CSJ. Decizia nr. 676/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.676
Dosar nr.1321/2002
Şedinţa publică din19 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, de Garda Financiară Centrală şi de SC „R.C.S."SAîmpotriva sentinţei civile nr.201 din 27 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentatrecurenţii pârâţi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridic L.A. şiGarda Financiară Centrală reprezentată de consilierul juridic K.R. precum şi intimata reclamantă prin consilier juridicM.D. şi avocatM.A.I.
Procedura completă.
Consilierul juridic A.L.a solicitat admiterea recursului propriu şi pe cel al Gărzii Financiare Centrale, modificarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, şi de respingere a recursului SC „R.C.S."SApentru motivele prezentate în scris pe care le-a susţinut oral.
Reprezentantul recurentei Garda Financiară Centrală a pus concluzii de admitere a recursului propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice şi de respingere a recursului SC „R.C.S."SA.
Avocatul reclamantei a pus concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat şi respingerea recursurilor declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Garda Financiară Centrală pentru motivele din întâmpinare (fila 24).
Reprezentanta Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a susţinut admiterea recursurilor Ministerului Finanţelor Publice şi alGarzii Financiare Centrale, modificarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate. A solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 iunie 2001, reclamanta SC „R.C.S."SAa chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şiGarda Financiară Centrală
solicitând anularea deciziei nr.848/11.06.2001 şi a procesului verbal din 29.03.2001 privind sumele de 19.966.657.057 lei impozit pe profit 5.237.222.117 lei majorări de întârziere aferente, 283.590.436 lei TVA şi 30.627.762 lei majorări de întârziere.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat că este greşită susţinerea pârâtelor în sensul că ar fi trebuit evidenţiată în baza de impozitare contravaloarea abonamentelor aferentelunii anterioare când abonaţii au beneficiat de servicii CATV, neachitate, fiind apoi debranşaţi în luna următoare.
In acest sens, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a HG nr.402/2000 pentru aprobarea metodologiei de calcul a impozitului pe profit, hotărârea adăugând la lege întrucât potrivit OG nr.70/1994, în calculul profitului impozabil intră doar veniturile obţinute, efectiv încasate, nu şi sumele de încasat.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că organul de control a făcut constatări inexacte şi fără să verifice dacă societatea a emis facturi zilnice, lunare sau trimestriale, a efectuat calcululveniturilor prin estimare şi nu în baza evidenţelor financiar contabile ale societăţii.
In consecinţă, a menţionat reclamanta, suma reprezentând impozitpe profit stabilită de organele financiare nu este datorată şi de asemenea, nu se poate vorbi nici de diminuarea taxei pe valoarea adăugată în luna decembrie 2000.
Prin sentinţa civilă nr.201 din 27 februarie 2002 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a admisîn parte acţiunea şi a anulat actele administrative atacate până la nivelul sumei totale de 479.152.904 lei reprezentând impozit pe profit aferent anului 2000 de 369.997.000 lei, majorări de întârziere aferente de99.315.316 lei, TVAîn sumă de 8.881.398 lei şi majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de nelegalitate a prevederilor HG nr.402/2000 este neîntemeiată, neputându-se cenzura acest act normativ pe o altă cale decât cea prevăzută de Legea nr.29/1990. De altfel, instrucţiunile aprobate prin HG nr.402/2000 reprezintă o normă fiscală care aduce precizări reglementărilor în materia impozitului pe profit şi a contabilităţii potrivit cărora profitul sau pierderea se determină ca diferenţă întreveniturile obţinute şi cheltuielile aferente, indiferent de data încasării sau a plăţii lor.
Instanţa a constatat că reclamanta şi-a înregistrat toate veniturile încasate, calculând şi evidenţiind lunar, în contabilitate impozitul pe profit cumulat de la începutul anului fiscal.
Referindu-se la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanţa a reţinut că societatea dispune de o evidenţă computerizată a tuturor abonaţilor, inclusiv a celordebranşaţi pentru neplata abonamentelor, ale căror contracte au încetat, reclamanta acceptând şi plăţi cu întârziere, care sunt corect evidenţiate în contabilitate.
Referitor la TVA, instanţa a contestat că veniturile aferente CATV sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată, fiind purtătoare de TVA celelalte venituri aferente încasărilor privind taxele de conectare/ reconectare, taxele pentru transfer, vânzările de materiale aferente instalării posturilor noi, situaţie în care deducerea TVA se efectuează pe bază de pro-rata, stabilită potrivit prevederilor legale.
Impotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamantaSC „R.C.S."SA, cât şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şiGarda Financiară Centrală criticând-o pentru nelegalitate şi netmeinicie.
Astfel, reclamanta a criticat sentinţa sub aspectul respingerii excepţiei de nelegalitate a prevederilor HG nr.402/2000 pentru aprobarea instrucţiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit.
In acest sens, reclamanta a învederat că s-a solicitat prin susţinerea acestei excepţi nu anularea actului normativ respectiv, ci doar neaplicarea lui în speţă, ceea ce este perfect admisibil. De asemenea, s-a arătat că, deşi OG nr.70/1994 nu prevede includerea la capitolul venituri a sumelor şi valorilor de încasat, prin HG nr.402/2000 s-a precizat că veniturile reprezintă „sumele sau valorile încasate ori de încasat", ceea ce constituie o nelegalitate evidentă.
Pârâţii au criticat sentinţa pentru că a reţinut concluziile raportului de expertiză contabilă, fără a analiza întreg probatoriul administrat în cauză şi fără a dispune ca expertul să-şi precizeze poziţia faţă de obiecţiunile formulate.
Astfel, pârâţii au învederat căprin neemiterea documentelor fiscale în momentul debranşării abonaţilor, societatea şi-a diminuat veniturile de încasat cu sumele ce reprezintă valoarea serviciilor prestate la abonaţii debranşaţi, pentru bunurile anterioare, în sumă totală de 72.104.433.000 lei, ceea ce a determinat sustragerea în parte de la plata impozitului pe profit.
De asemenea, reclamanta, prin neînregistrarea veniturilor de încasat arătate mai sus, societatea şi-a diminuat TVA de plată în luna decembrie 2000, prin mărirea TVA deductibilă în funcţie de pro-rata.
Pârâţii au mai criticat hotărârea pentru că a preluat fără nicio rezervă susţinerile expertizei privind stabilirea veniturilor obţinute de societate în raport de numărul de luni restante şi nu de numărul de abonamente restante. Astfel, expertiza, însuşită de instanţă, nu a analizat aspectele reţinute de organul de control şi nu a putut să dovedească că numărul debranşărilor stabilit prin procesul verbal al Gărzii Financiare Centrale nu ar fi real.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, având în vedere prevederile art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursurile declaratesunt întemeiate, urmând a fi admise şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce urmează.
Prin procesul-verbal de control din 29.03.2001, confirmat de Decizia Ministerului Finanţelor Publicenr.848/11.06.2001, s-a stabilit că societatea datorează bugetului de stat pentru perioada 1.01.-31.12.2000 impozit pe profit de 19.966.657.095 lei şi TVA de 283.590.436 lei, cu majorările de întârziere aferente.
Instanţa a dispus prin hotărârea recurată anularea celor două acte administrative până la nivelul sumelor de 369.997.000 lei impozit pe profit cu 99.315.316 lei majorări de întârziere şi 8.881.398 lei TVA cu 959.190 lei majorări.
Astfel cum este redactat dispozitivul sentinţei, reprodusde altfel şi în considerente, ar rezulta că actele administrative ar fi menţinute pentru diferenţa dintre sumele prevăzute - în total 479.152.904 lei – şi cele stabilite prin procesul-verbal de control, totalizând 25.518.097.410 lei.
In realitate, din considerentele hotărârii, se reţine că instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei contabile în sensul că societatea datorează pentru anul 2000 o diferenţă de impozit pe profit de 369.997.000 lei, cu majorări de întârziere aferente de 99.315.316 lei, precum şi TVA de 8.881.398 lei cu majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.
Totuşi, faţă de modul de redactare a dispozitivului sentinţei, acesta este inform şi nu poate fi pus în executare.
Referitor la criticile formulate de pârâţi, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, instanţa, fără a face analizaraportului de expertiză, şi-a însuşit concluziile acestuia, pronunţând o hotărâre care nu este motivată şi care nu răspunde susţinerilor exprimate atât în întâmpinare, cât şi în obiecţiunile la expertiză dipuse de Garda Financiară Centrală, care au fost primite fără a se mai solicita expertului să se pronunţe asupra lor.
Curtea constată că este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa să analizeze şi să se pronunţe, eventual şi pe baza unui supliment la raportul de expertiză contabilă în care să se exprime punctul de vedere asupra obiecţiunilor formulate de pârâţi, asupra faptului dacă reclamanta a inclus în masa profitului impozabil lunar veniturile obţinute din prestarea serviciilor de exploatare şi difuzare a programelor CATV către abonaţii care aveau încheiate contracte, indiferent de momentul încasării contravalorii prestaţiei.
Apare de asemenea necesar ca instanţa să verifice dacă la întocmirea raportului de expertiză contabilă au fost avute în vedere toate documentele financiar – contabile dataliate în anexele 3-18 ale procesului verbal de control, urmând a stabili dacă se impun clarificări din partea expertului contabil cu privire la întocmirea de către societate a documentelor fiscale legale prin care s-au evidenţiat sumele de încasat de la abonaţii debranşaţi dar care au beneficiat de servicii CATV în luna anterioară debranşării.
Referitor la acest aspect, instanţa de trimitere urmează a clarifica numărul real al abonaţilor decablaţi care au beneficiat de serviciile de difuzare a programelorCATV anterior debranşării şi, în raport de evidenţele contabile ale societăţii, să se pronunţe dacă aceasta a emis documentele fiscale de înregistrare a veniturilor corespunzătoare perioadei cuprinse între ultima zi a lunii în care şi-auachitat taxele abonaţii şi până în momentul debranşării.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursurile, va trimite cauza spre rejudecare, urmând ca instanţa de trimitere să aibe în vedere şi motivul invocat de reclamantă în recursul său care, în raport de soluţia dispusă, nu poate fi analizat în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, de Garda Financiară Centrală şi de SC „R.C.S."SAîmpotriva sentinţei civile nr.201 din 27 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 675/2002. Contencios. Anulare H.G. Recurs | CSJ. Decizia nr. 677/2002. Contencios. Nulitatea partiala a... → |
|---|
