CSJ. Decizia nr. 847/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.847
Dosar nr.916/2002
Şedinţa publică din 4 martie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Procurorul General Financiar şi S.P. împotriva deciziei nr.2 din 9 ianuarie 2002 a Curţii de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992.
La apelul nominal au lipsit atât recurenţii Procurorul General Financiar şi S.P. cât şi intimaţiiK.M., P.M., Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mureş şi Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul declarat de Sprînceanu Petru a fost înregistrat direct la Curtea Supremă de Justiţie şi că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispoziţiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a reţinut-o spre soluţionare, în fond.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În vederea eliminării unor deficienţe constatate şi consemnate în procesul-verbal nr.10159 din 14 mai 2001, Direcţia de control financiar a Camerei de conturi judeţene Mureş a solicitat cu adresa nr.363 din 18 mai 2001, stabilirea răspunderii civile a lui S.P.preşedintele C.J.A.S. Mureş,P.M. – director general şi K.M.– director general adjunct economic pentru suma totală de 393.120.889 lei.
Din suma respectivă, 236.800.000 lei reprezintă premii achitate nejustificat şi 156.320.889 lei, foloase nerealizate, aferente acelor premii.
Procurorul financiar de pe lângă aceeaşi cameră de conturi a dispus la data de 12 iulie 2001, clasarea acestui aspect din actul de control pentru inexistenţa prejudiciului.
La rândul său, procurorul general financiar din cadrul Curţii de Conturi a României, cu adresa nr.16390 din 16 octombrie 2001 a comunicat Direcţiei de control financiar Mureş, măsura de menţinere a soluţiei de clasare.
Împotriva acestui ultim act, direcţia menţionată a formulat cerere de reexaminare conform art.39 alin.1 coroborat cu art.56 din Legea nr.94/1992, republicată.
Prin Decizia nr.2 din 9 ianuarie 2002, Curtea de Conturi a României în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992 a admis cererea de reexaminare şi în consecinţă a sesizat Colegiul jurisdicţional Mureş cu judecarea în primă instanţă a faptelor şi persoanelor arătate la pct.IV din procesul-verbal de control.
S-a reţinut că din punctul de vedere al deducerii judecăţii colegiului a unor fapte producătoare de prejudicii sau a unor abateri financiare, finalitatea este aceeaşi, indiferent de modul de sesizare de către completul special constituit în vederea descărcării de gestiune sau de procurorul financiar.
De asemenea că, colegiul jurisdicţional este singurul competent să stabilească gradul de culpă în cazul în care ar constata existenţa unor fapte prejudiciabile şi să dispună obligarea la plată, ori achitarea parţială sau integrală a sumelor de bani.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs S.P. şi procurorul general al Curţii de Conturi a României.
Cât priveşte recursul declarat de S.P., preşedintele C.J.A.S. Mureş, se constată că el a fost comunicat direct Curţii Supreme de Justiţie şi nu autorităţii administrativ-jurisdicţionale care a pronunţat hotărârea atacată.
Ţinând seama de această împrejurare, precum şi de prevederile art.302 din Codul de procedură civilă, urmează a se constata nul recursul.
În cadrul recursului său, procurorul general financiar a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de reexaminare formulată în cauză de către Direcţia de control financiar Mureş, iar în fond, inexistenţa prejudiciului.
Recursul este însă, inadmisibil pentru că aşa cum deja s-a arătat, prin Decizia nr.2 din 9 ianuarie 2002, Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992, republicată, nu a soluţionat în fond cauza ci, admiţând cererea de reexaminare a direcţiei de control financiar, împotriva unor soluţii de clasare adoptate de procurorii financiari, a sesizat Colegiul jurisdicţional Mureş cu judecarea, în primă instanţă, a faptelor şi persoanelor menţionate la punctul IV din procesul-verbal care a declanşat litigiul.
Este vorba aşadar, despre o hotărâre intermediară ce nu finalizează litigiul, ci investeşte colegiul jurisdicţional competent cu examinarea lui în fond.
O asemenea hotărâre nu deschide părţilor sau chiar şi procurorului general financiar, calea de atac a recursului prevăzută în art.82 din legea organică.
În consecinţă, acest recurs urmează a fi respins ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art.4 din Legea contenciosului administrativ,nr.29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de S.P. împotriva deciziei nr.2 din 9 ianuarie 2002 a Curţii de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992.
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de Procurorul General Financiar împotriva aceleiaşi decizii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 845/2002. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 848/2002. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|