CSJ. Decizia nr. 1420/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1420/2003

Dosar nr. 318/2002

Şedinţa publică din 8 aprilie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 26 iulie 2001, SC C. SA Dolj a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, să se dispună anularea parţială a deciziei nr. 035 din 6 iulie 2001, emisă de primul pârât, precum şi a procesului-verbal nr. 842 din 13 martie 2001, încheiat de un consilier al Direcţiei Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.

Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligaţia de virare la bugetul statului, a majorărilor de întârziere în sumă de 8.402.086.655 lei, aferente T.V.A., evidenţiată în tabloul creditorilor şi respectiv, de 16.726.619.874 lei, aferente T.V.A. pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001.

În motivarea acţiunii, societatea comercială a arătat că se află în curs de reorganizare judiciară şi sumele de bani mai sus menţionate nu sunt datorate, întrucât conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, creanţelor negarantate existente la data deschiderii acelei proceduri nu li se poate adăuga nici o dobândă sau cheltuială.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 742 din 11 octombrie 2001, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele juridice supuse controlului jurisdicţional, în limita sumei de 8.402.086.565 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., calculată anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.

Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune, deoarece pentru creanţele existente la data deschiderii procedurii respective şi înscrise în tabloul creditorilor, nu se mai pot calcula majorări sau alte cheltuieli.

Pentru creanţele care apar în cadrul activităţii desfăşurate de reclamantă, ulterior deschiderii procedurii, nu se mai poate aplica regula înscrisă în art. 37 din Legea nr. 64/1995.

S-a apreciat, totodată, că dacă s-ar admite ipoteza că pentru creanţele bugetare ivite după data deschiderii procedurii, ca urmare a activităţii desfăşurate, nu se datorează majorări de întârziere, ar însemna că pentru societăţile comerciale aflate în reorganizare judiciară, să se fi creat un regim preferenţial, faţă de societăţile care îşi desfăşoară activitatea în mod curent şi care nu se găsesc sub incidenţa unei astfel de proceduri.

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta SC C. SA Dolj şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi al celuilalt pârât, Ministerul Finanţelor Publice.

Recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, deoarece din formularea acestui text legal rezultă că legiuitorul nu a făcut nici o distincţie între creanţele negarantate, existente la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi creanţele apărute ulterior. Că, adăugarea de majorări la aceste din urmă creanţe ar conduce la perturbarea activităţii specifice şi implicit, la nerealizarea finalităţii legii, care vizează redresarea activităţii debitorului.

În cadrul recursului lor, autorităţile publice pârâte au susţinut că acţiunea trebuia respinsă, întrucât textul legal invocat nu se referă şi la majorările de întârziere, ci doar la dobânzi şi alte cheltuieli.

Oral, la termenul de astăzi, reprezentanţii tuturor părţilor, precum şi procurorul au invocat lipsa în dispozitivul sentinţei a elementelor de identificare (numărul, organ emitent şi data emiterii), a actelor administrative care formează obiectul litigiului.

Au precizat că din această cauză, hotărârea pronunţată de intanţă nu poate fi pusă în executare.

Critica este întemeiată.

Deşi a admis parţial acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA Dolj, cu consecinţa anulării „deciziei şi actului de control", pentru suma de 8.402.086.565 lei, prima instanţă nu a identificat actele respective, prin menţionarea organului emitent, număul şi data,la care ele au fost emise.

Omisiunile respective fac, desigur, inaplicabilă hotărârea pronunţată şi sunt de natură să prejudicieze în mod grav toate părţile litigante.

Ţinând seama de această împrejurare, care vizează nelegalitatea soluţiei, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiaşi curte de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va aprecia şi asupra necesităţii verificării apărărilor contradictorii ale părţilor, în legătură cu existenţa şi întinderea fiecărei creanţe bugetare, solicitând în acest scop, opinia unui expert contabil.

Vâzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D C I D E

Admite recursurile declarate de SC C. SA Dolj şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 742 din 11 octombrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1420/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs