CSJ. Decizia nr. 1130/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1130/2003
Dosar nr. 2756/2002
Şedinţa publică din 20 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 iulie 2001, reclamantul N.O. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 81 din 2 iulie 2001, emisă de S.N. Î.F. SA, sucursala Arad, prin care i s-a imputat suma de 19.871.315 lei, reprezentând contravaloarea ţeavă oţel.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că Decizia atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât nu există prejudiciu şi deci nici răspundere materială.
Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 207 din 21 august 2001, a declinat competenţa materială a soluţionării cererii, la Judecătoria Arad.
La rândul său, Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 6577 din 25 octombrie 2001, a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Arad. În urma admiterii recursului declarat de N.O. împotriva sentinţei Judecătoriei Arad, Tribunalul Arad, secţia civilă, prin Decizia nr. 1222/R din 14 decembrie 2001, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Camerei de Conturi Arad, reţinând, în speţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Colegiul jurisdicţional Arad, prin sentinţa nr. 16 din 24 aprilie 2002, a admis cererea formulată de N.O. şi a anulat Decizia de imputare atacată, atât pe considerente de fond, cât şi pentru cele ce vizează tardivitatea emiterii deciziei de imputare şi necompetenţa organului emitent. Totodată, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.500.000 lei.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 416 din 17 septembrie 2002, a admis recursul jurisdicţional declarat de S.N. Î.F. SA, sucursala Arad, a modificat sentinţa recurată, în sensul că anulează Decizia de imputare, ca nelegal emisă (pentru lipsa competenţei emitentului), menţinând celelalte dispoziţii ale acesteia.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, S.N. Î.F. SA, prin sucursala Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs se susţine că secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a reţinut în mod greşit, pe de o parte, că Decizia de imputare a fost emisă de o autoritate necompetentă, iar pe de altă parte, că această decizie nu ar fi fost emisă în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 108 alin. (3) C. muncii, calculată de la încheierea notei de control nr. 6945 din 25 iunie 2001. Totodată, a invocat şi aspectele de fond privind cauzarea pagubei de către N.O.
Recursul este fondat, dar pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, „Curtea de Conturi îşi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale".
În situaţia în care în urma verificărilor efectuate, organele de control ale Curţii de Conturi constată fapte cauzatoare de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, încheie proces-verbal de constatare, potrivit art. 36 din Legea nr. 94/1992, care este supus verificării procurorului financiar, iar acesta, după caz, poate formula actul de sesizare al Colegiului jurisdicţional sau pe cel de clasare.
În temeiul dispoziţiilor cap. IV din Legea nr. 94/1992, referitoare la atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, atât Colegiul jurisdicţional, cât şi secţia jurisdicţională pot fi sesizate, fie de procurorul financiar, fie de persoana în sarcina căreia s-a emis un act de imputare, ca urmare a actelor de constatare întocmite de organele de control ale Curţii de Conturi.
Dar, în cauză, nu există un asemenea act de control, obiectul judecăţii constituindu-l Decizia de imputare emisă în baza unui act de control întocmit de organele de control din cadrul Biroului de audit Intern al S.N. Î.F. SA Arad, în temeiul art. 2 C. muncii; or, într-o astfel de situaţie potrivit procedurii special instituite, competenţa revine instanţei judecătoreşti de drept comun.
Aşadar, instanţele Curţii de Conturi au încălcat competenţa altei instanţe, ceea ce, potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constituie motive de casare a hotărârilor pronunţate.
În consecinţă, pentru acest motiv de casare de ordine publică, invocat în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul apare ca fondat, urmând să fie admis, casate hotărârile şi trimisă cauza la Tribunalul Arad, pentru competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.N. Î.F. SA, prin sucursala Arad, împotriva deciziei nr. 416 din 17 septembrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 16 din 24 aprilie 2002, a Colegiului jurisdicţional.
Trimite cauza spre competentă soluţionare, la Tribunalul Arad, secţia conflicte de muncă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 113/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1133/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|