CSJ. Decizia nr. 1323/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1323
Dosar nr. 3887/200.
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat deB.A., D.L.D., D.A.I., D.C.I., T.G., D.M., B.D., B.A., P.I., D.V.I.şi D.J. împotriva sentinţei civile nr.1322 din 12 octombrie 2000 aCurţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenţii reclamanţi deB.A., D.L.D., D.A.I., D.C.I., T.G., D.M., P.I., D.V.I. şi D.J. prin mandatar B.A., B.D. personal şi asistat de avocat T.C., B.A. personal şi asistat de avocatul L.T., precum şi intimatele pârâte Banca Naţională aRomâniei reprezentată de consilierul juridic N,.N. şi Banca Comercială Română reprezentată de consilierul juridic G.A.
Procedura completă.
Avocatul L.T. şi avocatul T.C., luând pe rând cuvântul au solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinţei atacate şi în fond admiterea acţiunii reclamantului B.A. astfel cum a fost formulată. În susţinerea motivelor de recurs a depus note scrise, fără cheltuieli de judecată.
B.A. în calitate de mandatar al recurenţilor reclamanţi a solicitat admiterea recursului.
Consilierii juridici N.N. şi G.A., luând pe rând cuvântul au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţacivilă nr.1322 din 12 octombrie 2000 aCurţii de Apel Bucureşti, pronunţată în fond după casare s-arespins acţiunea introdusă de reclamantul B.A. împotriva Băncii Naţionale a României şi a Băncii Române de Comerţ Exterior, preluată prin lichidare de către Banca Comercială Română.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat să seconstate, în procedură de contencios administrativ, refuzul nejustificat al pârâtelor de a-i rezolva cererea de a se stabili drepturile sale asupra unui depozit bancar constituit pe numeleautoarei sale, defuncta I.M.,în urma primirii de către aceasta a sumei de 10 miliarde drahme de la un frate al său din Grecia, în anul 1947, şi transmisă cu biletul de bancă purtând nr.255697/1947.
În motivarea soluţiei dateinstanţa de fond aavut în vedere faptul că biletul de bancă mai sus identificat afost depus de către beneficiar la data de 20 februarie 1953, încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.284/1947 care impuneau obligaţia de cedare a valutei dobândită în termen de 15 zile de la obţinerea ei, situaţie în care autoarea reclamantului a pierdut orice drept asupra acelui cont, neputându-se constata deci existenţa vreunui refuz nejustificat al pârâtelor de a răspunde şi da relaţii reclamantului.
Sentinţa a fost recurată de reclamant.
În cursul desfăşurării judecăţii în instanţa de recurs reclamantul a decedat, în locul său fiind introduşi în cauză succesorii săi, desemnaţi prin certificatul de moştenitor nr.109 din 9 august 2002 eliberat de biroul notarului public B.N.
Prin motivele de recurs depuse a fost criticată sentinţa recurată sub următoarele aspecte:
-în mod greşit instanţa de fond, nerespectând îndrumările date prinprecedenta decizie a Curţii Supreme de Justiţie, i-a respins cererea de administrare a unei probe cu înscrisuri, precum şi de efectuare a unei expertize;
-prima instanţă a constatat, deşi nu era investită cu unasemenea capăt de cerere, că antecesoarea reclamantului nu ar mai fi avut nici un drept la dobândirea unei sume de bani, această chestiune urmând a fi lămurită după obţinerea documentaţiei pe care solicitase a fi obligate pârâtele să o depună.
Recursul este nefondat.
În cauză este un fapt bine stabilit, invocat chiar de către reclamant în acţiunea introductivă, că autoarea reclamantului a primit de la fratele său din Grecia biletul de bancă nr.255697, învaloare de 10 miliarde drahme, emis de Banca Elenă,susnumitarecunoscând printr-o declaraţie dată la Banca Naţională a României şi care a fost suspendată în faţa instanţei de fond că la data de 8 decembrie 1947 i s-a înmânat acel bilet de bancă. Pe aceeaşi declaraţie I.M. a confirmat, olograf, că a predat biletul de bancă pârâtei, declaraţia purtând data de 20 iulie 1953 şi fiind înregistrată ca atare la registratura generală a Băncii Naţionale (fila 47, dosar fond).
În conformitate cu dispoziţiile art.2 din Legea nr.248/1947, persoanele fizice erau obligate, illo tempore, să predea, printre altele, biletele de bancă de orice fel emise în străinătate. Neconformarea acestei obligaţii în termen de 15 zile de la dobândirea valutei atrăgea după sine confiscarea valorii nedeclarată.
Potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr.29 din 7 noiembrie 1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţiadministrative dea-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În incidenţa dispoziţiilor mai înainte citate urmează a seconstata, în speţă, că biletul de bancă primit de către autoarea reclamantului a fost deţinut în condiţii nelegale, sancţionate de lege cu confiscarea.
Această măsură sancţionatorie opera prin efectul legii şi, indiferent dacă s-ar fi aplicat în fapt sau nu, interzicea orice act defolosinţă sau dispoziţie ulterior, biletul de bancă ieşind din circuitul civil şi asupra lui, ca şi a valorii pentru care fusese emis,nemai putând fi formulată nici o pretenţie.
Prin urmare, reclamarea oricăror pretenţii, inclusiv aceea de a fi, eventual încheiată o tranzacţie vizând redobândirea sumei respective – după cum se învederează de recurent în parte finală a motivelor de recurs – nu subzistăcunoscând că potrivit dispoziţiilor imperative din Legea nr.29/1990 nu pot face obiectul judecăţii în instanţa de contencios administrativ decât drepturi recunoscute de lege.
Disocierea solicitată de către reclamant şi succesorii acestuia între formalităţile administrative prealabile, legate decunoaştereadepozitului bancar, şi modul de regularizare ulterior apretenţiilor pe care le-ar formula este nepertinentă, demersurile administrative formează un tot cu finalitatea urmărită, ele constituind înultimă analiză nişte acte pregătitoare, a căror utilitate se regăseşte doar înrealizarea pretenţiilor băneşti pentru care au fost declanşate, indiferent pe ce cale s-ar realiza aceasta.
Motivele de recurs vădindu-se aşadar nefondate urmează a se respinge recursul declarat, cu menţiunea soluţiei pronunţate deprima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat deB.A., D.L.D., D.A.I., D.C.I., T.G., D.M., B.D., B.A., P.I., D.V.I.şi D.J.împotriva sentinţei civile nr.1322 din 12 octombrie 2000 aCurţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi1 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1322/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1324/2003. Contencios → |
|---|
