CSJ. Decizia nr. 1394/2003. SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Recurs anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1394/2003
Dosar nr. 871/2002
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 martie 2002, la Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a declarat recurs împotriva sentinţei civile 512 din 11 decembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul 4993/CA/2001, privind pe reclamanta SC S&R. SRL Bocşa, împotriva pârâtelor Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, întrucât hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că reclamanta SC S.&R. SRL Bocşa a precizat în cererea de chemare în judecată, că este investitor într-o zonă defavorizată, având certificatul nr. 465 din 23 octombrie 2000, eliberat de Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest România şi că, în această calitate, a importat un număr de 4 autospeciale de transport-containere, marca Mercedes Benz, pentru transportul mărfurilor produse în unitate.
Fiind investitor într-o zonă defavorizată, beneficia de facilităţi fiscale în sensul de a nu plăti taxe vamale pentru importurile pe care le face, astfel că societatea a fost scutită de plata taxelor vamale pentru cele 4 autospeciale. Ulterior, organele vamale au efectuat un control al importurilor şi au încheiat actul 240 din 5 martie 2001, respectiv actele de constatare nr. 25-26 din 21 martie 2001 şi 27-30 din 21 martie 2001, prin care au dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 3.295.014.544 lei, cu titlu de taxe vamale datorate, cu motivarea că reclamanta a efectuat transporturi şi în afara zonei defavorizate, astfel că nu mai beneficiază de scutirea de taxe vamale. S-a mai precizat că prin sentinţa 512 din 11 decembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă, în sensul că s-a dispus anularea ca nelegală a actului de valorificare nr. 240 din 5 martie 2001 şi a actelor de constatare nr. 23-26 din 2 februarie 2001 emise de pârâte şi a deciziei nr. 831 din 6 mai 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la obligarea reclamantei la plata sumelor de 2.600.664.325 lei şi a fost exonerată de plata acestei sume.
A fost respinsă în rest acţiunea, întrucât reclamanta nu a contestat în procedură prealabilă actele de constatare nr. 27-30 din 21 martie 2001.
Recurentul a arătat că instanţa a reţinut că organele de control au dat o interpretare eronată activităţii reclamantei, respectiv Ordinului nr. 1 din 24 ianuarie 2000 al A.M.D.R. Astfel, din probe rezultă că reclamanta este titulara certificatului de investitor în zonă defavorizată şi în această calitate a importat cele 4 autospeciale.
Instanţa a precizat prin sentinţa dată, atacată în cauză că: „activitatea de transport nu se poate limita în zona strict delimitată teritorial a zonei defavorizate, ci această activitate presupune extensie şi în alte zone, pentru a se îndeplini scopul economic al reclamantei care este beneficiara tonei respective".
Instanţa a reţinut că Ordinul 1/2001 al A.M.D.R. este o adăugare la lege şi prin modul restrictiv, aduce atingere OUG nr. 75/2000 care nu prevede o limitare a spaţiilor geografice în care îşi desfăşoară activitatea investitorii în zona defavorizată.
Recurentul a subliniat că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează facilităţile fiscale ale investitorilor din zona defavorizată, respectiv OUG nr. 24/1998, modificată prin OUG 75/2000, întrucât simplul fapt că reclamanta are sediul în zona defavorizată nu este suficient pentru a beneficia de scutiri, ci trebuie ca activităţile sale, respectiv bunurile importate cu beneficiul scutirii de taxe vamale trebuie să fie destinate exclusiv zonei respective şi pentru dezvoltarea acesteia şi nu altor scopuri, cum ar fi transportul internaţional de mărfuri ori intern, în alte zone decât cele defavorizate.
Recurentul a precizat că taxele vamale s-au născut în momentul când bunurile au fost destinate altor scopuri decât cele privind zona defavorizată.
Reclamanta, a arătat recurentul, nu a solicitat nici o probă cu care să infirme constatările din actul administrativ contestat, eventual că transporturile sunt destinate investiţiilor în zona defavorizată.
Mai mult, recurentul a susţinut că societatea comercială a deturnat scopul pentru care s-a aplicat scutirea de taxe vamale.
Sentinţa 512/2001 a Curţii de Apel Timişoara a mai fost recurată şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin care a susţinut că legislaţia în domeniul zonelor defavorizate urmăreşte şi arată clar faptul că activitatea economică desfăşurată este obligatoriu să se desfăşoare în interiorul zonei defavorizate. Reclamanta (intimata societate comercială) a desfăşurat activitate de transporturi atât în ţară, cât şi în străinătate, facturile de transport dovedind acest lucru, fapt necontestat, de altfel, nici de reclamant.
Sentinţa Curţii de Apel Timişoara a mai fost recurată şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara care a precizat că societatea reclamantă a efectuat o serie de transporturi (în afară de cele proprii) şi pentru alţi beneficiari, transporturi efectuate atât în ţară, cât şi în străinătate, fapt ce reiese din facturile de transport emise de contestatoare.
Recurenta a susţinut că prin efectuarea curselor de transport în afara zonei defavorizate şi în alte scopuri decât cele pentru care a beneficiat de scutirea de la plata taxelor vamale şi a T.V.A. - ului, contestatoarea a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) din OUG nr. 24/1998, republicată, privind regimul zonelor defavorizate şi Ordinul nr. 1 din 24 ianuarie 2000 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Dezvoltare, prin care se stabilesc domeniile de interes pentru realizarea de investiţii în zonele defavorizate.
Potrivit ordinului sus citat, în secţiunea „j" intitulată „Transport şi depozitare", este expres precizat faptul că „activităţile din această secţiune beneficiază de facilităţile prevăzute de OUG 24/1998 dacă se desfăşoară în cadrul zonei defavorizate".
Prin utilizarea mijloacelor de transport în alte scopuri decât cele pentru care a beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale şi a T.V.A. - ului aferent, potrivit dispoziţiei art. 144 pct. 1 lit. a) din Legea 141/1997, în sarcina societăţii contestatoare, s-a născut o datorie vamală.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul 871/2002 al Curţii Supreme de Justiţie, societatea intimată a susţinut că Ordinul 1 din 24 ianuarie 2000 al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Regională adaugă nepermis la lege, deci nu poate fi avut în vedere.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine următoarele:
SC S.&R. SRL din Bocşa, are în prezent ca obiect principal de activitate, prelucrarea lemnului, respectiv confecţionarea diverselor piese de mobilier din lemn, iar în subsidiar, importul şi comercializarea hainelor second-hand, precum şi activităţi de transport de bunuri în trafic intern şi internaţional.
La 8 noiembrie 2000 intimata-reclamantă a importat 4 autospeciale Mercede Benz şi 4 remorci Kogel, an de fabricaţie 2000, iar la data importului, toate acestea au beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale şi T.V.A. - ului aferent, în baza OUG nr. 24/1998, republicată.
Aceste bunuri au fost folosite de intimată pentru a efectua transporturi pentru diverşi beneficiari, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Prin efectuarea curselor de transport în afara zonei defavorizate, societatea a utilizat bunurile în alte scopuri decât cele pentru care a beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale şi a T.V.A. - ului şi anume, de a-şi „desfăşura activitatea în cadrul zonei defavorizate".
Această condiţie este prevăzută atât în art. 6 alin. (1) din OUG nr. 24/1998, republicată, privind regimul zonelor defavorizate, cât şi în Ordinul 1 din 24 ianuarie 2000 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Regională, prin care se stabilesc domeniile de interes pentru realizarea de investiţii în zonele defavorizate. Astfel, în secţiunea „j" a acestui ordin, intitulată „Transport şi Dezvoltare", referindu-se strict la această secţiune, este precizat expres faptul că „ Activităţile (de transport şi depozitare) beneficiază de facilităţile prevăzute de OUG nr. 24/1998, republicată, numai dacă se desfăşoară în cadrul zonei defavorizate".
Esenţa OUG nr. 24/1998 este ca prin facilităţile oferite investitorilor în zonele defavorizate, aceste zone defavorizate să se dezvolte, economic, social, cu repercusiuni benefice asupra locuitorilor acestor zone.
Ordinul nr. 1/2000 este emis în aplicarea OUG nr. 24/1998, respectându-se esenţa acestui act normativ, iar normele cuprinse în acest act sunt de natură să circumscrie „investirea în zona defavorizată", astfel încât măsura legală luată să nu fie golită de conţinut tocmai prin activităţi de genul celor întreprinse de intimata reclamantă. Societatea comercială a importat, beneficiind de facilităţi fiscale, 4 autospeciale şi 4 remorci pe care le-a folosit potrivit facturilor emise şi pentru transport mărfuri în beneficiul altor persoane, dar nu pentru zona defavorizată.
O astfel de activitate de transport marfă este legală, pentru societatea reclamantă ce are ca obiect de activitate transport de marfă, dar în condiţiile în care societatea a importat cele 4 autospeciale şi 4 remorci fără a plăti taxe vamale tocmai pentru a le folosi în zona defavorizată, datorează, prin nerespectarea condiţiilor impuse de lege pentru investitorii din zonele defavorizate, taxele vamale ce au constituit facilităţi fiscale pentru aceasta, cu consecinţele pentru neplata lor la timp.
Aşa fiind, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este nelegală şi netemeinică, interpretându-se incorect normele legale în materie.
Susţinerea instanţei că OUG nr. 75/2000 nu prevede o limitare a spaţiilor geografice în care îşi desfăşoară activitatea cel ce beneficiază de certificat de investitor în zonă defavorizată, este în contradicţie cu esenţa şi motivul adoptării OUG nr. 75/2000, care a fost adoptată în interesul dezvoltării zonelor defavorizate, iar nu pentru interesul societăţilor comerciale.
Ordinul nr. 1 din 24 ianuarie 2000 al Agenţie Naţionale pentru Dezvoltare Regională a fost emis în acord cu OUG nr. 75/2000 şi este de natură a circumscrie condiţiile în care se desfăşoară activitatea investitorilor din zonele defavorizate şi a fost emis ca urmare a neregulilor constatate de această autoritate care are obligaţia legală de a verifica dacă agenţii economici care solicită eliberarea certificatului de investitor în zonă defavorizată, îndeplinesc condiţiile legale de acordare a certificatului, dacă au autorizaţie şi licenţe de funcţionare corespunzător activităţii desfăşurate în zone defavorizate.
Mai mult, după eliberarea certificatului de investitor în zonă defavorizată, Agenţiile pentru dezvoltare regională, verifică de cel puţin 2 ori pe an dacă fiecare agent economic care a beneficiat de facilităţile acordate, respectă obligaţiile prevăzute în ordonanţă.
Constatându-se, deci, că hotărârea atacată cu cele 3 recursuri în cauză, este nelegală şi netemeinică, recursurile declarate vor fi admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, D.G.F.P. Caraş Severin, în numele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 512 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 4 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1392/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1396/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
