CSJ. Decizia nr. 776/2002. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.776
Dosar nr.688/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
La 18 februareie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Societatea comercială "A. 2000" S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr.686 din 7 decembrie 2001 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 18 februarie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 25 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.73 din 9 mai 2001, Colegiul jurisdicţional al municipiului Bucureşti a admis în parte actul de sesizare nr.1807/230 D/1999 al procurorului general financiar şi, în consecinţă, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor G.R. şi P.(R.)G. la plata sumei de 1.056.466 lei; a admis în parte capătul de cerere privind suma de 665.768.880 lei şi a obligat pe pârâţii menţionaţi în sentinţă la plata sumelor arătate în dreptul fiecăruia, cu titlu de despăgubiri civile; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor G.R. şi P.(R.)G. la plata sumei de 105.013.835 lei; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de M.M.C., N.S.I., T.E.; a obligat pe pârâţii precizaţi în sentinţă la plata a câte 150.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului; a instituit măsuri asiguratorii în sarcina pârâţilor precizaţi în sentinţă, până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recursuri jurisdicţionale pârâţii G.R., P.(R).G., P.C., P.D., C.M., A.A., C.M., H.M., C.L., G.C., S.M., precumşi unitatea prejudiciată SC „A. 2000" SA Bucureşti.
Pârâţii au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând, fiecare în parte, în esenţă, că nu li s-a stabilit culpa în eventuala producere a pagubei.
La rândul ei, SC „A. 2000" SA Bucureşti a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică pe considerentul că, în mod greşit instanţa a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii aferente sumelor de 461.074.518 lei şi 72.503.537 lei, cât şi pentru faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la suma de 27.175.490 lei, datorată SAIPSAP, în baza sentinţei nr.4773/1997.
Prin Decizia nr.686 din 7 decembrie 2001, Curtea de Conturi – Secţia jurisdicţională a admis recursurile jurisdicţionale declarate de recurenţii-pârâţi;
A modificat sentinţa recurată în sensul că a înlăturat obligarea pârâţilor S.M., G.R., G.C., C.M., P.(R).G. şi P.D. la plata sumei de 75.503.537 lei către SC „A. 2000" S.A. Bucureşti; a înlăturat obligarea pârâţilor P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., C.L., G.R. şi P.(R).G., la plata sumei de 461.074.518 lei către SC „A. 2000" SA, Bucureşti; a înlăturat obligarea recurenţilor-pârâţi la plata a câte 150.000 lei cheltuieli judiciare statului; a ridicat măsurile asiguratorii dispuse cu privire la recurenţii-pârâţi;
A respins recursul jurisdicţional declarat de SC „A. 2000" SA Bucureşti, obligând-o la 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a reţinut, în sinteză, următoarele:
În cauză, din probele administrate, nu rezultă că, prin modul în care contractul a fost încheiat, să fi fost el însuşi cel ce a generat prejudiciul, clauzele contractuale fiind suficiente pentru a asigura garanţiile necesare bunei sale desfăşurări.
Nu s-a probat existenţa unor deficienţe nici în activitatea de recepţie şi difuzare a cărţilor şi nici în desfăşurarea activităţii financiar-contabile.
Prejudiciul produs este urmarea situaţiei economico-financiare în care se afla instituţia ca, de altfel, întreaga economie naţională, încât nu se poate reţine că neplata prestaţiilor contractuale către Editura Didactică şi Pedagogică, având ca urmare suportarea unor penalităţi de întârziere ar avea drept cauză conduita culpabilă a vreunei persoane din cadrul casei de presă.
În ce priveşte recursul jurisdicţional declarat de unitatea prejudiciată, instanţa de conturi a reţinut că, deoarece pârâţii urmează a fi exoneraţi de plata sumelor reţinute în sarcina lor, aspectul din recursul jurisdicţional privind neobligarea pârâţilor la plata dobânzii, a rămas fără obiect.
