CSJ. Decizia nr. 1324/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1324/2003
Dosar nr. 1840/2001
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 114/2001, reclamantul H.M., în contradictoriu cu Ministerul de Interne - Direcţia de Paşapoarte, Străini şi Probleme de Migrări, a solicitat anularea Ordinului de interdicţie de intrare în România.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că se află în România în calitate de asociat al SC H.K. SRL, cu sediul în Siret, încă din anul 1991, când a luat fiinţă societatea.
La data de 15 decembrie 1998 i-a fost spartă maşina proprietate personală, din care i s-au sustras actele personale, respectiv un document de identitate provizorie până la 23 iunie 1999, orele 24,00, când trebuia să plece în Turcia, pentru dobândirea unui nou paşaport.
La data de 4 iulie 1999, când s-a întors în România, a constatat că are interdicţie de intrare.
Prin sentinţa nr. 573 din 31 mai 2000, s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
În urma recursului declarat prin Decizia nr.3701/12.12.2000, a Curţii Supreme de Justiţie, s-a casat sentinţa şi s-a trimis pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
În fond după casare, prin sentinţa nr. 327 din 15 martie 2001, s-a admis acţiunea şi s-a dispus anularea Ordinului nr. 1002 din 14 septembrie 1999, ca nelegal.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Pârâtul nu a făcut nici o dovadă privind ordinul emis; în plus s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 225 din 16 noiembrie 2002, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţional, art. 20 din Legea nr. 25/1969, care contravine art. 19 alin. (3) din Constituţie.
Împotriva sentinţei a formulat recurs Ministerul de Interne, criticând-o astfel:
Acţiunea intimatului-reclamant este inadmisibilă, în raport cu prevederile art. 2 lit. a) teza II-a din Legea nr. 29/1990, fiind vorba de acte administrative referitoare la siguranţa internă şi externă a statului, necenzurabile de instanţa de contencios administrativ.
Instanţa nu a avut în vedere faptul că fiind vorba de siguranţa statului, actele care au stat la baza emiterii ordinului, descriu pericolul pe care străinul îl reprezintă, aceste acte fiind secrete.
Deciziile Curţii Constituţionale au efecte numai pentru viitor, astfel că Decizia nr. 225 din 2000 nu poate produce efecte retroactiv.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Din adresa Ministerului de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, nr. 3697 din 28 octo 2002, rezultă că intimatul se află în Penitenciarul Rahova, în executarea unei pedepse de 4 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, fiind luată împotriva sa, şi măsura expulzării, conform art. 117 C. pen.
În aceste condiţii, refuzul de a i se acorda „intrarea" în România, este justificat, Ordinul nr. 1002 din 16 septembrie 1999 fiind legal, chiar dacă pentru considerentul că documentaţia este „secretă", nu pot fi cenzurate de instanţa de judecată competentă, respectiv contenciosul administrativ.
Faţă de consierentele expuse, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi în fond, se va respinge acţiunea reclamantului H.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul de Interne împotriva sentinţei civile nr. 327 din 15 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul H.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1323/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1326/2003. Contencios. Anulare act control... → |
---|