CSJ. Decizia nr. 1670/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1670/2003

Dosar nr. 3685/2001

Şedinţa publică din 6 mai 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 427/2001 reclamanta SC C. SA ,în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Harghita, Direcţia Regională Interjudeţeană a Vămilor Cluj, Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, a solicitat anularea deciziilor nr. 15/2090 din 22 martie 2001, respectiv nr. 16/2105 din 23 martie 2001, prin care s-au menţinut actele de constatare cu nr. 42 din 23 februarie 2001, cu anexa nr. 27 din 23 februarie 2001, respectiv nr. 43 din 23 februarie 2001, cu anexa nr. 26 din 23 februarie 2001 a Biroului Vamal Miercurea Ciuc, din subordinea Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Braşov, respectiv a Direcţiei Generale a Vămilor Bucureşti, întrucât pentru importul de utilaje din anul 1997, luna decembrie, necesare procesului de producţie pe liniile debitat buşteni transport şi producere furnir, i-au fost stabilite obligaţii suplimentare vamale de 351.020.232 lei, taxe vamale, T.V.A. şi majorări de întârziere T.V.A. şi 362.896.098 lei. cu acelaşi titlu.

Prin aceeaşi acţiune s-a solicitat suspendarea executării vremelnice a deciziilor. ce s-au rezolvat prin încheierea nr. 99 din 24 aprilie 2001, avându-se în vedere prejudiciul iminent.

Prin sentinţa nr. 149 din 25 iunie 2001, s-a admis acţiunea, s-au anulat deciziile cu nr. 15/2090 din 22 martie 2001 şi nr. 16/2105 din 23 martie 2001 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Harghita, date cu depăşirea competenţelor materiale.

S-a constatat că între actele de constatare nr. 42 din 23 februarie 2001, cu anexa nr. 27/2001 şi nr. 43 din 23 februarie 2001, cu anexa nr. 26/2001, întocmite de Biroul Vamal Miercurea Ciuc, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale bugetare totale de 713.916.330 lei (351.020.232 lei + 362.896.098 lei), taxe vamale, T.V.A. şi majorări, există o legătură conexă, caz în care competenţa materială de a soluţiona pe fond contestaţiile, înregistrate iniţial sub nr. 2105/2001, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Harghita, revenea în cadrul procedurii administrative prealabile, Ministerului Finanţelor – Direcţia de Soluţionare a Plângerilor, astfel că s-a dispus trimiterea întregului dosar la organul administrativ stabilit mai sus, urmând ca dosarul să fie restituit după soluţionarea contestaţiilor pe fond.

S-a menţinut în continuare încheierea nr. 99 din 24 aprilie 2001, privind suspendarea deciziilor emise de pârâta I, anulate prin sentinţă şi a actelor de constatare nr. 42 şi nr. 43 din 23 februarie 2001, până la rezolvarea contestaţiilor conexate, pentru suma totală de 713.916.330 lei.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:

Întrucât cele două acte de constatare nr. 42 şi nr. 43/2001 a organelor teritoriale de control vamal ,se referă la obligaţii fiscale de 713.916.330 lei, cu privire la importul unei singure linii industriale de derulare furnir, utilaj complet ce lucrează ca o linie unitară, deşi introdusă în ţară la două date diferite, în luna decembrie 1997, actele de control trebuiau cuprinse în unul singur şi nu în două, fapt ce a generat reducerea obligaţiilor sub 500.000.000 lei ,cu schimbarea competenţelor materiale.

Dată fiind valoarea totală a obligaţiilor fiscale, competenţa materială de a soluţiona contestaţiile formulate revenea Ministerului Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Plângerilor Bucureşti, conform art. 5 alin. (2) din OUG nr. 13/2000.

Faţă de soluţia adoptată s-a impus şi menţinerea în continuare a încheierii de suspendare a executării celor două decizii, până la soluţia ce se va adopta de Ministerul Finanţelor.

Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj, a declarat recurs împotriva încheierii nr. 99 din 24 aprlie 2001, iar Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 149/2001.

Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj, a criticat încheierea nr. 99 din 24 aprilie .2001, astfel:

Actele constatatoare nr. 42 şi nr. 43 din 23 februarie 2001, reprezintă titluri executorii, iar punerea lor în executare are drept scop recuperarea creanţelor bugetare.