În ce priveşte nesoluţionarea de către prima instanţă a capătului de cerere vizând suma datorată SAIPSAP, instanţa de recurs jurisdicţional a motivat că, atâta timp cât s-a admis în parte capătul de cerere, este clar că partea neadmisă nu a fost primită, pentru diferenţa valorică ce nu a fost admisă, instanţa netrebuind să se pronunţe în mod special prin respingere.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs SC „A. 2000" SA Bucureşti, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului s-au susţinut, în esenţă, că o parte din motivele instanţei de recurs nu sunt întemeiate pe probatoriul din dosar, iar consideraţiile de ordin general cu privire la situaţia economică şi blocajul financiar existente în perioada derulării contractelor sunt străine de natura pricinii.
S-a apreciat, totodată, că recurenţii-pârâţi nu au probat lipsa vinovăţiei, iar, din moment ce paguba există, aceştia trebuie să răspundă solidar.
Din examinarea deciziei atacate, în raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
În perioada 21 mai – 10 august 1999, Divizia controlului participaţiilor statului, societăţilor comercială, societăţilor bancare şi activităţii F.P.S., din cadrul Secţiei de control ulterior a Curţii de Conturi a României a efectuat un control privind realitatea patrimoniului şi a capitalului social, precum şi modificările survenite în patrimoniu, la SC „S." SA Bucureşti.
Societatea controlată a luat fiinţă prin reorganizarea Casei de presă şi editură „Cultura Naţională", în baza HGnr.617/1998, care, la rândul său a luat fiinţă prin HG nr.697/1993, ca instituţie publicăcu personalitate juridică în subordinea Ministerului Culturii, prin reorganizarea unui număr de edituri şi publicaţii din sistemul ministerului respectiv.
Finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi a celor de capital se asigura din venituri extrabugetare şi din fonduri acordate de la bugetul de stat pentru cărţile şi publicaţiile realizate pe bază de comenzi de stat.
Obiectul de activitate al societăţii, stabilit prin statut, era de difuzare de carte, articole de papetărie, alte bunuri culturale şi imprimate tipizate; editarea de carte, publicaţii, lucrări de interes general şi de specialitate, materiale publicitare; prestarea de servicii editoriale şi de tipărire; import-export în domeniul specific de activitate; transportul în domeniul propriu de activitate; organizarea de expoziţii, târguri de carte şi alte bunuri culturale.
Prin reorganizare, activul şi pasivul casei de presă au fost preluate de către societatea înfiinţată, care la constituire a avut un capital social subscris de 3.392.672.000 lei, reprezentând 137.707 lei acţiuni, în valoare nomială de 25.000 lei/ acţiune, deţinute în totalitate de statul român.
Preluarea elementelor de activ şi pasiv s-a realizat în mod efectiv pe baza protocolului încheiat între cele două părţi, la data de 8 ianuarie 1999, având la bază bilanţul contabil de închidere a activităţii instituţiei publice din data de 7 ianuarie 1999, fără a avea la bază inventarierea elementelor de activ şi pasiv de la data respectivă.
Procedându-se la verificarea elementelor care au stat la baza întocmirii protocolului de predare-primire, organele de control au reţinut o serie de abateri de la procedura legală.
În timpul controlului, SC „S." SA Bucureşti a trecut la începerea acţiunii de inventariere, operaţiune ce nu a fost finalizată până la terminarea controlului.
Astfel, SC „S." SA a luat cunoştinţă de unele obligaţii de plată pentru serviciile prestate în perioada 1994 – 1998 abia ulterior, motiv pentru care furnizorii au solicitat majorări de întârziere.
Organele de control au constatat că în asemenea situaţie se află SC „S." SA în raporturile sale cu SAIPSAP, fiind chemată în judecată pentru plata unor servicii prestate în valoare de 248.985.189 lei, pretinzându-se penalizări aferente de 215.176.214 lei.
