CSJ. Decizia nr. 1213/2003. Contencios. Anulare ordin M.I.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1213/2003
Dosar nr. 1668/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Ministerul Industriilor, solicitând anularea Ordinului nr. 1564/1995, prin care s-a dispus rectificarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. 03 nr. 1436/1994, eliberat reclamantei, în sensul că i s-a luat din proprietate suprafaţa de 2972 mp, care a fost atribuită în cotă indiviză, SC E. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 291/1996 , Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că terenul în discuţie, în mod practic, deserveşte în aceiaşi măsură cele două societăţi comerciale, prin existenţa pe teren a liniei de cale ferată uzuale.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamanta.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3362 din 29 octombrie 2001, a admis recursul, a casat sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceliaşi instanţei, pentru suplimentarea probelor şi pentru soluţionarea cererii de intervenţie formulată de SC E. SA
După rejudecare, prin sentinţa nr. 224 din 4 martie 2002, a fost admisă acţiunea principală formulată de SC I. SA (fostă SC R. SA), a fost anulat Ordinul nr. 1564/1995, emis de Ministerul Industriilor şi Resurselor şi a fost respinsă cererea de intervenţie a SC E. SA, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC E. SA, susţinând, în esenţă, că instanţa a interpretat greşit actele fiecărei societăţi, în raport cu terenul şi calea ferată în discuţie, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, în sensul că investiţia a aparţinut SC E. SA şi a fost amplasată pe un teren expropriat, în favoarea acestei societăţi, căreia i-a fost dat în administrare operativă directă.
Recursul este fondat.
Sentinţa instanţei de fond a fost dată cu motivarea că ordinul anulat este nelegal, deoarece obiectul său îl constituie revocarea parţială a unui act administrativ a dreptului de proprietate al reclamantei şi că revocarea acestuia este posibilă, numai prin sesizarea instanţei de judecată. Se mai reţin că SC E. SA nu a făcut dovada vreunui drept real privind suprafaţa în litigiul.
Cu actele depuse la dosar, SC E. SA a dovedit că întreaga suprafaţă de teren aferentă căii ferate uzuale (şi care a fost greşit inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M. 03 nr. 1436/1994, emis pentru SC R. SA) îi aparţin, ca fiind construită în anii 1968 - 1970 ,pe terenul ce a fost dat în administrarea sa, după expropriere.
Astfel, la data de 29 iunie 1968, Ministerul Căilor Ferate – Direcţia Generală a Întreţinerii Căii , cu adresa nr. 142/335 col. 1968, a autorizat în baza Decretului nr. 431/1952, ca Fabrica de Radio Receptoare şi Televizoare Pipera (componenta a Uzinei E.) să construiască o linie industrială, ce urma să joncţioneze linia C.I.L. Pipera, care se racorda la Staţia Pantelimon. Linia Ferată a Secţiei Montaj Radio şi Televizoare a fost construită în baza proiectului din 1968, întocmit de I.P.E.T. Bucureşti şi a fost pusă în funcţiune în 1970, cu avizul Direcţiei Generale de Întreţinere C.F.R.
La data de 17 iulie 1971, Direcţia Generală a Întreţinerii Căii Ferate, regionala C.F., a încheiat cu Uzina Electronica, contractul de exploatare şi întreţinere nr. 125/1166, la art. 2 prevăzându-se că executarea liniei s-a făcut pe cheltuiala beneficiarului, respectiv a Uzinei E., pe o lungime de 1234,95 mp.
Cu adresa nr. 11489 din 4 aprilie 1968, Uzina E. a deschis rolul fiscal pentru suprafaţa de teren de 87800 mp, din care 1630 mp teren aferent liniei ferate, pentru care a şi achitat impozite.
Situaţia terenului fiind astfel dovedit, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că terenul se află în administraţia SC R. SA, în dosar neexistând nici o probă în acest sens.
În anul 1994, la întocmirea documentaţiei de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, SC R. SA a omis să arate că terenul pe care este amplasată linia ferată, nu face parte din patrimoniul său, fiind afectat prin destinaţie căii ferate, servind, deci, folosinţei comune a celor două societăţi.
Calea ferată se află în întregime pe suprafaţa de teren de 2972 mp, astfel că indivizibilitatea proprietăţii a fost instituită prin efectul construcţiei căii ferate, destinaţia atribuită terenului neputând deroga de la utilitatea comună, starea de indiviziune fiind în mod legal îndreptată prin Ordinul nr. 1564/1995, al Ministerului Industriilor.
Dreptul de proprietate exclusivă al SC E. SA, asupra căii ferate, a fost recunoscut şi de Ministerul Industriilor, care a rectificat eroarea făcută în 1994, la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În contradicţie cu prevederile legii, instanţa de fond a desfiinţat Ordinul nr. 1564/1995, omiţând a sesiza că soluţia adoptată de Minister este în concordanţă cu prevederile art. 1 din HG nr. 834/1991, potrivit căruia terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate, se determină de autorităţile nominalizate în text, în speţă C.F.R.
Întrucât SC E. SA a făcut dovada că terenul pe care s-a edificat calea ferată, a fost în administrare sa operativă directă încă din anul 1968, aceasta fiind proprietara căii ferate uzinale, soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Motivarea instanţei privind intrarea în circuitul civil al actului atacat nu poate fi reţinută, ştiut fiind că actul administrativ este revocabil prin Decizia unilaterală a organului administrativ care este obligat să intervină în orice moment, pentru asigurarea respectării legii.
Aşa fiind, se va admite recursul SC E. SA, se va modifica sentinţa atacată, în sensul că se va admite cererea de intervenţie formulată în interes propriu de aceasta şi se va respinge ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA (fosta SC R. SA).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 224 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite cererea de intervenţie formulată în interes propriu de SC E. SA şi respinge acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA (fosta SC R. SA), ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1212/2003. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 1215/2003. Contencios. La încheiere,suspendare... → |
|---|
