CSJ. Decizia nr. 1231/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1231
Dosar nr.260/2003
Şedinţa publică din 26 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.637/CA-P din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-reclsamant Z.M.E., lipsind recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.
Procedura completă.
Instanţa a pus în discuţia părţii prezente tardivitatea declarării recursului.
Z.M.E. a solicitat respingerea recursului, ca fiind declarat tardiv.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27.11.2002, reclamantul Z.M.E. a solicitat anularea hotărârii nr.3677/ 18.11.2002 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu-Mare şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de apel Oradea a pronunţat sentinţa nr.637/CA/ 16.12.2002 prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.3677/ 18.11.2002 şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, reclamantuls-a născut în localitatea în care părinţii săi au fost strămutaţi din motive etnice şi a avut statutul de refugiat până la încetarea motivului de strămutare, îndeplinind condiţiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru a beneficia de drepturile acordate prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu-Mare, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere Precizările nr.1029/ 29.03.2002 ale Casei Naţionale de Pensii, potrivit cărora nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr.189/2000 copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor. De asemenea, recurenta a arătat că, hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr.367/2001 şi Hotărârea Guvernului nr.127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada în care părinţii lor au fost strămutaţi sau refugiaţi din motive etnice.
Curtea va respinge prezentul recurs ca fiind tardiv formulat, constatând că recurenta nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă pentru exercitarea căii de atac.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la 24.12.2002, iar recursul a fost declarat la data de 22.01.2003, după împlinirea termenului legal de 15 zile.
În consecinţă, Curtea va respinge ca tardiv formulat recursul Casei Judeţene de Pensii Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.637/CA-P din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca tardiv formulat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 123/2003. Contencios. La încheierea de... | CSJ. Decizia nr. 1232/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|