Au mai fost stabilite asemenea situaţii şi în raport cu derularea altor două contracte: contractul nr.1/1996, încheiat de Casa de presă şi editură „Cultura Naţională" cu Editura Didactică şi Pedagogică, pentru neachitarea în termen a cărţilor livrate această editură obţinând, prin hotărâre judecătorească obligarea casei de presă la plata sumei de 461.074.518 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, obligaţie ce nu a fost înregistrată în contabilitate. Al doilea contract, nr.13/1993, încheiat între Editura „Venus", în calitate de furnizor şi R.A. „A.", în calitate de beneficiar, pentru nerespectarea căruia casa de presă a fost obligată, tot prin hotărâre judecătorească, la plata datoriei de 59.079.792 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi neachitate, şi la suma de 73.003.537 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
Până la data de 25 februarie 1997, debitorul a achitat, prin plăţi parţiale, contravaloarea cărţilor livrate, respectiv suma de 59.079.792 lei, iar pentru majorările de întârziere, prin hotărâre judecătorească s-a dispus înfiinţarea şi validarea popririi asupra contului bancar al debitoarei, până la concurenţa sumei datorate.
Organele de control au considerat că pentru încălcarea prevederilor legale, se impune angajarea răspunderii directorului G.R., a directorului P.(R.)G., a contabilului S.M. şi a contabilului şef C.M.
Cauza a fost timisă procurorului general financiar, care prin rezoluţie a dispus restituirea în vederea completării actelor de control.
În urma completării procesului-verbal s-au făcut următoarele precizări:
Creanţele din prestări servicii şi vânzare de carte facturate în anii 1996 şi 1997, în sumă de 77.622.581 lei şi respectiv, de 80.756.482 lei, constatate ca neîncasate la data controlului, sunt cuprinse în valoarea totală a creanţelor înregistrate în contabilitate în sumă de 2.783.682.922 lei.
Din sumele menţionale, ca prejudiciu cert, s-a consemnat numai suma de 1.056.466 lei,reprezentând o creanţă ce nu mai poate fi recuperată de la firma E., deoarece aceasta a fost desfiinţată în decembrie 1997.
Ca urmare, organele de control au considerat că pentru această sumă, se impune angajarea răspunderii civile delictuale a numiţilor G.R. şi P.(R.)G.
Referitor la suma de 560.753.545 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, organul de control a precizat că suma de 73.003.537 lei a fost executată de bancă, iar suma de 460.765.383 lei a fost blocată în bancă prin ordonanţă judecătorească.
Pentru penalităţile în sumă de 27.175.490 lei, datorate către SAIPSAP, nu s-a trecut la executarea silită, întrucât părţile au convenit tacit ca executarea să se facă parţial, în funcţie de disponibilităţi.
Organele de control au considerat că neachitarea la termen a obligaţiilor către Editura Didactică şi Pedagogică, Editura „Venus" şi SAIPSAP s-a datorat situaţiei financiare dificile, urmare a încheierii unor contracte defectuoase şi angajării unor cheltuieli mai mari decât veniturile realizate, coroborate cu neurmărirea încasării creanţelor.
S-a mai reţinut că instituţia publică nu şi-a onorat obligaţiile de plată în ordinea vechimii scadenţelor.
În baza actului de control şi a completăţii acestuia, procurorul general financiar a sesizat, la data de 5 noiembrie 1999, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a României, solicitând stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâţilor G.R. şi P.(R.)G., până la concurenţa sumei de 666.825.346 lei, reprezentând: 1.056.466 lei, prejudiciu cauzat ca urmare a faptului că o creanţă având această valoare nu mai poate fi recuperată şi 666.768.880 lei, penalităţi de întârziere la care unitatea a fost obligată prinhotărâri judecătoreşti.
Colegiul jurisdicţional Bucureşti, investit cu soluţionarea cauzei, în prealabil, a luat act că SC „S." SA şi-a schimbat denumirea în SC „A." SA Bucureşti. De asemenea, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a numiţilor S.M., G.C., C.M. P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., N.S.I., T.E., N.P., P.D. şi C.L.
