ICCJ. Decizia nr. 312/2002. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.312
Dosar nr.232/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asuprarecursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 12 din 25 octombrie 2001, Curtea de Conturi, Secţia jurisdicţională a respins ca nefondate recursurile jurisdicţionale formulate de Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, D.I., A.D., L.R. şi M.D. împotriva sentinţei nr. 9 din 2 mai 2001 pronunţată în dosarul nr. 39/2000 de Colegiul jurisdicţional din cadrul Camerei de Conturi a Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Secţia jurisdicţională a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 9 din 2 mai 2001 Colegiul jurisdicţional a admis actul de sesizare formulatîn conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi a obligat persoanele răspunzătoare la plata sumelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare.
Recursul jurisdicţional formulat de Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti a vizatpunctele 3-5 şi 6 din dispozitivul sentinţei atacate prin care s-a dispus:
- la pct.3: obligarea pârâţilor D.I., A.D., M.D. şi L.R. la plata în solidar către Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti a sumei de 138.891.333 lei, reprezentând plăţi nelegale şi 75.551.495 lei daune;
- la pct.4: obligarea aceloraşi pârâţi la plata în solidar către acelaşi Consiliu a sumelor de 34.407.845 lei reprezentând plăţi nelegale şi 15.832.196 lei daune;
- la pct.5: obligarea aceloraşi pârâţi la plata în solidar către acelaşi Consiliu a sumelor de 12.982.720 lei reprezentând plăţi nelegale şi 5.716.292 lei reprezentând daune;
- la pct.6: obligarea pârâţilor M.D., L.R. şi G.I. la plata în solidar către acelaşi Consiliu a sumei de 7.866.607 lei reprezentând majorări de întârziere pentru impozit pe salarii nestabilit şi nevirat la buget.
Recursurile jurisdicţionale formulate de pârâţii D.I., A.D., L.R. şi M.D. au vizat aceleaşi puncte ale sentinţei atacate, în legătură cu sumele la plata cărora au fost obligaţi.
În recursurile jurisdicţionale s-a susţinut în esenţă, că primarul şi viceprimarul de sector erau îndreptăţiţi legal să primească spor de vechime (pct.3), cât şi premiu anual şi premii de 2% (pct.4 şi 5), iar în legătură cu pct. 6 s-a susţinut că suma respectivă fusese virată la bugetul statului.
Recurenţii L.R. şi M.D. au susţinut, în plus, că răspunderea pentru plăţile nelegale respective revine exclusiv ordonatorului de credite.
Recursurile jurisdicţionale au fost respinse cu motivarea că potrivit prevederilor art.19 şi 20 alin.(1) din Legea nr.154/1998 persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul la o indemnizaţie lunară care este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei, astfel că plata unor sporuri de vechime, premii anuale şi premii de 2% reprezintă plăţi făcute fără bază legală.
În ceea ce priveşte critica adusă pct. 6 din sentinţă, s-a reţinut că obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 7.866.607 lei reprezentând majorări de întârziere pentru impozitul pe salarii se justifică tocmai pentru căinstituţia publică - Consiliul local al Sectorului 6 Bucureşti a virat suma respectivă la buget, înregistrând astfel un prejudiciu.
Împotriva acestei decizii au formulat recursuri: Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, D.I., A.D., L.R. şi M.D. care, în esenţă, au reluat susţinerile şi criticile din recursurile jurisdicţionale.
Recursul formulat de Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, declarat prin primarul acestui sector, cu mandatul Consiliului, este inadmisibil.
Astfel, aşa cum s-a arătat, recursul jurisdicţional a vizat pct. 3-5 şi 6 din dispozitivul sentinţei pronunţate de Colegiul jurisdicţional, dispoziţii prin care persoanele răspunzătoare au fost obligate să plătească sumele respective către Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, în scopul reîntregirii bugetului acestuia.
Recursul de faţă vizează aceleaşi aspecte iar promovarea sa ar avea ca efect împiedicarea reîntregirii bugetului Consiliului Local al Sectorului 6 Bucureşti, ceea ce reprezintă exercitarea unei căi de atac împotriva interesului instituţiei publice.
Astfel fiind, recursul exercitat de primar în numele Consiliului Local al Sectorului 6 Bucureşti este inadmisibil, fiind lipsit de un interes legal, urmând să fie respins ca atare.
În ceea ce priveşte plata nelegală a unui spor de vechime, a premiului anual şi a premiilor de 2% instanţele jurisdicţionale au reţinut în mod judicios că sunt aplicabile prevederile art.19 şi art. 20 alin.(1) din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.
Potrivit acestor prevederi legale, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul la o indemnizaţie lunară stabilită în conformitate cu prevederile anexei II, care este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei.
Susţinerea că primarul şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti nu ar deţine funcţii de demnitate publică, întrucât aceste funcţii nu sunt enumerate în mod expres în anexa II/1, este lipsită de orice temei legal din moment ce din enumerarea făcută de legiuitor în această anexă rezultă în mod neechivoc că toţi primarii şi viceprimarii din România deţin funcţii de demnitate publică.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentuluiD.I., că nu ar fi emis o dispoziţie în sensul Legii nr.69/1991, republicată, în vigoare la data respectivă, prin care să stabilească drepturile salariale respective este lipsită de relevanţă din moment ce, în calitate de ordonator de credite a ordonat plata nelegală a acelor sume.
În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor L.R. şi M.D. că trebuia reţinută doar răspunderea primarului care, în calitate de ordonator d credite, potrivit prevederilor art. 26 alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale răspunde de necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării utilizării creditelor bugetareîn limita şi cu destinaţia aprobate prin bugetul propriu, este netemeinică.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, recurenţii M.D. şi L.R. au deţinut la data respectivă funcţiile de director economic şi, respectiv, şef serviciu economic şi au confirmat, prin semnătură, legalitatea şi corectitudinea plăţilor respective, astfel că, în mod judicios au reţinut instanţele jurisdicţionale şi răspunderea acestora, în solidar cu a celorlalte persoane răspunzătoare.
În concluzie, recursurile declarate de recurenţivor fi respins ca nefondate, soluţia atacată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de D.I., A.D.,L.R. şiM.D. şi de Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, împotriva deciziei nr. 512 din 25 octombrie 2001 a Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, ca nefondate şi, respectiv, inadmisibile.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi29 ianuarie 2004 .
← ICCJ. Decizia nr. 1043/2002. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 265/2002. Contencios. Recurs anulare decizie... → |
---|