CSJ. Decizia nr. 1211/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1211/2003
Dosar nr. 1160/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 20 noiembrie 2000, la Curtea de Apel Oradea, reclamantul P.G. a făcut contestaţie împotriva hotărârii nr. 455 din 29 octombrie 2001, a Casei Judeţene de Pensii Satu Mare – Comisia pentru stabilirea situaţiilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, susţinând că a suferit persecuţii etnice în timpul ocupării Ardealului de Nord, fiind apoi obligat să se refugieze în localitatea Ineu.
Instanţa sesizată, prin sentinţa nr. 61/CA/2002 - P din 25 februarie 2002, a respins acţiunea, cu motivarea că în luna octombrie 1940, reclamantul a fost încorporat în armata maghiară, „de unde a plecat şi în decembrie 1940 s-a dus la Arad, fără să sufere vreo persecuţie etnică".
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, susţinând că după ocupaţia hortystă a Ardealului de Nord, bărbaţii din satul în care domicilia, erau zilnic scoşi din case şi bătuţi, iar caselor li se spărgeau ferestrele, situaţie care l-a determinat să se refugieze în Banat, de unde a fost încorporat, întorcându-se de pe front în septembrie 1944.
În concluzie, a solicitat să i se recunoască beneficiul legii invocate, precizând în plus că soţiei sale i-a fost admisă o acţiune similară.
Recursul este fondat.
Din materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că reclamantul şi soţia sa au avut domiciliul într-un sat – fost Principele Mihai, devenit mai târziu Traian, situat în apropierea liniei de graniţă dinainte de cedarea Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena, că locuitorii din acele sate au fost supuşi unor persecuţii etnice şi expulzaţi în România. Mai rezultă că reclamantul a fost încorporat într-o unitate militară din Ungaria, precum şi că mai târziu, a ajuns în România, lucrând o perioadă de timp împreună cu soţia sa, ca muncitor agricol, într-o fermă în apropiere de Arad.
Prin urmare, este în afară de orice îndoială că, abstracţie făcând de circumstanţele în care s-au succedat aceste evenimente şi care trădează o acutizare a tensiunilor dintre autorităţile maghiare, din acea vreme şi populaţia românească, reclamantul a fost nevoit să se refugieze în România. Această situaţie a fost reţinută, de altfel, ca fapt obiectiv, chiar de către instanţa de fond.
Afirmaţia că Decizia ar fi fost luată fără ca reclamantul „să sufere vreo persecuţie etnică", pe lângă faptul că nu-şi găseşte temei în materialul probator, rămânând o simplă aserţiune, dar este şi, logic, improbabilă, fiind cu totul neverosimil ca reclamantul să-şi fi părăsit de bună voie gospodăria şi pământul stăpânit, ca şi toate celelalte bunuri, fără ca luarea unei decizii atât de grave să fi fost determinată de un factor profund constrângător, explicabil în condiţiile istorice la care s-a făcut mai sus referire.
În cauză, s-a mai invocat prin întâmpinarea depusă, existenţa unei legitimaţii de refugiat, de care reclamantul însuşi s-a prevalat şi pe care este aplicată o ştampilă cu menţiunea „Anulat", contrazicându-se astfel tocmai statutul juridic pe care l-a reclamat.
Actul respectiv, ca şi raţionamentul dedus din el, nu are nici o relevanţă.
Explicaţia anulării legitimaţiei de refugiat constă pur şi simplu în existenţa unor erori de înregistrare intervenite.
Astfel, la rubrica „domiciliul actual" s-a trecut iniţial „Prahova" şi, în continuare, „Uzinele electrice", pentru ca apoi să se bareze superficial această înregistrare, înscriindu-se „Apa Acră Arad", adică numele fermei în care reclamantul a lucrat imediat după refugiu, aşa cum rezultă fără dubiu din probele administrate.
Că n-a fost vorba de o anulare a condiţiei de refugiat a reclamantului, o probează cu certitudine faptul că pe coperta respectivei legitimaţii s-a făcut menţiunea „Trecut în fişa nr. 5860 la Arad", deci schimbat numărul de evidenţă, iar nu anulată pur şi simplu, calitatea recunoscută.
În sfârşit, şi în acelaşi sens, este de reţinut că pe carnetul intitulat „Condicuţă pentru servitor agricol", eliberat soţiei reclamantului, în partea finală este trecut printre actele de identitate, pe baza cărora i s-a eliberat acesteia condicuţa de servitor agricol, „Carnet de refugiat nr. 5860", adică acelaşi tip de act şi cu acelaşi număr, ca cel înscris pe carnetul anulat al reclamantului.
Faţă de considerentele mai sus expuse, urmează a se conchide ca fiind pe deplin dovedit în cauză, condiţia de refugiat/strămutat a reclamantului şi pe cale de consecinţă, îndreptăţirea sa la recunoaşterea beneficiului prevederilor drepturilor conferite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000, pe perioada decembrie 1940 - martie 1945, cu începere de la data introducerii acţiunii la Comisia pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.G., împotriva sentinţei civile nr. 61/CA/2002 - P din 25 februarie 2002, a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare să-i recunoască reclamantului P.G., calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu plata drepturilor cuvenite pentru perioada decembrie 1940 - martie 1945, cu începere de la data introducerii acţiunii la comisie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1210/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1212/2003. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
