CSJ. Decizia nr. 1207/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1207/2003
Dosar nr. 2856/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 22 august 2002, la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul S.O. a solicitat anularea deciziei nr. 470 din 17 iulie 2002, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în temeiul căreia s-a stabilit că a fost strămutat în perioada 25 martie 1944 – 6 martie 1945, din comuna Tereblencea, aflată astăzi sub jurisdicţia statului Ucraina, ca urmare a evenimentelor de război.
Instanţa învestită, prin sentinţa civilă nr. 305 din 24 septembrie 2002, a admis acţiunea, a anulat Decizia atacată şi a obligat unitatea pârâtă să-i recunoască reclamantului, drepturile conferite prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu 25 septembrie 1940.
În motivarea sentinţei pronunţate, prima instanţă a reţinut că reclamantul s-a refugiat din comuna Tereblencea - Basarabia, în România, recunoscându-i astfel calitatea de refugiat, cu începere de la 25 septembrie 1940.
Sentinţa a fost recurată de pârâtă.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta a criticat hotărârea dată, pe considerentul că din tabelul nominal de evacuare aflat la dosarul cauzei rezultă ca dată a evacuării, 26 martie 1944, fapt confirmat şi de către martorul F.V., precum şi prin adeverinţa eliberată de către Direcţia Judeţeană Caraş-Severin a Arhivelor Statului, cu care se atestă că sus-numitul a fost elev al Şcolii Pedagogice Caransebeş în anii 1944 - 1945 (clasa a V-a) şi 1945 - 1946 (clasa a VI-a).
Recursul este nefondat.
Din declaraţiile martorilor M.G. şi G.T. rezultă că reclamantul s-a refugiat în anul 1940. din comuna sa natală. în România, primul precizând că acesta nu s-a mai întors niciodată în localitatea Tereblencea. iar secunda. că refugiul în România a fost „definitiv".
Atestările acestor martori sunt concordante cu menţiunile cuprinse în „Diploma de Capacitate pentru Învăţător", eliberată reclamantului în anul 1948, de către Ministerul Învăţământului Public din România, în care sunt enumerate şcolile normale frecventate de acesta, printre care figurează ca absolvite primele 4 clase la Şcoala Normală Cernăuţi. Cunoscând că examenul de „capacitate" (final), după parcurgerea a 8 clase, a fost promovat în anul 1948, când i s-a eliberat şi diploma, urmează că primele patru clase au fost absolvite în anii 1940, 1941, 1942, 1943, la Cernăuţi.
Datele atestate prin menţionata diplomă se coroborează cu cele rezultând din certificatul invocat prin motivele de recurs, în sensul că în diplomă se precizează, la fel ca şi în certificatul eliberat, că reclamantul a absolvit clasele a V-a şi a VI-a la Şcoala Pedagogică (Normală) din Caransebeş.
Actul pe care se fundamentează în principal recurentul, în susţinerea recursului, este o copie greu lizibilă, necertifticată, de pe un aşa numit „tabel nominal de evacuare", în care ar figura familia S., inclusiv reclamantul. Din examinarea acestui act rezultă că în cuprinsul lui este adăugată cu alt caracter de literă, propoziţia „data când se face evacuarea: 26 martie 1944". De menţionat că la dosarul de fond se află o altă copie a aceluiaşi act, de data aceasta, legalizată, din care lipseşte însă menţiunea „data când se face evacuarea".
Faţă de această neconcordanţă, care indică, cel puţin, că pe actul de pe care s-au făcut copiile a fost operată la un moment dat, o adăugire, adică exact cea de care s-a prevalat recurentul, ţinând seama şi de împrejurarea că înscrisul menţionat nu este certificat ca fiind identic cu originalul, urmează a se înlătura orice putere probatorie a actului respectiv. Acesta cu atât mai mult, cu cât la dosarul cauzei se află depoziţiile autentificate a celor doi martori şi copii legalizate de pe buletinele de înscriere la biroul populaţiei, eliberate de Comisariatul de Poliţie Paşcani, localitatea unde s-a refugiat iniţial familia – pe numele tatălui şi mamei reclamantului, ambele emise la 25 septembrie 1940 şi care atestă indubitabil plecarea în refugiu a familiei sus-numitului, în anul 1940.
Concluzia pe care ar dori să o inducă recurentul, că au existat două perioade de refugiu, iar reclamantul „nu face dovada datei la care a încetat (prima) strămutare", ar trebui probată de pârâtă, care o susţine, şi nu impus reclamantului să facă o probă negativă.
În sfârşit, declaraţia martorului F.V., depusă în recurs nu poate fi. de asemenea. acceptată în ce priveşte data refugiului – 1 martie 1944, întrucât se află în flagrantă contradicţie cu toate celelalte probe ale dosarului şi în primul rând, cu atestarea oficială, de către organele de poliţie, că părinţii reclamantului se aflau în anul 1940, cu domiciliul în oraşul Paşcani, precum şi cu atestarea din diploma de capacitate a reclamantului, că a urmat şi absolvit primele patru clase la Şcoala Normală din Cernăuţi.
În consecinţă, nefiind făcută o dovadă pertinentă şi convingătoare a susţinerilor recurentei, urmează a se respinge recursul declarat de aceasta, menţinându-se ca temeinică şi legală, hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 305 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1206/2003. Contencios. Anulare decizie M.F. si... | CSJ. Decizia nr. 1208/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
