ICCJ. Decizia nr. 136/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.136
Dosar nr.2963/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 aprilie2003, P.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare să se dispună anulareahotărârii nr.229 din 17 aprilie 2002prin carecomisia constituităpentru aplicarea prevederilor OGnr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, i-a acordat drepturile pretinse, stabilind că perioadade refugiu a fost cuprinsă între 14 septembrie1941 – 6 martie 1945.
De asemenea, a cerut obligareapârâtei să-i recunoascăcalitatea de beneficiar al acelui act normativ, cu începere de la 15 februarie 1941.
In motivareaacţiunii, reclamanta a arătat că în realitate, refugiul său în altă localitate decât aceea de domiciliu, a începutla data de 15 februarie 1941, situaţie dovedităcu declaraţiile autentice ale martorilor, care au suportat aceleaşi privaţiuni, determinate deaplicarea Dictatului de la Viena în Ardealul de Nord.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi decontencios administrativ prin sentinţa civilă nr.256/CA din 16 iunie 2003 aadmis acţiunea şi a anulat hotărârea atacată.
Pe cale deconsecinţă, a fost obligată pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al dispoziţiilor OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 15 februarie 1941.
Instanţa de fond de reţinut că soluţiarespectivă se impune în raport de reglementarea instituită prin Normele de aplicare a ordonanţei guvernamentale mai sus-menţionate şi de declaraţiile autentice ale martorilor, împreună cu care reclamanta a plecat în refugiu.
Hotărârea a fost atacată cu recursde cătrepârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu-Mare.
Recurentaa susţinutcă în mod greşitprima instanţă a admis acţiunea, deoarece dinCondicapentru servitorul agricol nr.2602/1941 eliberată de Camera de Agricultură a Judeţului Arad, rezultă că debutul refugiului reclamantei din localitatea de domiciliu a fost la 14 septembrie 1941. Că,în prezenta unui asemeneaînscris oficial, proba testimonială nu mai era admisibilă pentru stabilirea duratei reale a refugiului.
Critica este neântemeiată.
Din condica pentru servitorul agricol eliberată decătre Camera de Agricultură a Judeţului Arad rezultă doar viza aplicată de primarul comunei Covăsânţ, judeţul Arad în ziuade 14 septembrie 1941.
S-aaplicat o simplă viză ce atestă prezenţa la serviciu a reclamantei la data respectivă, ceea ce însă, nu înseamnă însă, cărefugiul acesteia în localitate a începutîn aceeaşi zi.
Martoriiau arătat în declaraţiile lor autentice, că au plecat în refugiu din satul Principele Mihai, judeţul Satu Mare, odată cu reclamanta, adică la 15 februarie1941 şi au fost repartizaţi la o fermă din judeţul Arad. De asemenea că, familia P. seafla în localitatea de refugiu încădin 2 decembrie 1940 şi a primit pământ în arendă.
Ţinândseama deaceste declaraţii, care nu au fost au fost contrazise de înscrisul invocat de recurentă, precum şi de prevederile art.4 alin.3 din Normele deaplicare a OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, seapreciază că soluţia de admitere a acţiunii reclamantei se vădeşte legală şi temeinică.
In consecinţă, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu-Mare împotriva sentinţei civile nr.256/CA/2003-Pdin 16 iunie2003 a Curţii de Apel Oradea, secţiacomercială şi decontencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1358/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1360/2003. Contencios → |
|---|