Motivarea este contradictorie, vizând oportunitatea suspendării, raportat la împiedicarea temporară a desfăşurării operaţiunilor de import-export, ce ar fi de natură să provoace prejudicii neprevăzute.

Suspendarea executării se poate obţine pe calea contestaţiei la executare şi contestaţie la titlu, instanţa nefăcând distincţie.

Instanţa a pronunţat suspendarea executării conform art. 78 alin. (3) din OG nr. 11/1996 şi art. 401 C. proc. civ., fără a observa că art. 78 alin. (3) a fost abogat expres prin art. 27 din OUG nr. 113/1999.

Direcţia Regională Interjudeţeană Braşov, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, a criticat sentinţa civilă nr. 149/2001, astfel:

Instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Braşov.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Harghita, în mod corect, a soluţionat fiecare contestaţie în parte, competenţa materială revenindu-i în raport cu cuantumul debitelor şi importuri distincte.

Potrivit art. 61 alin. (7) din Legea nr. 141/1997, actele constatatoare constituie titlu executoriu.

Potrivit art. 78 din OG nr. 11/1996, aprobată prin Legea nr. 108/1996, era obligatorie depunerea unei cauţiuni.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Cu referire la recursul declarat de Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti ,prin Direcţia Vamală Interjudeţeană Cluj;

Incontestabil că actele de constatare, în speţă nr. 42 şi nr. 43 din 23 februarie 2001, constituie titluri executorii.

Intimata SC C. SA şi-a fundamentat cererea de suspendare a executării silite, conform art. 78 alin. (3) din OG nr. 11/1996, instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Nu rezultă nici o contrarietate în motivare, considerându-se cererea, justificată, dat fiind că retragerea sumelor contestate ar avea consecinţe neprevăzute asupra operaţiunilor de import-export pe care le efectuează.

Suspendarea executării pe calea contestaţiei la executare, eventual la titlu, nu exclude acordarea de către instanţa de contencios administrativ, a suspendării, în speţă fiind vorba de executarea titlurilor.

Aşa cum s-a precizat mai sus, suspendarea s-a acordat conform art. 9 din Legea nr. 29/1990 şi nu conform art. 78 alin. (3) din OG nr. 11/1996.

Faţă de considerentele de mai sus, recursul nefiind fondat, se va respinge ca atare.

Cu privire la recursul Direcţiei Regionale Interjudeţene Braşov:

Este adevărat că s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dar cu ocazia dezbaterilor pe fond, s-a cerut un termen de pronunţare, pentru a depune concluzii scrise în acest sens.

Recurenta a depus într-adevăr concluzii scrise, înregistrate la 22 iunie 2001, în care susţinerile au fost numai în legătură cu clasificarea mărfurilor importate cu DVI nr. 414 din 15 decembrie 1997, pretinzându-se corectitudinea acestora din documentele contestate, fără a se mai susţine excepţia lipsei calităţii procesuale active.

De altfel, actele constatatoare nr. 42 şi nr. 43 din 23 februarie 2001 cu anexele pentru care s-a constatat legătura conexă, fiind vorba de încadrarea unei linii industriale importată şi s-a dispus trimiterea dosarului pentru soluţionare pe fond, la Ministerul Finanţelor Publice, aparţin Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Braşov, astfel că existenţa în proces ca parte, este justificată procedural.

Cu referire la competenţa materială, aşa cum judicios s-a motivat, fiind vorba de un utilaj complet ce lucrează ca o linie unitară, indiferent dacă transportul a fost fracţionat, actele de control trebuiau cuprinse în unul singur şi în raport de cuantum, respectiv suma de 713.916.300 lei, cumpetenţa de soluţionare aparţine de Ministerului Finanţelor Publice, unde, de altfel, s-a trimis dosarul pentru soluţionare în faza procedurii prealabile administrativ-jurisdicţionale.

Cu privire la actele constatatoare, ce constituie titluri executorii, ca şi acordarea suspendării executării, s-a răspuns la primul recurs, în cadrul prevederilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, nefiind necesară depunerea unei cauţiuni.

Faţă de cele menţionate mai sus, se va respinge şi acest recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov, în numele şi pe seama Direcţiei Generale a Vămilor şi de către Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 149 din 26 iunie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ şi încheierii de şedinţă nr. 99 din 24 aprilie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 427/2001, ca nefondate.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1670/2003. Contencios