CSJ. Decizia nr. 770/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.770
Dosar nr.2367/2002
Şedinţa publică din25februarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de H.I.N.împotriva deciziei nr.268 din 4 iunie 2002 a Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi.
La apelul nominalau lipsit recurentul H.I.N. şi intimatele Regia Naţională a Pădurilor- Direcţia Silvică Arad şi Curtea de Conturi a României
Procedura completă.
S-a referitde către magistratul asistentcă prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 pct.2 din Codul de procedură civilă.
De asemenea s-a referitşi cărecursul nu a fost timbrat, deşi recurentul a fost citat cu această menţiune precum şi cu cuantumul prevăzut de lege în această materie.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.268/2002 formulată de Curtea de Conturi – Secţia Jurisdicţională a fost admis recursul jurisdicţional declarat de Direcţia Silvică Arad, împotriva sentinţei nr.8/2002 pronunţată de Colegiul Jurisdicţional al Camerei de ConturiJudeţene Arad,sentinţa a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie – Secţia Jurisdicţională a apreciat că se impune a filămuriteanumite aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei şi anume:
-participareacontestatorului H.I.N. laîncheierea Actului de controlparţialdin 21 septembrie 2001;
-stabilirea faptului dacă suma de 50.621.529 lei corespunde lipsei din gestiune a celor 89,250 m.c. volum de imputat în sensulevaluării certe a prejudiciului;
-stabilireaîmprejurărilor întocmirii Angajamentului de plată din 27 septembrie 2001.
-examinarea condiţiilorrăspunderii materiale.
Impotrivaacestei decizii a declarat recurs contestatorul H.I.N.
Inainte de a analiza motivele de recurs invocate, Curtea a procedat la verificarea respectării dispoziţiilor legale privind satisfacerea taxei de timbru constatând că deşi recurentul a fost legal citat cu menţiunea de a timbra, acesta nu a făcut dovadapână la acest termen că a achitat taxa judiciară de timbru conform dispoziţiilor luate de instanţă.
Aşa fiind, avândîn vedere dispoziţiile art.11şi 20din Legea nr.167/1997 cu modificările ulterioare, Curtea vaanula recursul ca netimbrat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de H.I.N.împotriva deciziei nr.268 din 4 iunie 2002 a Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi, ca netimbrat
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie2003.
← CSJ. Decizia nr. 729/2002. Contencios. Pensie. Recurs | CSJ. Decizia nr. 772/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|