CSJ. Decizia nr. 1873/2003. Contencios. Anulare act financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1873
Dosar nr. 1990/2002
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 iulie 2002, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, S.C. F. S.A. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 442 din 22 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca întemeiate obiecţiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză.
A mai susţinut recurenta că în mod greşit s-au interpretat dispoziţiile art. 9.3 şi art. 9.8 din HG nr. 401/2002 cumulativ, opinia recurentei fiind că acestea trebuie reţinute alternativ.
Cât priveşte debitul reprezentând fondul de cercetare-dezvoltare şi majorările aferente recurenta a precizat că nu a recunoscut niciodată creanţa statului consemnată în procesul-verbal de control nr. 5290 din 29 mai 1995 în termen de 5 ani potrivit termenului de prescripţie prevăzut de OG nr. 11/1996. Se precizează că nu se poate susţine întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea ei care nu a făcut-o niciodată.
Administraţia Finanţelor Publice sector 5 a formulat o întâmpinare la recursul declarat prin care a cerut respingerea recursului întrucât corect instanţa a reţinut obiecţiunile intimatei la raportul de expertiză, experţii depăşindu-şi atribuţiile prin aprecierile ce le-au făcut cu privire la diferite acte normative şi chiar interpretându-le.
Cât priveşte interpretarea pct. 9 din HG nr. 401/2000 intimata a precizat că instanţa a făcut o interpretare corectă, în acord cu art. 17 pct. b, lit. a) din OUG nr. 17/2000 care prevăd „cota 0" pentru:
- exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României;
- mai mult pct. 9.9 din HG nr. 401/2000, susţine intimata prevede că: „nerespectarea prevederilor pct. 9.3.- 9.8 privind justificarea „cotei 0" de taxă pe valoarea adăugată şi/sau nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României atrag obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor şi prestărilor la intern şi a majorărilor de întârziere aferente.
Cât priveşte cel de-al III-lea motiv de recurs, intimata a precizat că înainte de 29 septembrie 2000 (când expira termenul de 5 ani prevăzut atât de art. 44 din Decretul nr. 221/1960, în vigoare la data încheierii procesului verbal de control, cât şi de OG nr. 11/1996) recurenta a făcut o cerere de acordare a unor înlesniri de plată, cerere ce are efect întreruperea termenului de prescripţie de la această dată curgând un termen nou.
Cu privire la cauza de faţă Curtea Supremă de Justiţie constată că la 22 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. F. S.A. împotriva Ministerului Finanţelor Publice şi Administraţiei Finanţelor Publice sectorul 5.
Hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Aşa cum rezultă în cauză recurenta-reclamantă prin acţiunea înregistrată la 24 iulie 2001 a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice solicitând anularea deciziei nr. 956 din 27 iunie 2001 emisă de minister.
În motivarea acţiunii reclamanta a precizat că prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice i s-a respins contestaţia împotriva procesului verbal nr. 354 din 14 martie 2001 încheiat de Administraţia Finanţelor Publice sectorul 5.
În mod corect instanţa a considerat că recurenta-reclamantă nu beneficiază de „cota 0" de TVA pentru transportul aferent exporturilor de mărfuri întrucât nu a îndeplinit prevederile art. 9.2 din HG nr. 401/2000 privind normele de aplicare a OUG nr. 17/2000 care prevăd condiţia încasării contravalorii exportului în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Bnr. În cauză s-a dovedit că societatea a încasat contravaloarea transportului în valută în numerar iar în lei prin bancă.
Instanţa a reţinut în mod corect că apărarea invocată de reclamantă şi reţinută de expertul contabil, că sumele încasate în numerar sau prin virament în lei, provin de la persoane juridice române care au solicitat efectuarea transportului extern de mărfuri, este nerelevantă. Aceasta întrucât în acest caz operează condiţia încasării în valută, în conturi bancare a contravalorii acestuia, condiţie prevăzută la pct. 9.9 din HG nr. 401/2000.
Interpretarea actelor normative invocate de societatea comercială a fost făcută corect de instanţa de judecată, opinia societăţii fiind neîntemeiată, ca de altfel şi susţinerea privind debitul rezultat din fondul de cercetare-dezvoltare şi majorările aferente acestuia, cu privire la care există cerere de înlesniri de plată, (ce constituie o recunoaştere care potrivit art. 99 lit. b) din OG nr. 11/1996 coroborat cu prevederile pct. 8.1 lit. c) din ordinul Ministrului Finanţelor nr. 2494/1998 întrerupe cursul prescripţiei executării silite).
Aşa fiind hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică iar recursul declarat împotriva acestei sentinţe fiind neîntemeiat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. F. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 442 din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1016/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1017/2003. Contencios. La revizuire (refuz... → |
|---|
