CSJ. Decizia nr. 864/2002. Contencios. Recurs anulare ordonanta si decizie C.N.V.M. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.864
Dosar nr.659/2002
Şedinţa publică din 4 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva sentinţei nr.849 din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare reprezentată de consilierul juridic L.T., precum şi intimatul-reclamant B.F.T., personal.
Procedura completă.
Consilierul juridic L.T. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinţei atacate şi în fond respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant B.F.T. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamantul B.F.T. a chemat în judecată pe pârâta C.N.V.M. pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea ordinului nr.246/2001 şi a deciziei nr.1660/2001 cu consecinţa înlăturării sancţiunii aplicate, respectiv „avertisment scris".
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod greşit i s-a aplicat sancţiunea dată, deoarece el nu deţine acţiuni la unitatea unde este salariat, iar această unitate nu are raporturi comerciale cu cele 4 societăţi cărora le-a acordat asistenţă contabilă.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa civilă nr.849/2001 a admis acţiunea şi a dispus anularea ordinului nr.246/2001 şi a deciziei nr.1660/2001, înlăturând sancţiunea „avertisment scris".
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul deşi este salariat la S.I.F. Oltenia nu are acţiuni la această unitate şi nici la societăţile cărora le-a acordat asistenţă contabilă. S-a reţinut de asemeni că unitatea la care reclamantul este salariat şi cele 4 societăţi comerciale cărora le acorda asistenţă contabilă, nu au raporturi comerciale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că:
- contractele de audit financiar încheiate de intimat cu cele4 societăţi comerciale încalcă dispoziţiile art.31 lit.a şi j din Regulamentul nr.2/1995, deoarece acesta este membru în Consiliul de Administraţie al S.I.F. Oltenia care deţine acţiuni la aceste societăţi.
- S.I.F. Oltenia se află în raporturi comerciale cu cele 4 societăţi pentru că deţine acţiuni ale acestora.
- noţiunea de „independenţă" în exercitarea mandatului de auditor financiar, presupune că persoanele care au această calitate nu au raporturi juridice de muncă cu societăţile comerciale auditate şi nu au nici un fel de alte interese directe sau indirecte în raport cu acestea.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art.304-3041 Cod procedură civilă, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:
Prin Ordonanţa C.N.V.M., B.F.T. – cenzor extern independent – a fost sancţionat cu „avertisment scris", reţinându-se în sarcina sa încălcarea prevederilor art.31 lit.a şi j din Regulamentul nr.2/1995.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art.31 lit.a din Regulament, reclamantul avea obligaţia „să se conformeze în permanenţă regulamentelor adoptate de C.N.V.M."; iar art.31 lit.j dinacelaşi Regulament instituie pentru cenzorii externi independenţi obligativitatea de a nu efectua lucrări pentru societăţi comerciale la care sunt salariaţi şi nici pentru persoane fizice sau juridice cu care acestea se află în raporturi contractuale sau de concurenţă.
Or, în cauza dedusă judecăţii s-a dovedit că intimatul-reclamant este salariat la S.I.F. Oltenia şi membru în Consiliul de Administraţie al acestei societăţi, situaţie în care contractele de audit financiar încheiate cu cele 4 societăţi, respectiv SC „Mercur" SA Călimăneşti unde SIF Oltenia este acţionar majoritar, SC „Decebal" SA Drobeta Turnu Severin, SC „Industralizarea Laptelui" SA şi SC „Sorom" SA Râmnicu Vâlcea, unde de asemeni S.I.F. Oltenia deţine acţiuni, au fost făcute cu încălcarea dispoziţiilor art.31 lit.j din Regulamentul nr.2/1995.
În acest sens, potrivit dispoziţiilor art.20 din OUG nr.75/1999, „o persoană nu poate îndeplini mandatul de auditor financiar al unei societăţi comerciale, dacă este angajată a acesteia, ori dacă are relaţii cu aceasta sau cu orice persoană cu care societatea însăşi are relaţii care conduc la situaţia de incompatibiliate sau de conflict de interese".
În raport de probele făcute în dosar, rezultă cu certitudine că raporturile dintre S.I.F. Oltenia (unde intimatul este salariat şi membru în Consiliul de administraţie) şi cele 4 societăţi auditate de acesta în calitate de cenzor independent, sunt raporturi comerciale, de vreme ce S.I.F. Oltenia deţine acţiuni la toate aceste societăţi.
Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut în sarcina intimatului-reclamant încălcarea dispoziţiilor art.31 lit.j din Regulamentulnr.2/1995 şi art.20 din OUG nr.75/1999, aplicându-se sancţiunea „avertisment scris".
În consecinţă, faţă de cele mai sus reţinute şi în raport de dispoziţiile art.314 Cod procedură civilă, recursulva fi admis, sentinţa casată şi în fond, acţiunea respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva sentinţei nr.849 din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantului B.F.T.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 833/2002. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 865/2002. Contencios. Recurs anulare decizie... → |
---|