CSJ. Decizia nr. 1467/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1467
Dosar nr.3195/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.849 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice şi intimata-reclamantă S.C. „Institutul de Cercetare, Proiectare Sisteme de Producţie" SA Bucureşti reprezentată prin consilier juridic, lipsind recurenta-pârâtă D.G.F.P. a municipiului Bucureşti.
Procedura completă.
Ministerul Finanţelor Publice a solicitat admirerea recursului declarat de instituţia pe care o reprezintă, cu referire la motivele scrise depuse la dosar, precum şi admiterea recursului declarat de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti.
Reprezentanta societăţii intimate a solicitat respingerea celor două recursuri, cu referire la motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar.
Procurorul a pus concluziiînsensuladmiterii recursurilor, modificării sentinţei atacate şi respingerii acţiunii formulate de societatea reclamantă.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 aprilie 2002, S.C. „Institutul de Cercetare Proiectare Sisteme de Producţie" SA Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând anularea deciziei nr.245/ 29.03.2002 şi obligarea organelor financiare la calcularea penalităţilor începând cu 26.02.2002, data controlului.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că în anul 1999 a beneficiat de înlesniri la plată în sensul eşalonării T.V.A. de 2.079.116.527 lei o perioadă de 48 luni şi al scutirii de plata majorărilor de întârziere aferente de 2.131.593.856 lei.
În urma controlului, pârâţii au procedat la recalcularea majorărilor de întârziere în sumă de 6.365.616.154 lei, pentru perioada 31.01.1999 – 28.02.2002, cu motivarea nerespectării condiţiilor de eşalonare a plăţii de T.V.A. şi a termenului de plată al garanţiei.
Reclamanta a susţinut că garanţia de 87.000.000 lei nu trebuie raportată la prima comunicare de înlesnire la plată, respectiv la 10.09.1999, suma fiind achitată înainte de începerea eşalonării TVA restante. S-a arătat de asemenea, că în perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2002, societatea a plătit lunar la termenele stabilite sumele reprezentând eşalonarea T.V.A. restante şi curente.
Prin sentinţa civilă nr.849/ 24.09.2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativa admis în parte acţiunea şi a dispus anularea în parte a deciziei nr.245/ 29.03.2002 şi a notei de constatare nr.321/ 31867/ 27.01.2002, în sensul că majorările de întârziere se calculează cu începere de la 8.02.2000.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale actelor administrative atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că societatea datorează majorări de întârziere în plată, cu începere de la data la care termenele şi condiţiile înlesnirii la plată nu au fost respectate.
Întrucât nerespectarea acestor cerinţe a început la 8.02.2000, când impozitul pe salarii pentru luna ianuarie 2000 a fost achitat doar parţial, rezultă că aceasta este data de la care trebuie calculate majorările de întârziere.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
Astfel, pârâţii au învederat că instanţa a reţinut în mod nelegal că societatea nu datorează majorări de întârziere decât de la data când nu a mai respectat condiţiile de eşalonare la plată.
Astfel, trebuia avut în vedere O.M.F. nr.1283/1998 care prevede că nerespectarea înlesnirilor la plată atrage pierderea valabilităţii acestora, respectiv calcularea majorărilor de întârziere conform legii, pentru întreaga perioadă, de la data când debitul pentru care s-a acordat eşalonarea era scadent.
Examinând cauza în raport de motivul invocat şi având în vedere prevederile art.304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Din actele dosarului rezultă că înlesnirile acordate societăţii au constat în eşalonarea la plata T.V.A, restantă la data de 31.05.1999, pe o perioadă de 48 de luni, începând cu 31.01.2000 şi scutirea de plata majorărilor de întârziere calculate până la 30.05.1999.
Aceste înlesniri au fost condiţionate de achitarea obligaţiilor curente la bugetul de stat, nu mai târziu de 30 de zile de la data scadenţei, a majorărilor de întârziere şi a unei garanţii de 87.000.000 lei, precum şi de plata ratelor conform graficului, în cuantumul şi la termenele stabilite.
Institutul nu a respectat aceste condiţii, plătind cu întârziere impozitul pe salarii pentru luna ianuarie 2000. Cât priveşte garanţia bancară, sumă de 87.000.000 lei a fost achitată cu ordinul de plată nr. 19/ 7.01.2000, societatea încadrându-se în termenul de 15.01.2000, stabilit în urma aprobării prelungirii termenului de depunere (adresa nr. 443.544 din 24.09.1999).
Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, întrucât institutul nu a mai respectat condiţiile impuse prin adresa de eşalonare de la data de 8.02.2000, datorează majorări de întârziere, care urmau însă a fi calculate de la această dată şi nu de la 30.05.1999 cum au reţinutorganele de control.
S-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.84 din OG nr. 11/1996, potrivit cărora nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plată atrage anularea acestora şi obligaţia de plată a majorărilor de întârziere, calculate de la data la care termenele şi condiţiile nu au fost respectate.
Organul de control a reţinut în mod justificat faptul că societatea nu a respectat una din condiţiile de aprobare a eşalonării, deoarece nu a achitat integral, la termen, impozitul pe salarii aferent lunilor ianuarie, februarie şi aprilie 2000 şi nici în intervalul de 30 de zile de la data scadenţei.
În aceste împrejurări, se impunea recalcularea majorărilor de întârziere, dar nu de la 30.05.1999, data acordării înlesnirii la plată, ci de la 8.02.2000, data pierderii înlesnirii, ca urmare a nerespectării termenului de achitare de unei obligaţii bugetare curente.
Susţinerea recurenţilor în sensul că instanţa nu a respectat prevederile art.83 din OG nr.11/1996 şi ale O.M.F. nr.1283/1998 nu are suport, întrucât potrivit actelor normative sus menţionate, se datorează majorări pe perioada eşalonării la plată. Or, în cauză eşalonarea la plată începând cu data de 31.01.2000, rezultă că instanţa de fond a reţinut în mod justificat că majorările de întârziere se datorează începând cu data de 8.02.2000.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârâţi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.849 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1005/2003. Contencios. Anulare ordin emis de... | CSJ. Decizia nr. 1006/2003. Contencios. Suspendarea executarii... → |
|---|
