Energia electrică furnizată. Termen de plată. Caracterul penalităţii potrivit dispoziţiilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei - A. N. R. E.
| Comentarii |
|
Sunt obligatorii, iar nu negociabile, dispoziţiile A. N. R. E. cu privire la termenul de plată a energiei furnizate şi cu privire la cuantumul penalităţilor pentru plata cu întârziere.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 708 din 26 februarie 2002)
- Extras -
Reclamanta R. A. G. C. Târgovişte a chemat în judecată A. N. R. E., solicitând anularea deciziei nr. 465 din 26 octombrie 2000, emise de pârâtă, ca nelegală şi netemeinică.
în motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a primit contractul de furnizare a energiei electrice din 30 iunie 2000, ce a fost semnat cu obiecţiuni referitoare la procentul de penalizare şi achitarea facturilor, că a încercat să soluţioneze litigiul prin concilierile de la S. C. „E.” S. A. - Sucursala Distribuţie Târgovişte şi apoi de la A. N. R. E., şi, întrucât punctul său de vedere nu coincide cu ale celor mai sus menţionaţi, exprimate în procesele-ver-
bale de conciliere şi decizia nr. 465 din 26 octombrie 2000, solicită anularea deciziei, prin care nelegal s-a reţinut că nu sunt negociabile clauzele puse în discuţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1701 din 7 decembrie 2000, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că cele două clauze privind stabilirea cuantumului penalităţilor pentru neplata la termen a sumelor datorate de consumator furnizorului, de 0,30% pe zi calendaristică de întârziere, precum şi a termenului de plată a facturii de energie electrică, emise de furnizor, de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia la consumator, sunt obligatorii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, susţinând că: în mod greşit s-a reţinut că sunt obligatorii clauzele contestate, deşi ele puteau face obiectul negocierii; nu s-a avut în vedere că s-a cerut modificarea clauzelor privind procentul de penalizare şi termenul de achitare a facturii, pentru a fi o concordanţă între procentul şi perioada de achitare a facturii, pe care R. A. G. C. Târgovişte le are trecute în contractele încheiate cu beneficiarii săi, în conformitate cu Legea nr. 4/1981 modificată prin Legea nr. 198/1997; în situaţia în care ar fi acceptat acestea clauze ar suferi pagube însemnate ce trebuie trecute pe costuri şi, în final, suportate de către clienţii săi - în proporţie de 90% populaţie - ceea ce este ilegal, abuziv şi imoral; că, cele două clauze cuprinse în contractul cadru de furnizare a energiei electrice sunt clauze abuzive, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000, fiind totodată necesar a se constata că, potrivit principiului aplicării imediate a legii civile, legea nouă se aplică din momentul intrării în vigoare tuturor situaţiilor ivite după acest moment.
Recursul este nefondat.
în conformitate cu dispoziţiile art. 5 pct. 5 din O. U. G. nr. 29/1998, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 99/2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 8 iunie 2000, A. N. R. E. stabileşte şi aprobă contractele-cadru dintre agenţii economici din sector, privind vânzarea, achiziţia, transportul, dispeceri-zarea şi distribuţia energiei electrice şi termice, precum şi cele de furnizare a energiei electrice şi termice la consumatorii finali, iar, potrivit art. 5 pct. 13, A. N. R. E. elaborează metodologia de soluţionare a neînţelegerilor precontractuale şi soluţionează neînţelegerile legate de încheierea contractelor dintre agenţii economici din sector şi a contractelor de furnizare a energiei electrice şi termice.
Totodată, conform art. 9 (6) din aceeaşi O. U. G., ordinele şi deciziile preşedintelui A. N. R. E. pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la data la care au fost notificate părţile interesate sau de la data publicării lor în M. Of. al României, dacă sunt de interes general.
Prevederile acestor acte normative se coroborează şi cu dispoziţiile O. U. G. nr. 63/1998 privind energia electrică (art. 69 alin. 2 lit. e şi art. 70 lit. g), potrivit cărora A. N. R. E. soluţionează eventualele neînţelegeri ivite la încheierea contractului de
furnizare (iar decizia este obligatorie pentru ambele părţi) precum şi litigiile precontractuale.
în cauză se constată pe de o parte, că decizia preşedintelui A. N. R. E. nr. 57/1999 de aprobare a energiei electrice a fost publicată în M. Of. nr. 623 din 21 decembrie 1999, dar aceasta nu a fost atacată de R. A. G. C. Târgovişte pe calea contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, se constată că cele două clauze la care se referă reclamanta sunt cuprinse în art. 14 din Anexa II din această decizie şi fac parte din cele cu caracter minimal, obligatoriu (iar nu dintre clauzele opţionale sau cele noi). Acestea sunt clauze de importanţă majoră care nu pot fi lăsate la liberul arbitru al uneia dintre părţi şi vizează condiţiile esenţiale ale unui contract de natură să apere echitabil interesele tuturor părţilor precum şi stabilitatea sectorului (cum ar fi penalităţile, realimentarea, facturarea şi termenele de plată, standardele de calitate, despăgubirile etc.).
Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice este un contract ce are caracter atipic, fiind un adevărat contract administrativ, căci clauzele obligatorii ce le conţine au apărut din necesitatea intervenţiei statului în raporturile juridice cărora le dă naştere, datorită faptului că prin acest contract sunt reglementate raporturi dintr-un sector ce are caracter de monopol natural, iar rolul ce îl are A. N. R. E. este tocmai acela de a echilibra interesele consumatorilor, agenţilor economici şi statului. Prin contractele-cadru s-a avut în vedere tocmai necesitatea protejării consumatorilor de un eventual abuz ce ar putea fi exercitat de furnizor care, ca deţinător al monopolului, ar putea include în contract clauze care să-l favorizeze în detrimentul consumatorului.
în raport cu dispoziţiile legale mai sus menţionate se constată şi că Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori nu are incidenţă.
Aceasta, pe de o parte, întrucât, deşi obiectul acţiunii îl constituie nelegalitatea deciziei nr. 465 din 26 octombrie 2000, totuşi, în motivele de recurs se face referire la faptul că cele două clauze cuprinse în contractul-cadru de furnizare a energiei electrice sunt clauze abuzive, motiv pentru care acestui contract-cadru i se pot aplica prevederile Legii nr. 193/2000 în condiţiile în care însă contractul-cadru
nu a fost atacat nici prin acţiune directă, nici pe calea excepţiei de ilegalitate.
Pe de altă parte, actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis la 26 octombrie 2000, iar Legea nr. 193/2000 a intrat în vigoare, potrivit dispoziţiilor art. 17 la 30 de zile de la publicarea în M. Of. nr. 560 din 10 noiembrie 2000, deci ulterior emiterii actului administrativ atacat.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituţia României legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, iar legalitatea unui act administrativ poate fi apreciată în raport cu actele normative în vigoare la momentul emiterii lui.
Reclamanta este în eroare când nu distinge cu claritate între contractul-cadru aprobat prin decizia nr. 57/1999, decizia A. N. R. E. nr. 465/2000 (act administrativ emis în baza deciziei nr. 22/2000 privind soluţionarea neînţelegerilor dintre părţi privind încheierea contractelor şi deciziei nr. 57/ 1000 privind aprobarea contractului-cadru) şi contractele de furnizare a energiei electrice ce urma a le încheia cu S. C. „E.“ S. A. - Filiala Dâmboviţa.
Legea nr. 193/2000 priveşte clauzele abuzive din contactele încheiate între comercianţi şi consumatori şi nu se referă la contractele-cadru stabilite şi aprobate de A. N. R. E. în calitate de instituţie publică de interes naţional, aflată în subordinea Guvernului (potrivit dispoziţiilor art. 1 (1) din O. U. G. nr. 29/1998 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 99/2000) ce nu este abilitată a desfăşura activităţi comerciale (competenţele şi
atribuţiile sale fiind prevăzute în art. 5 pct. 1 -29 din
O. U. G. nr. 29/1998 modificată). De altfel, în art. 2 din Legea nr. 193/2000 se definesc clar noţiunile de consumator şi comerciant.
Cu privire la invocarea dispoziţiilor Legii nr. 4/ 1981 a gospodăriei comunale, modificată prin Legea nr. 198/1997, se constată că dispoziţiile art. 67 din aceste acte normative nu sunt incidente pricinii. Aceasta întrucât, potrivit art. 10 şi art. 20 din Legea nr. 4/1981, între serviciile de gospodărie comunală este menţionat doar iluminatul public ce nu poate fi confundat însă cu furnizarea energiei electrice.
De altfel, şi actele normative intrate în vigoare ulterior soluţionării în fond a litigiului, respectiv Legea nr. 65/2002 şi O. U. G. nr. 9/2002 au clarificat în mare măsură aspectele controversate în litigiile dintre A. N. R. E. şi celelalte părţi la care se referă contractul-cadru.
în concluzie, se reţine că clauzele contestate de recurenta-reclamantă fac parte dintre clauzele obligatorii prevăzute în contractul-cadrul stabilit de A. N. R. E. în condiţiile legii, contract în vigoare la data emiterii deciziei nr. 465/2000.
Având în vedere că aceste clauze obligatorii nu sunt negociabile, în mod corect a reţinut instanţa de fond că la emiterea deciziei nr. 465/2000 nu s-au încălcat dispoziţii legale care să ocrotească vreun drept al recurentei-reclamante, nefiind deci îndeplinite condiţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Hotărârea Guvernului. Act administrativ cu caracter normativ.... | Actele de control sau impunere întocmite de organele... → |
|---|
