CSJ. Decizia nr. 1669/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1669
Dosar nr.4196/2000
Şedinţa publică din 6 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de C. C. împotriva sentinţei civile nr.259 din 3 octombrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ şi comercial.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclamant C. C. reprezentat de avocat C. D., precum şi intimaţii pârâţi Consiliul Judeţean Călăraşi reprezentat de consilierul juridic T. D. şi SC „C." SA Călăraşi reprezentată de apărător, colaborator al avocatului ales P. C..
Procedura completă.
Avocat C. D. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinţei atacate şi în fond admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată, depunând note de concluzii în susţinerea motivelor de recurs, cu precizarea că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul lui SC „C." SA, luând cuvântul, a solicitat respingerea recursului.
După acordarea cuvântului pe fond, s-a prezentat consilierul juridic M. P. pentru intimata pârâtă SC „C." SA Călăraşi care a cerut instanţei permisiunea de a depune note de şedinţă prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului nr.1715/2003 aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, având ca obiect revizuirea deciziei civile nr.23/A din 5 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.44 pct.c din Constituţia României şi art.23 din Legea nr.47/1992 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.9 alin.10 şi art.22 din Legea nr.169/1997 privind modificarea Legii nr18/1991 faţă de încălcarea art.41 din Constituţia României referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate.
Curtea a pus în discuţia părţilor cererile formulate de consilierul juridic P. M.
Avocat C. D. a solicitat respingerea cererilor prealabile formulate de reprezentanta intimatei pârâte SC „C." SA Călăraşi, ca neîntemeiate, luându-şi obligaţia ca până la terminarea şedinţei de judecată să depună la dosarul cauzei, punctul său de vedere, în scris.
Curtea, cu privire la cererea de suspendare formulată de intimata pârâtă o respinge ca neîntemeiată în raport cu dispoziţiile art.244 C. proc. civ., în cauză fiind pronunţată o decizie definitivă şi irevocabilă referitoare la titlul de proprietate al recurentului reclamant.
În ceea ce priveşte invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.10 şi art.22 din Legea nr.169/1997, Curtea respinge cererea întrucât Curtea Constituţională prin Decizia nr.392 din 15 octombrie 1997 s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestui act normativ.
Nemaifiind probleme prealabile, s-a acordat din nou cuvântul părţilor pe fond.
Avocat C. D. a susţinut recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi în fond admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată la instanţa de fond.
Consilierul juridic M. P. şi colaboratorul ales al intimatei pârâte, luând pe rând cuvântul au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Consilierul juridic T. D. a pus concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi iniţial înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, strămutată ulterior prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie la Curtea de Apel Ploieşti, reclamantul C. C. a chemat în judecată Consiliul Judeţean Călăraşi pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria nr.0011/1993 eliberat SC „C." SA. Acţiunea s-a judecat în contradictoriu şi cu SC „C." SA; iar anularea certificatului de atestare s-a solicitat în final pentru suprafaţa de 2017 mp.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin emiterea actului administrativ a cărui anulare parţială o solicită i-a fost încălcat dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafaţă de 2017 mp., drept reconstituit în baza Legii nr.18/1991 şi pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1194/1998. A mai susţinut reclamantul că terenul în litigiu nu a fost niciodată în administrarea societăţii beneficiare, el aparţinând fostului C.A.P. cu acordul căruia încă din anul 1980 şi-a edificat o construcţie şi şi-a instalat o stână.
Prin aceeaşi acţiune, reclamantul a mai solicitat şi recunoaşterea dreptului de proprietate stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991.
