Impozit pe profit. Scutire de impozit reglementată prin Legea nr. 12/1991. Condiţia activităţii de producţie
| Comentarii |
|
La caracterizarea activităţii de producţie, pentru a se beneficia de scutire de impozit pe profit, conform art. 5 lit. c din Legea nr. 12/1991, se (ine seama de complexitatea operaţiunilor, printre care şi activitatea de preluare a materiei prime, care este o activitate de producţie.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 738 din 26 februarie 2002)
- Extras -
Curtea de Apel laşi, prin sentinţa civilă nr. 68/ CA din 7 mai 2001, a admis contestaţia Societăţii comerciale ,A“, a anulat decizia nr. 528 din 17 martie 1999 a Ministerului Finanţelor şi nr. 7 din 7 februarie 1997 a D. G. F. P. C. F. S. laşi, precum şi procesul-verbal din 6 septembrie 1994 al A. F. laşi, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 112.126.843 lei impozit pe profit şi penalităţi, datorate la 30 iunie 1994.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta în perioada supusă controlului financiar (14 octombrie 1993 - 6 septembrie 1994) a desfăşurat activitate preponderent industrială, prestările de servicii -care includeau confecţionarea articolelor de piele şi încălţăminte - deţinând o pondere de 42,6%, activitatea de producţie de mărfuri de 30,7% iar cea de vânzări de 23%, aşa încât beneficia de scutirea de impozit prevăzută de art. 5 lit. c din Legea nr. 12/ 1991.
Ministerul Finanţelor Publice, prin D. G. F. P. laşi, a declarat recurs susţinând că prin natura activităţii desfăşurate, reclamanta nu se putea încadra în capitolul producţie, pentru a fi scutită de impozitul pe profit. Societatea comercială reclamantă cumpăra materia primă, prin contractele de colaborare, pe care o prelucra şi o vindea ca produs finit, proporţia acestei activităţi fiind de 30,7 %.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 5 lit. c din Legea nr. 12/1991, beneficiază de scutire de impozit pe o perioadă de 1
an societăţile comerciale a căror activitate este preponderent de producţie.
Caracterizarea activităţii de prestări de servicii, în forma desfăşurată de societatea reclamantă, ca fiind în afara sferei de producţie este excesivă şi nu ţine cont de complexitatea operaţiunilor efectuate. Contractele prin care reclamanta obţinea materia primă, pentru a o revinde, nu reprezentau o simplă operaţiune speculativă de cumpărare şi vânzare, între cele două activităţi interpunându-se cea de-a treia: prelucrarea. Activitatea de prelucrare presupune modificarea aspectului material pentru a obţine produse finite. Pe de altă parte, activitatea de producţie de mărfuri, ca formă de organizare a economiei sociale, în care producătorii specializaţi modifică obiectele conform trebuinţei oamenilor pentru satisfacerea nevoilor sociale, determină implicit vânzarea-cumpărarea de produse pe piaţă.
Definiţiile noţiunilor folosite, astfel cum ele sunt acceptate în dicţionarele limbii române, conduc la concluzia că operaţiunea de prelucrare este o activitate de producţie care nu se poate separa de vânzarea produselor astfel obţinute.
Aşadar, preponderenţa activităţii reclamantei, în perioada supusă controlului, era aceea de producţie industrială în procent de 73,7%, cum raportul de expertiză o stabileşte.
în consecinţă, Curtea a respins ca nefondat recursul.
| ← Persecutaţi politic, în perioada 1940-1945, din motive etnice.... | Imputaţie. Contestaţie. Competenţa de soluţionare a contestaţiei → |
|---|
