CSJ. Decizia nr. 1470/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1470
Dosar nr.3234/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr.465 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit atât recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj, precum şi intimata-reclamantă C. S. F. M.
Procedura completă.
S-a referit că recurenta a solicitat judecarea recursului în absenţa sa (fila 3).
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6.09.2002, reclamanta C.S.F. M. a solicitat anularea hotărârii nr.1133/ 19.07.2002 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ a pronunţat sentinţa civilă nr.465/ 30.10.2002, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.1133/ 19.07.2002, a obligat pârâta să recunoască reclamantei statutul de refugiat pentru perioada 10.09.1941 – 6.03.1945, să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1.08.2002 şi a obligat pârâta la 500.000 lei cheltuieli dejudecată către reclamantă.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 10.09.1941, când părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice, şi a dobândit prin naştere statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa a interpretat greşit prevederile Legii nr.189/2000 şi ale Hotărârii Guvernului nr.127/2002, care prevăd expres şi limitativ categoriile de persoane în drept să li se recunoască statutul de refugiat din motive etnice. Faţă de împrejurarea că intimata s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi de la Cluj la Sibiu, recurenta a arătat că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute în actele normative sus menţionate pentru că, intimata nu şi-a schimbat domiciliul din localitatea Sibiu unde a fost născută, iar în această localitate, nu a suferit persecuţii din motive etnice.
De asemenea, recurenta a susţinut că hotărea atacată s-a întemeiat greşit pe dispoziţiile art.100 Codul familiei, art.8 şi art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, care nu au legătură cu fondul pricinii şi care, nu erau în vigoare în perioada indicată de intimată prin acţiune.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Domiciliul legal al minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte statornic.
Fiind născută după data la care părinţii săi au fost expulzaţi din motive etnice din Cluj, ca localitate de domiciliu în Sibiu, intimata a fost lipsită de dreptul său la un domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat până la 6.03.1945 şi pentru toţi membrii familiei intimatei refugiaţi în altă localitate, în sensul că aceştia nu au mai avut în perioada respectivă o locuinţă statornică sau principală.
În atare situaţie, instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr.189/2000, pentru că de la data naşterii sale – 10.09.1941, intimata a avut, asemenea părinţilor săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.
Cel de-al doilea motiv de casare este de asemenea nefondat, constatându-se că dreptul intimatei a fost recunoscut în temeiul Legii nr.189/2000 şi nu prin aplicarea dispoziţiilor art.100 din Codul familiei sau art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, astfel încât nu este relevant în cauză faptul că, aceste ultime prevederi legale au intrat în vigoare după data naşterii intimatei şi după încetarea perioadei de strămutare a sa într-o altă localitate.
Pentru considerentele expuse şi constatând că, potrivit art.304 şi 3041 Cod procedură civilă, nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr.465 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1465/2002. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1471/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
