CSJ. Decizia nr. 1037/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1037/2003
Dosar nr. 2706/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată Curtea de Apel Oradea, la 10 aprilie, Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 421 din 2 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, considerând hotărârea atacată, ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta a precizat că în mod greşit s-a admis acţiunea formulată de OG, întrucât aceasta nu era născută în momentul în care părinţii ei s-au refugiat din cauza persecuţiei etnice.
Instanţa de fond a considerat că OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2000, se aplică şi petentei, deoarece a avut domiciliul părinţilor săi, care s-au refugiat, fiind persecutaţi etnic, deci a dobândit statutul juridic al părinţilor săi.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine următoarele:
Părinţii petentei au fost obligaţi din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi de autorităţile hortyste ce ocupaseră Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, să se refugieze din satul Ianculeşti, judeţul Satu Mare, în localitatea Vinţul de Jos, judeţul Alba, loc unde s-a născut în 1943. În 1945, petenta împreună cu părinţii săi, a reuşit să se întoarcă la gospodăria lor din Satu Mare.
În mod corect, instanţa de fond a constatat că petenta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 367/2001.
Este, deci, de necontestat că părinţii petentei au fost obligaţi să se refugieze într-o altă localitate de pe teritoriul României, fugind din localitatea Ianculeşti, Satu Mare, unde autorităţile hortyste i-au supus la presiuni şi persecuţii din motive etnice, întrucât erau români.
Conform art. 2 din HG nr. 127/2000, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, beneficiază şi cei ce s-au refugiat din motive etnice.
Cum domiciliul copilului, respectiv al petentei, era la domiciliul părinţilor ei, şi cum aceasta a trăit condiţii de refugiu cu toate consecinţele ce decurg din acesta, statutul juridic al petentei este statutul juridic al părinţilor ei.
Legea nr. 189/2000 are un caracter reparatoriu, iar în cauză este evident că drepturile petentei şi ale părinţilor ei au fost încălcate, neputându-se susţine că părinţii reclamantei au fost prejudiciaţi, iar ea, nu, neputîndu-se contesta condiţiile vitrege impuse, fără ca reclamanta să aibă vreo vină.
Faţă de dispoziţiile art. 7, 13 şi 14 din Declaraţia Universată a Drepturilor Omului, de prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, reţinându-se şi spiritul în care a fost adoptată Legea nr. 189/2000, se constată că susţinerile recurentei sunt formale, artificiale, astfel încât recursul acesteia va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 421 /CA - P din 2 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1036/2003. Contencios. Anulare precizari M.F.... | CSJ. Decizia nr. 104/2003. Contencios → |
|---|
