CSJ. Decizia nr. 1673/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1673/2003
Dosar nr. 1444/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată în calitate de pârât, Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 1998/2001, precum şi anularea procesului-verbal de control nr. 301158/2001.
La această acţiune a fost conexată şi acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 177/2002, prin care aceeaşi reclamantă, în contradictoriu cu acelaşi pârât, a solicitat anularea deciziei nr. 1998/2001, şi cu privire la pct. 1 şi 2 din decizie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod greşit s-a reţinut că datorează suma de 172.224.400 lei, reprezentând impozit pe salarii şi majorări de întârziere, deoarece activitatea desfăşurată de ea are un caracter comercial şi financiar atipic, cheltuielile efectuate pentru procurarea de cadouri pentru copiii salariaţilor, nefiind supuse impozitării.
Reclamanta a susţinut, de asemenea, că în mod greşit a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia sa, pentru capătul de cerere privind privatizarea societăţilor comerciale, deoarece potrivit dispoziţiilor din OUG nr. 13/2001, Ministrul Finanţelor trebuia să soluţioneze pe fond contestaţia.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 308/2002, a respins ca neîntemeiate acţiunile conexe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta datorează suma de 172.224.400 lei, deoarece în perioada 1995 - 1996 nu beneficia de facilităţile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 122/1995 şi art. 38 din Legea nr. 29/1996 şi că privatizarea societăţii comerciale nu are caracterul unei contestaţii fiscale care să se încadreze în dispoziţiile speciale ale OUG nr. 13/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S.
Motivându-şi recursul, recurenta-reclamantă a susţinut că:
- nu datorează suma de 172.224.400 lei, reprezentând impozit pe salarii şi majorări de întârziere, deoarece îşi desfăşoară activitatea pe principii comerciale, fiind asimiliată societăţilor comerciale;
- instanţa nu a analizat excepţia prescripţiei invocate de recurentă, în sensul dispoziţiilor art. 98 din OG nr. 11/1996, termenul de 5 ani fiind depăşit în raport cu data efectuării controlului;
- capătul 3 din contestaţie trebuie soluţionat pe fond de Ministerul Finanţelor.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va admite în sensul celor ce se vor arăta:
Prin procesul-verbal de control contestat, menţinut prin Decizia Ministerului Finanţelor nr. 1998/2001, s-a reţinut că recurenta-reclamantă datorează suma de 172.224.400 lei, impozit pe salarii şi majorări calculate pe perioada 1995 – 1996 (cheltuielile efectuate pentru procurarea de cadouri de Crăciun pentru copiii salariaţilor), deoarece aceasta nu beneficiază de facilităţile prevăzute în Legea bugetului de stat, pe anii 1995 - 1996, respectiv art. 38 din Legea nr. 22/1995 şi art. 38 din Legea nr. 29/1996, F.P.S. nefiind finanţată de la bugetul de stat, având un buget propriu de venituri şi cheltuieli.
Sub acest aspect, instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurenta, nefiind o societate comercială sau o regie autonomă care să verse la bugetul de stat veniturile obţinute din vânzarea de acţiuni şi dividende, nu beneficiază de facilităţile din Legea bugetului de stat, pe anii 1995 - 1996, cheltuielile efectuate cu procurarea de cadouri de Crăciun nefiind deductibile.
Ceea ce însă, instanţa de fond nu a analizat şi nici nu a motivat, este împrejurarea dacă în raport cu dispoziţiile art. 98 din OG nr. 11/1996, executarea creanţei bugetare datorate (172.224.400 lei) era prescrisă sau nu, având în vedere termenul de 5 ani reglementat în această materie şi care începe să curgă de la data naşterii dreptului, respectiv a obligaţiei la plată.
Cu alte cuvinte, instanţa stabilind că suma reţinută este datorată, trebuia să verifice dacă faţă de perioada supusă controlului şi data întocmirii procesului-verbal de control, excepţia prescripţiei invocate de recurentă este sau nu întemeiată.
Cât priveşte motivul de recurs formulat de recurentă în legătură cu respingerea contestaţiei ca inadmisibilă (pct. 3 din Decizia contestată), referitoare la privatizarea societăţilor comerciale, Curtea îl va respinge ca neîntemeiat, deoarece penalizarea privatizării societăţilor comerciale nu are caracterul unei contestaţii fiscale, în sensul că nu se contestă anumite sume imputate recurentei, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 13/2001.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 şi 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează a se pronunţa numai cu privire la excepţia prescripţiei invocate de recurenta-reclamantă, în raport cu dispoziţiile art. 98 din OG nr. 11/1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.A.P.S., împotriva sentinţei civile nr. 308 din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1671/2003. Contencios. Refuz rezolvare cerere... | CSJ. Decizia nr. 1674/2003. Contencios. Anulare partiala a... → |
---|