CSJ. Decizia nr. 1124/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1124/2003
Dosar nr. 1413/2001
Şedinţa publică din 20 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 noiembrie 2000, reclamanta N.A.Ş. a chemat în judecată Banca Naţională a României şi Guvernatorul Băncii Naţionale a României, solicitând anularea ordinului nr. 631 din 18 octombrie 2000 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 18 octombrie 2000, în baza art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii, reintegrarea în funcţia avută în noul organism al băncii (Oficiul Central de Plăţi şi Deconturi Interbancare), acordarea despăgubirilor materiale şi morale.
În motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat, în esenţă, că ordinul atacat este nelegal întrucât, pe de o parte, nu s-a avut în vedere calitatea sa de funcţionar public, motiv pentru care eliberarea sa din funcţia de director adjunct la Direcţia Deconturi Bancare a Băncii Naţionale a României putea fi făcută doar în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999.
Pe de altă parte, reclamanta a mai arătat că deşi urmare a desfiinţării Direcţiei Deconturi Bancare a Băncii Naţionale a României, s-a înfiinţat Oficiul Central de Plăţi şi Deconturi Bancare, iar în structura noului organ s-au creat posturi identice cu cele desfiinţate, totuşi, pârâţii n-au reîncadrat pe aceste posturi pe cei cărora li s-au desfăcut nelegal contractele de muncă (printre aceştia numărându-se şi reclamanta) şi nici nu li s-a făcut vreo propunere de transfer în funcţiile identice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin încheierea din 11 ianuarie 2001 a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de Banca Naţională a României, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi reţinând că, din lege nu rezultă că depunerea jurământului de către funcţionari publici, este o condiţie ca aceştia să fie calificaţi ca atare. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 213 din 22 februarie 2001, aceeaşi instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus reintegrarea acesteia în funcţia de director adjunct din cadrul Oficiului Central de Plăţi şi Deconturi Bancare, a obligat pârâţii la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, inclusiv prime, majorări salariale şi al 13-lea salariu, începând cu data de 18 octombrie 2000 şi până la reintegrarea efectivă ca şef adjunct. Totodată, s-au respins ca neîntemeiate cererile privind obligarea pârâţilor la plata beneficiului nerealizat, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 care se completează cu dispoziţiile Legii nr. 101/1998 şi cele ale art. 136 C. Muncii.
Aceasta întrucât în anexa la Legea nr. 188/1999 este prevăzută şi funcţia de director pe care reclamanta a îndeplinit-o până la data de 18 octombrie 2000, iar Banca Naţională a României este o autoritate administrativă autonomă cu atribuţii specifice în domeniul financiar-bancar.
Pe fond, s-a reţinut că nu a avut loc o reorganizare efectivă şi definitivă care să corespundă unei nevoi reale şi care să privească în cazul reclamantei desfiinţarea unui post de natura celui ocupat de aceasta, ci una formală, ceea ce conferă nelegalitate ordinului atacat. S-a reţinut că s-a schimbat numai denumirea unei structuri din cadrul Băncii Naţionale a României cu o alta şi deşi selectarea personalului în cadrul reorganizării, care în speţă nu a avut loc, rămâne un atribut al conducerii Băncii Naţionale a României, aceasta nu trebuie să fie abuzivă şi arbitrară, fiind inadmisibil ca reorganizarea să fie subiectivă şi să fie urmată de angajarea altei persoane pe postul desfiinţat al reclamantei.
Totodată, s-a constatat şi că pârâta nu a probat cu acte că anterior datei de 18 octombrie 2000 a oferit reclamantei un post corespunzător pregătirii sale profesionale.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Banca Naţională a României a declarat recurs şi a solicitat, în principal, admiterea lui şi casarea sentinţei cu trimitere spre competentă soluţionare la instanţa de drept comun. Pe fondul cauzei se arată că a fost o reorganizare efectivă, astfel soluţia pronunţată de instanţa de fond nu se justifică. Recursul declarat este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici „funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale. Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completată prin hotărâre a guvernului".
În Legea nr. 188/1999 nu există nici o menţiune referitoare la Banca Naţională a României şi la salariaţii acesteia, iar faptul că denumirea unei funcţii avute de un salariat al Băncii Naţionale a României seamănă cu cele menţionate în anexa la Legea nr. 188/1999 nu este de natură a suplini şi condiţia menţionării autorităţii în aceeaşi anexă.
Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, având personalitate juridică, al cărui statut este aprobat printr-o Lege specială, nr. 101/1998 care dispune că aceasta „elaborează, aplică, răspunde de politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară, în cadrul politicii generale a statului, verificând funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la propunerea unui sistem financiar specific economiei de piaţă".
La elaborarea Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României s-a avut în vedere independenţa instituţională şi financiară a băncii centrale în raport de celelalte instituţii ale statului ca o cerinţă obligatorie prevăzută prin Statutul Sistemului European al Băncii Centrale şi dispoziţiile Tratatului de la Maastricht vizând Uniunea Economică Monetară.
Faţă de faptul că Banca Naţională a României nu este înscrisă în anexa la legea privind Statutul funcţionarilor publici, iar salariaţii săi nu sunt funcţionari publici, rezultă că în speţă ne aflăm în prezenţa unui litigiu de muncă, în legătură cu încetarea contractului individual de muncă, astfel cum este acesta definit în prevederile art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Reclamanta a fost angajată la Banca Naţională a României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, ca director adjunct la Direcţia de Plăţi şi Deconturi Bancare.
Aceasta a fost încadrată prin Ordinul Guvernatorului încheind contract individual de muncă cu Banca Naţională a României, iar prin Ordinul Guvernatorului nr. 631/18 octombrie 2000, i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii.
În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revenea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă, conform art. 2 lit. b1) C. proc. civ., iar nu Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Cauza fiind soluţionată de o instanţă necompetentă, urmează a se admite recursul şi a se casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia conflicte de muncă, conform art. 313 şi art. 2 lit. b1) C. proc. civ.
Criticile de fond ale recursului vor fi avute în vedere de instanţă ca apărări ale părţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Banca Naţională a României împotriva sentinţei civile nr. 213 din 22 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1123/2003. Contencios. Refuz solutionare cerere... | CSJ. Decizia nr. 1126/2003. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
