CSJ. Decizia nr. 1235/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1235

Dosar nr.269/2003

Şedinţa publică din 26 martie 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.622 CA-P din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi intimata reclamantă U.L.R.

Procedura completă.

S-a referit că recurenta a solicitat soluţionarea cauzei şi în absenţa sa, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 25.11.2002, reclamanta U.L.R. a solicitat anularea hotărârii nr.3076 din 22.10.2002 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi recunoaşterea calităţii de beneficiară al Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de refugiat din motive etnice.

Curtea de Apel Oradea a pronunţat sentinţa nr.622/CA/P din 16.12.2002, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.3076 din 22 octombrie 2002, şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la 12 martie 1944, când părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice şi a dobândit prin naştere, statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Impotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând casarea hotărârii în baza art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.

In primul motiv de casare recurenta a arătat că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu a fost greşit reţinută în cazul intimatei care, nefiind născută la data refugierii părinţilor săi, nu avea domiciliul într-o localitate de unde să fi fost strămutată.

Prin cel de al doilea motiv de casare recurenta a susţinut că, potrivit legislaţiei române, capacitatea de folosinţă anticipată este recunocută minorului de la data concepţiei numai în materia dreptului la moştenire şi deci, intimatacare s-a născut după strămutarea părinţilor săiîn altă localitate decât cea de domiciliu, nu poate beneficia de calitatea de refugiat şi de drepturile acordate prin Legea nr.189/2000.

Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:

Domiciliul legal al minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte statornic.

Fiind născută după data la care părinţii săi au fost expulzaţi din motive etnice din localitatea de domiciliu oraşul Cîmpina,judeţul Prahovaintimata a fost lipsită de dreptul său la un domiciliu legal, ca dreptpersonal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.

Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat până la 6.03.1945 şi pentru toţi membrii familiei intimatei refugiaţi în altă localitate, în sensul că aceştia nu au mai avut în perioada respectivă o locuinţă statornică sau principală. In atare situaţie instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabileîn cauză dispoziţiile Legii nr.189/2000, pentru că de la data naşterii sale – 11 martie1944, intimata a avut, asemenea părinţilor săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.

Cel de al doilea motiv de recurs este lipsit de temei, întrucât calitatea de persoană refugiată şi dreptul de beneficiară al Legii nr.189/2000 au fost constatate numai de la data naşterii intimatei.

 În consecinţă, drepturile intimatei nu au fost recunoscute şi acordate în considerarea capacităţii de folosinţă anticipate, cum eronat s-a susţinut în recurs.

Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art.304 şi art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.622 CA-P din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1235/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs