CSJ. Decizia nr. 1194/2003. Contencios. Anulare decizie de imputare a Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1194/2003

Dosar nr. 965/2002

Şedinţa publică din 25 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 19 septembrie 2001, reclamanta S.L.Ş. a contestat Decizia nr. 494 din 14 august 2000, emisă de Secretariatul de Stat pentru Persoane cu handicap, prin care i s-a imputat suma de 41.487.119 lei, reprezentând parţial plata drepturilor salariale plătite pentru cei doi consilieri ai Secretariatului de Stat, dispusă prin hotărârile judecătoreşti rămase irevocabile ale Judecătoriei sectorului 1, ca urmare a anulării desfacerii contractelor de muncă în temeiul art. 130 alin. (1) lit. i) C. Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 26/11 ianuarie 2002, s-a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:

Prin încheierea din 4 decembrie 2001 s-a respins excepţia de tardivitate a emiterii deciziei de imputare, constatându-se că aceasta a avut loc în 30 de zile în baza hotărârilor judecătoreşti irevocabile.

Prin sentinţa recurată s-a reţinut că reclamanta în calitate de director al Direcţiei Resurse Umane a avizat ordinele de desfacere a contractelor de muncă disciplinar a numiţilor A.M. şi G.C. în lipsa cercetării prealabile.

Din prejudiciul total de 279.354.682 lei privind reintegrarea celor două persoane i-a revenit să suporte plata sumei de lei 41.487.119 lei.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta S.L.Ş., criticând-o astfel:

Prin încheierea din 4 decembrie 2001 s-a respins excepţia tardivităţii fără a fi motivată.

Din actele dosarului rezultă că nota Corpului de Control şi nota nr. 1862/09 iulie 2001 a Direcţiei de buget, finanţe, fond special din cadrul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.

Ultima notă poartă viza secretarului de stat C.P.- la 9 iulie 2001- care a şi întocmit Decizia de imputare nr. 494 din 14 august 2001.

Faţă de data emiterii deciziei de imputare, în mod indubitabil că este tardivă cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut imperativ de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Cu referire la criticile privind fondul cauzei fiindcă se impune casarea sentinţei pe considerentul expus mai sus nu este necesar a se analiza.

Faţă de cele menţionate, se va admite recursul, se va casa sentinţa şi în fond se va admite contestaţia anulându-se Decizia de imputare nr. 494 din 14 august 2001, ca emisă tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta S.L.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 26 din 11 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi, în fond, admite contestaţia formulată de reclamanta S.L.Ş. şi anulează ca tardiv emisă Decizia de imputare nr. 494 din 14 august 2001.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1194/2003. Contencios. Anulare decizie de imputare a Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. Recurs