Prima instanţă de conturi a reţinut că, în ce priveşte suma de 1.056.466 lei, pe care unitatea prejudiciată SC „A. 2000" SA Bucureşti trebuia să o încaseze de la firma E., acest lucru s-a realizat, astfel că acest capăt de cerere a fost respins, ca rămas fără obiect.
În ce priveşte suma de 665.768.880 lei, reprezentând penalităţi de întârziere datorate de către SC „A." SA Bucureşti, unor edituri, precum şi SAIPSAP, analizând componentele acestei sume, instanţa a reţinut că suma de 105.013.835 lei, reprezentând penalităţi calculate la suma de 57.246.500 lei (servicii facturate şi neachitate SAIPSAP), în lipsa unui titlu executoriu şi a neachitării acesteia în mod voluntar de către debitoul SC „A. 2000"SA, nu poate reţine că ea ar constitui un prejudiciu.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut că sumele de 461.074.518lei şi 72.503.537 lei, reprezintă prejudicii certe, întrucât hotărârile judecătoreşti prin care SC „A. 2000" SA a fost obligată la plata acestor penalităţi către Editura „Venus" şi Editura Didactică şi Pedagogică au fost puse în executare.
Pentru suma de 72.503.537 lei, reprezentând penalităţi achitate de SC „A. 200" SA Bucureşti,Editurii „Venus", prima instanţă a reţinut că se impune angajarea răspunderii pârâţilor S.M., G.C., C.M., P.D., G.R. şi P.(R.)G., care aveau obligaţia de a urmări derularea contractului în aşa fel încât să se evite plata penalităţilor de întârziere.
Instanţa a reţinut că, pe parcursul derulării contractului, pârâţii au contribuit la producerea prejudiciului printr-o defectuoasă administrare a societăţii, reflectată prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, atât de către cei care au îndeplinit succesiv funcţii de conducere, cât şi de către persoanele cu funcţii de execuţie care aveau obligaţia de a întreprinde toate demersurile legale, în sensul evitării producerii de pagube.
Instanţa a obligat pe pârâţii P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., C.L., G.R. şi P.(R.)G. la plata în solidar către SC „A. 2000" SA Bucureşti a sumei de 461.074.518 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Privitor la acest capăt de cerere, instanţa a apreciat că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.71 alin.2 din Legea nr.94/1992, pe considerentul că SC „A. 2000" SA a fost obligată la plata sumelor, respectiv prin hotărâre judecătorească, şi deci, prejudiciul se rezumă efectiv la cuantumul stabilit, fără alte daune.
Cu privire la pârâţii N.S.I., T.E. şi M.M.C., moştenitoarea defunctului N.P., instanţa a reţinut că, întrucât răspunderea lor vizează un prejudiciu ce nu a fost reţinut ca atare, aceasta nu poate fi angajată.
Recursurile jurisdicţionale formulate de pârâţi împotriva sentinţei primei instanţe de conturi au fost admise, potrivit dispozitivului, iar recursul jurisdicţional formulat de SC „A. 2000" SA Bucureşti, promovat împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost respins.
Se constată că prima instanţă a stabilit şi angajat răspunderea civilă delictuală a recurenţilor pârâţi G.R., P.(R.)G., P.C., P.D., C.M., A.A., C.M., H.(C.)M., C.L., G.C. şi S.M. faţă de unitatea prejudiciată SC „A. 200" SA Bucureşti.
Însă, potrivit art.998 Cod civil, răspunderea civilă delictuală reclamă atât existenţa prejudiciului cât şi existenţa unei fapte păgubitoare a persoanei fizice care, în principiu, trebuie să reprezinte, în condiţiile Legii nr.94/1992, republicată, o conduită ilicită, constând în încălcarea unei obligaţii legale sau profesionale şi să fie săvârşită din culpă, iar între conduita ilicită şi prejudiciu trebuie să existe raport de cauzalitate.
Raportul de cauzalitate este determinat nu numai în existenţa răspunderii civile delictuale, ci şi în stabilirea întinderii reparaţiei, despăgubirea neputând fi datorată decât pentru daunele directe.
Or, în cauză, fiind vorba de un prejudiciu produs în timp, imputabil mai multor persoane ce au funcţionat succesiv, prima instanţă a formulat doar considerente de ordin general privitor la toţi pârâţii şi nu a stabilit nici în ce constă conduita ilicită individuală a fiecărei persoane şi nici nu a reţinut pentru fiecare pârât în parte, existenţa relaţiei de cauzalitate între conduita ilicită a acestuia şi pagubă.
Aşa fiind, având în vedere că în speţă sunt implicate 11 persoane, care au îndeplinit diferite funcţii în cadrul unităţii prejudiciate şi în diferite perioade, în mod corect instanţa de recurs jurisdicţional, în pronunţarea deciziei atacate a avut în vedere: geneza prejudiciului şi momentul în care acesta s-a produs şi în raport cu care, cei care şi-au desfăşurat activitatea ulterior producerii prejudiciului să nu răspundă; stabilirea în mod individual, pentru persoanele care şi-au desfăşurat activitatea anterior producerii prejudiciului, a existenţei raportului de cauzalitate; existenţa culpei pentru fiecare în parte, în producerea prejudiciului.
În ce privesc obligaţiile decurgând din contractul încheiat cu Editura „Venus", din actele dosarului rezultă că, urmare executării contractului, plata datorată furnizorului a fost parţială, motiv pentru care beneficiarul fiind acţionat în judecată, prin hotărâre judecătorească a fost obligată la plata sumei de 59.079.792 lei, reprezentând contavaloarea mărfii livrate, 59.079.792 lei, penalităţi de întârziere, 8.482.289 lei, penalităţi în achitarea preţului şi 4.621.355 lei, dobândă, cu 160.000 lei, cheltuieli de judecată.
După rămânerea definitivă a hotărârii, până la începutul anului 1997, beneficiara a achitat preţul cărţilor primite şi neachitate, debitul fiind astfel lichidat.
În ce priveşte prejudiciul de 72.503.537 lei, acesta a fost cuantificat şi individualizat la data de 25 aprilie 1995, când s-a pronunţat sentinţa civilă nr.857 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel că, în ce privesc cauzele care au generat prejudiciul trebuie să se regăsească în perioada cuprinsă între încheierea contractului şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti, între 29 ianuarie 1993 şi 25 aprilie 1995.
În raport cu această perioadă, rezultă că pârâţii S.M., G.C., C.M., P.D. şi, parţial, P.(R.)G. şi-au desfăşurat activitatea şi şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, nu şi G.R., cum eronat a reţinut prima instanţă, acesta din urmă desfăşurându-şi activitatea ulterior producerii prejudiciului, neputând fi angajată răspunderea sa civilă delictuală.
În ce priveşte pe ceilalţi cinci recurenţi-pârâţi, care şi-au desfăşurat activitatea în intervalul de timp în care s-a produs prejudiciul, din examinarea probelor dosarului se constată că, în raport cu exercitarea atribuţiilor legale şi funcţionale ale fiecăruia nu se poate reţine vinovăţia vreunuia în producerea pagubei.
Astfel, încheierea contractului a fost negociată, iar contractul a fost semnat de recurenţii-pârâţi S.M. – în calitate de director general, G.C. – în calitate de director economic şi C.M.în calitate de şef serviciu carte diversă.
Or, din probele administrate nu s-a stabilit că, prin condiţiile de încheiere sau clauzele cuprinse în contract, acestea ar fi generatoare de prejudiciu.
Dimpotrivă, la încheierea contractului, părţile au convenit asupra unor condiţii contractuale menite a asigura apărarea intereselor ambelor părţi contractante, contractul cuprinzând şi clauze uzuale unui astfel de contract.
Prin urmare, în calitatea lor de semnatari ai contractului, cei trei recurenţi-pârâţi nu au adoptat vreo conduită ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciu şi, ca atare, în mod corect s-a reţinut prin Decizia recurată că aceştia, în calitate de semnatari ai contractului, nu răspund pentru prejudiciul reţinut în sarcina lor.
