CSJ. Decizia nr. 1017/2003. Contencios. La revizuire (refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1017/2003
Dosar nr. 2654/2002
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 306 din 18 septembrie 2001, a respins acţiunea formulată de reclamantul O.D., împotriva deciziei nr. 989 din 30 mai 2001, a Direcţiei de Muncă şi Solidaritate Socială Timiş, pentru recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare, iar împotriva acesteia reclamantul a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 280 din 10 septembrie 2002, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, a admis cererea de revizuire, a anulat sentinţa civilă nr. 306/2001 şi pe cale de consecinţă, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Decizia nr. 989/2001 şi a obligat Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială Timiş să emită o nouă decizie, prin care să recunoască reclamantului, drepturile conferite prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
S-a reţinut că familia reclamantului s-a refugiat în anul 1940, din Ardealul de Nord, în Grăniceşti, judeţul Suceava, unde s-a născut la 17 aprilie 1943; că reclamantul beneficiază de acelaşi statut, ca şi părinţii săi, de refugiat şi se bucură de drepturile conferite prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru pderioada 17 aprilie 1943 – 6 martie 1945.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Timiş, susţinând, în esenţă, că reclamantul nu beneficiază de dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, întrucât este născut ulterior strămutării părinţilor din localitatea de domiciliu.
Recursul este nefondat.
În adevăr, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se include şi persoana care a fost expulzată, s-a refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
În raport cu aceste dispoziţiuni, prima instanţă a reţinut în mod corect că, reclamantul, fiind născut în perioada în care părinţii se aflau în refugiu (17 aprilie 1943) are statutul de refugiat, de la data naşterii şi până la 6 martie 1945 şi deci, beneficiază de facilităţile acordate prin lege; aceasta, deoarece efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra copiilor, nu numai asupra părinţilor.
În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 280/R din 10 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1873/2003. Contencios. Anulare act financiar.... | CSJ. Decizia nr. 701/2003. Contencios. Refuz eliberare document... → |
---|