CSJ. Decizia nr. 1126/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1126/2003
Dosar nr. 717/2002
Şedinţa publică din 20 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Rădăuţi, prin procesul-verbal de control din 15 mai 2001, a stabilit obligaţia de plată a SC B. SA Rădăuţi, către bugetul de stat, a sumei de 1.029.327.382 lei, compusă din: 680.002.370 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A., 289.300.183 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe venitul din salarii, 4.023.114 lei, majorări de întârziere aferent impozitului pe dividende, 13.933.066 leimajorări de întârziere aferente fondului de învăţământ şi 42.068.649 leimajorări de întârziere fondului de învăţământ.
Prin Decizia nr. 1337 din 31 august 2001, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a respins contestaţia formulată de SC B. SA Rădăuţi, reţinând că sumele ce compun 1.029.327.382 lei, reprezintă majorări de întârziere pentru plata T.V.A. şi a impozitului menţionat diferenţiat în actul de control, sunt datorate potrivit art. 13 din OG nr. 11/1996, art. 31 şi art. 25C lit. b) din OUG nr. 17/2000 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, combinat cu art. 1725 C. civ., privind creanţele bugetare garantate prin privilegii.
SC B. SA Rădăuţi a solicitat anularea deciziei şi a actului de control, arătând că art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, nu face referire la legile speciale ce reglementează fiecare impozit, ci la procedurile specifice, instituite pentru contestarea actelor de control fiscal încheiate de organele Ministerului Finanţelor Publice.
În ce priveşte majorările de întârziere, calculate în temeiul art. 13 din OG nr. 11/1996, s-a arătat că nu sunt datorate, întrucât potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, nu se adaugă nici o dobândă ori cheltuială, creanţelor negarantate.
Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 215 din 5 decembrie 2001, a respins acţiunea, cu următoarea motivare:
Cu privire la majorările de întârziere în sumă de 680.002.370 lei, reclamanta nu a respectat termenul de plată a T.V.A., prevăzut de OUG nr. 17/2000, obligaţia de plată rezultând din art. 13 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare şi art. 31 din OUG nr. 17/2000, referitoare la plata T.V.A., calculate în condiţiile impozitelor şi taxelor, precum şi din HG nr. 401/2001, de aprobare a Normelor de aplicare a ordonanţei.
Majorările de întârziere pentru impozitul pe salarii şi impozitul pe venituri din salarii, sunt datorate în temeiul art. 13 din OG,nr. 11/1996, art. 13 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii şi art. 25 din OG nr. 78/1999, privind impozitul pe venit, completate şi modificate prin OG nr. 87/2000; în aceleaşi condiţii sunt datorate şi majorările de întârziere privind impozitul pe dividende şi majorările de întârziere la Fondul de solidaritate.
Prima instanţă a reţinut, apoi, că art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, priveşte neverificarea creanţelor izvorâte din impozite, taxe, amenzi penale sau contravenţionale, datorate bugetului de stat sau celui local, care sunt supuse legilor speciale, iar în cazul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, sumele de natura celor descrise mai sus nu pot face obiectul verificărilor întreprinse de organele competente în această fază.
S-a reţinut, apoi, că art. 37 din lege se referă la neadăugarea la creanţele negarantate sau a părţilor negarantate din creanţele garantate de la data deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, text ce nu are nici o legătură cu natura sumelor reţinute în sarcina reclamantei; că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 13 din OG nr. 11/1996, potrivit cărora orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă generează plata unor majorări, calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea sumei datorate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, reiterând aspectele de fond din acţiune, fără a invoca motive de casare, de natura celor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, majorările de întârziere la plata T.V.A., pentru perioada mai 2000 – aprilie 2001, în sumă de 680.002.370 lei, au fost calculate cu respectarea dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, potrivit cărora: "orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv".
Apoi, potrivit art. 31 din OUG nr. 17/2000, privind T.V.A., pentru neplata integrală sau a unei diferenţe din T.V.A., în termenul stabilit, contribuabilii datorează majorări de întârziere calculate conform legislaţiei privind calculul şi plata sumelor datorate, pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor.
Majorările de întârziere la impozitul pe salarii şi impozitul pe venit din salarii, în sumă de 289.900.183 lei, raportate la sumele nevirate la bugetul de stat, de asemenea, au fost legal calculate, potrivit art. 13 din OG nr. 11/1996, art. 13 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii şi art. 25 din OG nr. 73/1999.
Tot în temeiul art. 13 din OG nr. 11/1996, coroborat cu art. 6 din OG nr. 26/1995, au fost stabilite, în mod corect, majorările de întârziere la plata impozitului pe dividende, în sumă de 4.023.114 lei, întrucât potrivit acestor texte, în cazul în care impozitul pe dividende nu este plătit la termen, persoana juridică este obligată la plata majorărilor de întârziere.
În ce privesc majorările de întârziere la fondul de solidaritate şi la fondul de învăţământ, se constată că au fost aplicate corect, dispoziţiile art. 13 din OG nr. 11/1996 şi ale OUG nr. 102/1999, privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, precum şi cele din OG nr. 75/1999, privind constituirea fondului special de susţinere a învăţământului de stat .
În fine, hotărârea primei instanţei este judicios motivată, şi în ce priveşte incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, precum şi în partea în care s-a omis aplicarea art. 37 din lege, întrucât acest text se referă expres şi limitativ la dobânzi şi cheltuieli, nu şi la majorări de întârziere.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 215 din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1124/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1127/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
