persoane se cuvine tuturor acestora,indiferent de vârstă.
Această concluzie rezultă atât din cuprinsul textelor menţionate, cât şi din intenţia legiuitoruluiîn cauză se justifică aplicareaprevederilor enunţateavând în vedere că domiciliul copilului minor a fost la părinţii lui şi măsurile politice aplicate părinţilor au fost de natură să producă consecinţe negative subaspect material şi moral şi asupra copilului minor.
A excludede la beneficiul legii pe copii minori care au avut de suferit alături de părinţii lor înseamnă a face odiscriminare care nu este în concordanţă cu spiritul şi scopul urmărit de această lege cu caracter reparatoriu.
Prin sentinţa civilă nr.182/CA din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia de cotnencios administrativ s-a stabilit că părintelereclamantului P.D. şi anume P.V., a foststrămutatîn satul Izvoru Mare din data de 20 martie 1949 pânăîn decembrie 1955 şică locuinţa şi bunurile i-au fostluate de autorităţilede la acea vreme.
Potrivit certificatului de naştereseria N3 nr.1329160 (fila 3 dosar fond)rezultă că reclamantul P.D. este fiul numitului P.V., iar din certificatul de căsătorie nr.1/23 ianuarie 1944 reiese căP.M. este căsătorită cu fiul numitului P.V.
Nu se poate reţine nici susţinerea recursului că martorii audiaţi în cauzanu s-ar afla în aceeaşi situaţie cu reclamanţii, aşa cum corects-a pronunţat instanţa de fondpotrivit art.6 din Decretul-Lege nr.118/1990 deoarece dovadirea situaţiilor pevăzute de art.1 se face prin oricemijlocde probă prevăzutde lege, că martorii audiaţi au cunoştinţă de momentul strămutării situaţie ce se coroborează cu procesul-verbal din 6 iunie 1949, existent în dosarul de fond, care specifică: -„atâtmobilierul şi obiectele de uz casnic personal alexpropriaţilor au fost luate în primire de Gospodăria Agricolă de Stat „Pestera" şi „gospodăria şi conacele expropriaţilorau fostînglobate la aceeaşi unitate".
Aşa fiind reclamantul nu poate avea decâtcalitatea părinţilor săi, la strămutare şi cu atât mai mult reclamanta P.M. în calitate desoţia persoanei strămutate.
Faţă de cele de mai sus recursul se dovedeşte nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELELEGII
DISPUNE:
Respinge recursuldeclarat de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Constanţa împotriva sentinţei civile nr.126/CA din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi8 aprilie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1863/2002. Contencios. Anulare ordin emis de... | CSJ. Decizia nr. 1294/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
