Imputaţie. Contestaţie. Competenţa de soluţionare a contestaţiei
| Comentarii |
|
Instanţele Curţii de Conturi au competenţa de soluţionare a contestaţiilor numai în cazurile în care actul de imputare este urmarea constatărilor făcute de organele de control ale Curţii de Conturi.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 721 din 26 februarie 2002)
- Extras -
Colegiul jurisdicţional Timiş al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 4 din 17 ianuarie 2001, a admis contestaţiile mai multor salariaţi ai Regionalei C. F. R. Timişoara, a anulat deciziile de imputare şi a exonerat contestatorii de răspundere şi de plata sumelor ce le-au fost imputate, dispunând restituirea de către Regională a sumelor reţinute acestora în baza deciziilor de imputare.
Curtea de Conturi - Secţia jurisdicţională, prin decizia nr. 186 din 14 aprilie 2001, a respins recursul jurisdicţional declarat de S. N. C. F. R. „R. A.“ Bucureşti.
împotriva deciziei a declarat recurs S. N. C. F. R. „R. A.“ Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Instanţa supremă, din oficiu, constată a fi necesară examinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, şi urmează a se pronunţa cu prioritate pe această excepţie ce constituie un motiv de casare de ordine publică.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 94/1992 republicată, Curtea de Conturi îşi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale şi urmăreşte respectarea legii în gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti.
Potrivit art. 1 din aceeaşi lege, Curtea de Conturi exercită şi atribuţii jurisdicţionale în condiţiile Legii nr. 94/1992, republicată.
De asemenea, prin Capitolul 4 Secţiunea 1 a Legii nr. 94/1992 se stabileşte competenţa materială şi teritorială a instanţelor Curţii de Conturi, iar prin Secţiunea a I l-a a aceluiaşi capitol s-a statuat şi cu privire la învestirea instanţelor Curţii de Conturi.
Din coroborarea acestor texte rezultă că, atât Colegiul jurisdicţional, cât şi Secţia jurisdicţională pot fi sesizate şi de persoana în sarcina căreia s-a emis un act de imputare, dar numai în situaţia în care acesta este urmarea actelor de contestare întocmite de organele de control ale Curţii de Conturi.
în cauză se constată că nu există un asemenea act de control, obiectul judecăţii constituindu-l decizii de imputare întocmite de S. M. F. - Birou Financiar contabil Timişoara şi semnate de directorul şi contabilul şef ai A. R. C. F. R. „M.“ Timişoara, în temeiul art. 102 şi urm. din Codul muncii, care, potrivit procedurii speciale instituite, sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun.
Prin urmare, constatându-se că atât sentinţa nr. 4 din 17 ianuarie 2001 a Colegiului jurisdicţional Timiş, cât şi decizia nr. 184 din 19 aprilie 2001 a Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi au fost date cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa de soluţionare a cauzei, s-a admis recursul, s-au casat hotărârile instanţelor Curţii de Conturi şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş - Secţia conflicte de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 2 (1) lit. b1 din Codul de procedură civilă.
| ← Impozit pe profit. Scutire de impozit reglementată prin Legea... | Hotărârea Guvernului. Act administrativ cu caracter normativ.... → |
|---|
