CSJ. Decizia nr. 1232/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1232
Dosar nr.266/2003
Şedinţa publică din 26 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.623/ CA-P din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit atât recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, precum şi intimatul-reclamant I.I.
Procedura completă.
S-a referit că ambele părţi au solicitat judecarea recursului în absenţa lor (filele 3 şi 7).
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 06 noiembrie 2002, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr.1360 din 10 iunie 2002 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999 modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în localitatea de refugiu a părinţilor săi şi a apreciat că are acelaşi statut juridic cu părinţii, suferind alături de ei efectele regimului.
Prin sentinţa civilă nr.623/CA-P din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea introdusă de reclamantul I.I. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, a anulat hotărârea nr.1360 din 10 iunie 2002 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că şi copiii născuţiîn localitatea în care părinţii au fost strămutaţi au acelaşi statut cu părinţii lor, respectiv au suferit persecuţii pe motive etnice pe toată perioada strămutării care este sinonimă cu refugiul şi care este cuprinsă între data naşterii lor şi data retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul strămutării, respectiv al persecuţiei din motive etnice.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, care a motivat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond nu este legală, deoarece nici în Ordonanţa nr.105/1999 şi nici în modificările ulterioare ale acesteia, prin Legea nr.189/2000 şi respectiv prin Legea nr.367/2001 nu se face vorbire de persoanele care s-au născut în timpul în care părinţii au fost strămutaţi sau refugiaţi.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că recursul este declarat tardiv.
Potrivit art.301 şi art.302 din Codul de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, recursul urmând a fi depus, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage, conform art.103 din acelaşi cod decăderea, afară de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite calea de atac sau să îndeplinească actul de procedură.
În speţă, sentinţa atacată a fost comunicată Casei Judeţene de Pensii Satu Mare la data de 24 decembrie 2002 (fila 27 dosar fond) iar recursul a fost declarat la data de 22 ianuarie 2003 (conform înregistrării de la fila 2 dosar recurs).
În consecinţă, recursula fost declarat după împlinirea termenului în care calea de atac putea fi legal exercitată.
Cum recurenta nu a dovedit existenţa vreunei împrejurări care să o fi împiedicat să declanşeze calea de atac a recursului în termenul de 15 zile prevăzut de lege, se constată că, în cauză, operează sancţiunea prevăzută de art.103 Cod procedură civilă, astfel încât recursulurmează să fie respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.623/ CA-P din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca tardiv formulat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1231/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1233/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|