În ce priveşte perioada de executare a contractului, în această perioadă toţi cei cinci recurenţi-pârâţi şi-au desfăşurat activitatea în cadrul unităţii, astfel că se impune analizarea activităţii desfăşurate de fiecare parte.
Recurentul-pârât S.M. a îndeplinit funcţia de director general al R.A. „A. 2000" SA până la 1 martie 1993, astfel că, faţă de intervalul de timp scurs între momentul încheierii contractului, 29 ianuarie 1993 şi momentul în care şi-a încheiat activitatea, nu se poate pune problema angajării răspunderii acestuia pentru neplata livrărilor.
Recurenta-pârâtă C.M. avea atribuţii privitoare la partea tehnică a derulării contractului, respectiv la recepţia şi distribuirea cărţii.
Din probele dosarului nu se poate reţine că, în cauză, ar fi existat o supraaprovizionare cu carte, ori o aprovizionare cu cărţi greu vandabile, situaţii care ar fi pututgenera imobilizări de fonduri şi deci dificultăţi în efectuarea plăţilor către furnizor.
Dimpotrivă, prejudiciul, astfel cum a fost reţinut de prima instanţă, are la bază neachitarea preţului la termenul convenit prin contract şi în raport cu care, din probele administrate nu rezultă o legătură directă între conduita acesteia şi neachitarea preţului, nefiind deci justificată angajarea răspunderii civile delictuale a acestei pârâte.
În ce-l priveşte pe recurentul-pârât P.D., acesta a îndeplinit ulterior aceeaşi funcţie, având deci aceleaşi atribuţii de serviciu şi, ca atare, şi angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia a fost greşită.
Recurentul-pârât G.C. a semnat contractul încheiat cu Editura „Venus" în calitate de director economic şi a îndeplinit această funcţie până la data de 1 martie 1994, iar recurenta-pârâtă P.(R.)G. a îndeplinit aceeaşi funcţie în perioada 1 martie – 31 decembrie 1994, ambii funcţionând deci în unitate în perioada producerii prejudiciului.
Dinprobele administrate nu rezultă însă că regia avea disponibil pe care nu l-a utilizat conform obiectului activităţii sale, plata prestaţiilor contractuale ori achiziţionarea altor bunuri necesare desfăşurării activităţii unităţii reprezentând, astfel cum corect a apreciat instanţa de recurs jurisdicţional, o chestiune de decizie managerială ce nu poate fi judecată în raport cu simplul fapt al existenţei unei creanţe neachitate ce a generat penalităţi.
Este de reţinut că, în perioada respectivă, situaţia financiară a regiei era dificilă nu datorită modului de administrare a patrimoniului, inclusiv a mijloacelor băneşti, ci datorită unor condiţii economice generale nefavorabile.
Această situaţie s-a repercutat şi asupra activităţii recurentului-pârât G.C.
De altfel, împrejurarea că, în raport de disponibilităţile financiare, în executarea contractului, s-au efectuat în contul prestaţiilor contractuale ale editurii plăţi parţiale, denotă că recurenţii-pârâţi nu au adoptat o poziţie de refuz de achitare a creanţelor, ci o poziţie de conciliere între creanţele existente şi scadente şi disponibilul existent.
În ce priveşte contractul încheiat cu Editura Didactică şi Pedagogică, acesta a fost semnat de recurenţii-pârâţi P.C. – în calitate de director general, C.M. – în calitate de contabil şef, H.(C.)M. – în calitate de director al direcţiei difuzare şi de A.A. – în calitate de şef serviciu carte, şi care au fost obligaţi la plata contravalorii penalităţilor suportate de instituţie.
Ca şi în cazul contractului încheiat cu SC „Venus" SA, nici în această situaţie, din probele administrate nu rezultă că prejudiciul ar fi fost generat prin modul în care a fost încheiat contractul . Nici în acest caz nu se poate reţine că, în cauză, ar fi vorba de contractarea unei cantităţi prea mari de marfă, astfel că producerea prejudiciului nu poate fi plasată la momentul încheierii contractului respectiv, întrucât răspunderea civilă delictuală a celor patru recurenţi-pârâţi nu poate fi angajată în raport cu acest moment.
Legat de acest contract, în perioada de derulare, şi-au desfăşurat activitatea şi recurenţii-pârâţi I.S., C.S., T.E., P.R.,E.E.
Din analiza activităţii desfăşurate de H.(C.)M., A.A., C.L. şi G.R., care au avut atribuţii şi în sfera de recepţie şi difuzare a cărţilor, rezultă că aceştia nu se fac vinovaţi de producerea prejudiciului, activităţile respective desfăşurându-se în mod corespunzător, paguba nefiind generată de aceste activităţi.
Nici activitatea financiar-contabilă, de desfăşurarea căreia răspundeau recurenţii-pârâţi P.C., director general, C.M., contabil şef şi P.(R.)G., director economic adjunct nu s-a dovedit a fi determinat producerea pagubei, astfel că angajarea răspunderii civile delictuale a acestora este lipsită de justificare.
Se constată deci că neplata prestaţiilor contractuale nu este consecinţa unei conduite culpabile de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a unei persoane, ci este consecinţa situaţiei economice în care se afla casa de presă şi editură.
De altfel, chiar organizarea casei de presă şi editură a fost determinată de faptul că structurile pe baza cărora s-au înfiinţat, aveau o activitate economică deficitară.
De asemenea, relaţiile contractualepe care aceasta le-a încheiat cu alte firme, au generat restanţe importante. De menţionat în acest sens împrejurarea că, prin neîncasarea sumelor de la beneficiarii finali ai manualelor şcolare, nici casa de presă nu putea să achite contravaloarea acestor cărţi livrate de Editura Didactică şi Pedagogică.
Cu privire la neobligarea pârâţilor la plata dobânzii, în mod corect s-a reţinut prin Decizia atacată, că având în vedere faptul că pârâţii urmează a fi exoneraţi de plata sumelor reţinute în sarcina lor, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la nesoluţionarea de către prima instanţă a capătului de cerere vizând suma de 27.175.490 lei datorată SAIPSAP, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de recurs că nici acesta nu este întemeiat, din sentinţa pronunţată rezultând clar că şi acest aspect a fost analizat şi instanţa s-a pronunţat asupra lui.
Prin urmare, faţă de considerentele arătate, se constată că, instanţa de recurs jurisdicţional, în soluţia pronunţată, a avut în vedere exclusiv probele administrate în cauză, din examinarea amănunţită a lor ajungând la concluzia că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, deoarece nu este suficientă existenţa pagubei, ci în mod obligatoriu trebuia dovedită şi culpa acestora în producerea ei, ca şi existenţa unei legături de cauzalitate între fapta acestora şi producereapagubei, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
În consecinţă, se constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, cu obligarea recurentei SC „A. 2000" SA Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, la plata sumei totale de 20.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimaţi, astfel: către intimatul G.R., suma de 4.000.000 lei (potrivit dovezii de la filele 70, 71); către intimatul G.C., suma de 10.000.000 lei (potrivit dovezilor de la filele 68 şi 69); către intimatul C.L., suma de 2.000.000 lei (potrivit dovezii de la fila 65) şi către intimatul S.M., suma de 4.000.000 lei (potrivit dovezilor de la fila 72 dosar recurs şi fila 58 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „A. 2000" S.A., Bucureşti împotriva deciziei nr.686 din 7 decembrie 2001 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
Obligă recurenta SC „A." SA., Bucureşti la plata sumei totale de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţi, astfel: G.R. – 4.000.000 lei; G.C. – 10.000.000 lei; C.L. – 2.000.000 lei şi S.M. – 4.000.000 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 774/2002. Contencios. La încheierea de... | CSJ. Decizia nr. 777/2002. Contencios. Anulare decizie A.N.R.... → |
|---|