Curtea de Apel Ploieşti prin sentinţa civilă nr.259/2000 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă că titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat prin sentinţa civilă nr.2191/2000 a Judecătoriei Călăraşi şi că terenul în litigiu nu a mai fost în proprietatea C.A.P. din 1983.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C. C.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că:
-din 1982 şi până în prezent a deţinut în posesie cu aprobarea organelor abilitate suprafaţa de teren din str. Rocada nr.2 Tarlaua 73 parcela 314;
-încă din 1991 a depus cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu;
-acţiunea prin care intimata pârâtă a solicitat anularea titlului său de proprietate a fost respinsă;
-din toate actele depuse la dosar rezultă că la 1 ianuarie 1990 terenul în litigiu se afla în administrarea C.A.P.-ului;
-certificatul de atestare eliberat intimatei a fost emis, fără a fi prezentată documentaţia necesară şi legală.
Analizând recursul formulat în raport de dispoziţiile art.304-3041 C. proc. civ. şi de motivele invocate, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant deţine titlu de proprietate nr.1194/1998 pentru suprafaţa de 2017 mp., suprafaţă de teren ce se suprapune cu terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria C.L. 0011/1993 intimatei pârâte.
Valabilitatea titlului de proprietate deţinut de recurent a fost recunoscută cu autoritate de lucru judecat prin Decizia ne.23/A/2002 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Decizia rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului formulat de intimata pârâtă în dosarul nr.1494/2002 al Curţii de Apel Bucureşti.
Rezultă aşadar că pentru suprafaţa de 2017 mp. recurentul reclamant are un titlu de proprietate valabil, opozabil erga-omnes, intrat în circuitul civil care nu mai poate fi contestat.
Instanţa de fond, în mod greşit a păşit la soluţionarea cauzei fără a avea la dosar o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care să se constate nulitatea titlului de proprietate deţinut de recurent, sentinţa civilă nr.2191/2000 reţinută în considerente, fiind ulterior desfiinţată prin Decizia civilă nr.23/A/2002 a Tribunalului Călăraşi.
Cât priveşte faptul că suprafaţa de teren deţinută de recurent în baza titlului său de proprietate nr.1194/1998 se suprapune cu parte din terenul deţinut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, această împrejurare rezultă fără putinţă de tăgadă din cuprinsul celor două expertize topocadastrale efectuate în cauză.
De altfel, Curtea urmează a reţine că din probele administrate în cauză (acte, expertiză) rezultă că eliberarea certificatului de atestare a cărei anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de HG nr.834/1991 în sensul că documentaţia ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă lipsind actele primare de proprietate ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale construcţiilor, avizul OCAOTA Călăraşi, procesul-verbal de recepţie al măsurătorilor, delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă.
Aşa se explică de ce în suprafaţa totală de 53.387 mp. deţinută de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria CL nr.0011/1993 a fost inclusă şi suprafaţa de 2017 mp. pe care recurentul o avea în posesie încă din anul 1982 şi pe care a edificat o construcţie. În acest sens din actele depuse la dosar (adresa nr.1633/1998 a OCAOTA Călăraşi) rezultă că încă din anul 1991 recurentul reclamant a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla gospodăria sa .
Ignorând toate aceste aspecte instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi în contradicţie cu probele administrate.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art.314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa casată şi în fond acţiunea va fi admisă în parte în sensul că se va anula parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria C.L. nr.0011/1993 emis în favoarea intimatei-pârâte, respectiv cu privire la suprafaţa de teren de 2017 mp. ce aparţine recurentului reclamant în baza titlului de proprietate nr.1194/1998.
Capătul de cerere prin care recurentul reclamant a solicitat „recunoaşterea dreptului de proprietate" stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, va fi respins ca neîntemeiat, deoarece această cerere excede contenciosului administrativ, iar dreptul său de proprietate a fost deja recunoscut prin emiterea titlului de proprietate a cărui valabilitate a fost confirmată prin hotărârile judecătoreşti pronunţate şi mai sus amintite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C. C. împotriva sentinţei civile nr.259 din 3 octombrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ şi comercial.
Casează sentinţa atacată şi în fond admite în parte acţiunea reclamantului C. C.
Anulează parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria CL nr.0011 din 29 noiembrie 1993 emis de Consiliul Judeţean Călăraşi în favoarea SC „C." SA Călăraşi cu privire la suprafaţa de 2017 mp.
Respinge cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1012/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1013/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
