CSJ. Decizia nr. 845/2002. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.845

Dosar nr.786/2002

Şedinţa publică din 4 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de SC „P." SA Reşiţa împotriva sentinţei civile nr.457 din 6 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „P." SA, Reşiţa reprezentată de consilierul juridic M.P. şi intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin consilierul juridic C.S.V., lipsind intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin.

Procedura completă.

După prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat pricina în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond părţilor prezente şi procurorului.

Consilierul juridic M.P. a solicitat admiterea recursului susţinând motivele de casare expuse în scris.

Pentru intimat, consilierul juridic C.S.V. a cerut să fie respins recursul, ca nefondat.

Aceleaşi concluzii le-a susţinut şi reprezentanta Ministerului Publice, argumentând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 21.06.2001 reclamanta S.C. "P." SA Reşiţa a solicitat anularea deciziei nr.716/ 21.05.2001 a Ministerului Finanţelor Publice, a procesului-verbal de control nr.8560/ 24.11.2000 şi a hotărârii nr.3/ 10.01.2001, acte emise de D.G.F.P. Caraş-Severin (iar în subsidiar să se dispună refacerea controlului) referitor la TVA în sumă de 663.866.840 lei.

În motivarea acţiunii s-a arătat că nu sunt aplicabile prevederile pct.10.18 din Normele de aplicare a O.U. nr.17/2000, ci prevederile pct.10.6 din Norme, reclamanta susţinând că energia temică nefacturată reprezintă pierdere tehnologică de agent termic datorită stării avansate de uzură a reţelelor.

Prin sentinţa civilă nr.45/2002 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă reţinându-se că suma contestată (663.866.840 lei TVA) a fost stabilită prin procesul-verbal de control nr.778/ 13.10.2000, sumă care nu a fost contestată de petentă, astfel cum rezultă din hotărârea nr.54/2000 a Administraţiei Financiare Reşiţa.

Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta susţinând că suma de 663.866.840 lei TVA a făcut obiectul contestaţiei împotriva procesului-verbal de control nr.8560 din 24.11.2000.

Verificând cauza în funcţie de recursul formulat în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.

Recurenta-reclamantă a contestat procesul-verbal de control nr.8560/ 24.11.2000 şi în ce priveşte suma de 663.866.840 lei stabilită printr-un proces-verbal de control anterior, nr.778 din 13.10.2000. La procesul-verbal de control din data de 13.10.2000 societatea comercială a formulat obiecţiuni şi contestaţie numai împotriva anumitor aspecte, nu şi referitor la suma de 663.866.840 lei TVA. În privinţa acestei sume procesul-verbal nr.778/ 13.10.2000 a rămas definitiv, astfel încât suma respectivă nu mai poate fi contestată, confom dispoziţiilor art.3 alin.4 din O.U. nr.13/2001.

Pentru aceste considerente recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de SC „P." SA Reşiţa, împotriva sentinţei civile nr.457 din 6 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 845/2002. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs