CSJ. Decizia nr. 173/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 173/2003
Dosar nr. 87/2002
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 12 aprilie 2000, reclamanta SC B.P. SA a solicitat anularea deciziei nr. 552 din 29 martie 2000 emisă de Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; a deciziei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti, nr. 497 din 20 mai 1997, precum şi a măsurilor stabilite la pct. 2 şi 6 din procesul-verbal de control nr. 96942 din 23 decembrie 1996, încheiat de organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus obligarea la la plata sumei de 86.942.419 lei, reprezentând cota de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare pentru perioada mai – septembrie 1993; 10.165.304 lei, majorări de întârziere la Fondul de cercetare; 39.429 dolari SUA, 47.778 mărci germane, 8240 BEF, reprezentând impozit pe redevenţe şi 2709 dolari SUA, 5186 mărci germane şi 5729 BEF, majorări de întârziere aferente acestui impozit.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, la plata cheltuielilor de judecată; la restituirea taxelor de timbru în sumă totală de 32.238.210 lei, achitate către Ministerul Finanţelor, precum şi a sumelor de 11.892 dolari SUA; 11.961 mărci germane şi 24.691 BEF, virate în baza titlului executor nr. 388/96942 din 11 martie 1997.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că în ce priveşte contribuţia la Ffondul de cercetare-dezvoltare, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 21/1993 şi Instrucţiunilor Ministerului Finanţelor, privind calculul şi încasarea Fondului de cercetare, nr. 4524/1993, veniturile obţinute din activităţi bancare nu sunt prevăzute în categoria celor pentru care se calculează contribuţia de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare. Referitor la impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice şi juridice nerezidente, reclamanta a susţinut că pentru sumele plătite firmelor S., R. şi U., în baza contractelor de prestări servicii, acestea sunt scutite de impozit pe teritoriul României, fiind impuse în ţările de de rezidenţă. cu care există convenţii pentru evitarea dublei impuneri.
Prin sentinţa civilă nr. 720 din 22 iunie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea SC B.P. SA, a anulat deciziile contestate, precum şi pct. 2 şi 6 din procesul-verbal de control nr. 96942/1996, exonerând reclamanta de plata sumelor reţinute în sarcina sa. Totodată, Ministerul Finanţelor a fost obligat să restituie reclamantei, 11.892 dolarI SUA, 11.961 mărci germane şi 24.691 BEF, achitate în baza titlului executor din 21 martie 1997, precum şi la plata sumelor de 32.238.210 lei, taxă de timbru şi 350.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în ce priveşte suma reţinută cu titlu de contribuţie neachitată la fondul de cercetare-dezvoltare, ca şi majorările de întârziere aferente, nu sunt datorate, întrucât Legea nr. 6/1993, privind constituirea şi utilizarea Fondului special de cercetare-dezvoltare, a intrat în vigoare la 13 octombrie 1993, ulterior perioadei supuse controlului. S-a apreciat că nici dispoziţiile Legii bugetului de stat nr. 21/1993, nu constituie temei pentru aceste plăţi, din moment ce reclamanta desfăşoară o activitate bancară, şi nu de prestări servicii.
Referitor la pct. 2 din procesul-verbal, instanţa de fond a apreciat că sumele în valută stabilite de organele de control, cu titlu de impozit pe redevenţe şi majorări de întârziere, nu sunt datorate, între societatea reclamantă şi firmele străine existând contracte de prestări servicii, şi nu pentru utilizarea unui drept de proprietate intelectuală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recus, atât reclamanta, cât şi pârâţii.
Prin Decizia civilă nr. 1140 din 20 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursurile, a casat sentinţa civilă nr. 720 din 22 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că instanţa fondului a anulat în întregime Decizia Ministerului de Finanţe nr. 552/2000, inclusiv pct. 3, prin care fusese respinsă ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de reclamantă, în legătură cu sumele reţinute în baza titlului executor nr. 388/96942/1997, fără să se verifice competenţa, în raport cu prevederile OG nr. 11/1996 şi fără a înfăţişa motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei.
Instanţa de casare a mai reţinut omisiunea de pronunţare asupra cererii reclamantei, în legătură cu restituirea sumelor achitate cu titlu de contribuţie de 1% pentru Fondul de cercetare-dezvoltare, impozit pe redevenţe, cu majorările de întârziere aferente.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1295 din 8 octombrie 2001, a respins excepţia de necompetenţă materială, a admis în parte acţiunea precizată de reclamantă şi a dispus anularea deciziei Ministerului Finanţelor nr. 552/2000, deciziei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti, nr. 497/1997, precum şi a pct. 2 şi 6 din procesul-verbal nr. 96942/1996, cu obligarea Ministerului Finanţelor, la restituirea sumelor încasate în valută, în baza titlului executor.
S-a avut în vedere că pentru perioada mai – septembrie 1993, nu se justifică reţinerea cotei de 1% pentru Fondul de cercetare-dezvoltare, temeiul legal, Legea nr. 67/1993, fiind ulterior.
Pentru sumele reţinute cu titlu de impozit pe redevenţe, s-a considerat că nu sunt datorate, întrucât între România şi statele de rezidenţă ale firmelor străine, cu care reclamanta avea încheiate contracte de prestări servicii, există convenţii pentru evitarea dublei impozitări.
În fine, în legătură cu restituirea sumelor achitate în baza titlului executor, s-a apreciat că instanţa de contencios are competenţa materială de a se pronunţa, întrucât pretenţiile reclamantei vizează de fapt actele administrative contestate şi anume: procesul-verbal de control şi deciziile pronunţate în procedura administrativ-jurisdicţională.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti şi SC B.P. SA.
În recursurile lor, Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi ControluluI Financiar de Stat Bucureşti au susţinut că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei Ministerului Finanţelor – D.G.S.C., în ce priveşte anularea poziţiei 2 din procesul-verbal de control referitor la impozitul pe redevenţe, în condiţiile în care prin Decizia nr. 552/2000, au fost desfiinţate capitolele privitoare la acesta şi s-a dispus trimiterea dosarului, direcţiilor teritoriale, pentru a se face verificarea acestor obligaţii bugetare, urmând a se încheia un nou act de control.
Recurenţii au susţinut nelegalitatea hotărârii, şi pentru faptul că s-a pronunţat cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv a judecătoriei din raza teritorială a reclamantei, atunci când s-a dispus restituirea sumelor achitate în baza titlului executor nr. 388/96942/1997, fără a sesiza că temeiul juridic îl constituie dispoziţiile art. 76 din OG nr. 11/1996.
În fine, în opinia recurenţilor, în mod greşit s-a anulat măsura obligării la plata cotei de 1% pentru Fondul de cercetare-dezvoltare, instanţa fondului dând o interpretare eronată dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, respectiv art. 24 din Legea nr. 21/1993, în conformitate cu care cota de 1% se aplică asupra încasărilor realizate din activitatea de prestări servicii, implicit activitatea bancară care prin excelenţă, este o activitate de prestări servicii.
Ambele recursuri sunt fondate.
Potrivit atribuţilor stabilite în sarcina Ministerului Finanţelor, prin pct. 9.12 din Ordinul Ministerului Finanţelor. nr. 1495/1997, dat în aplicarea Legii nr. 105/1997, ca organ administrativ cu activitate jurisdicţională, în soluţionarea contestaţiilor cu care este învestit, acesta poate dispune desfiinţarea totală sau parţială a măsurilor stabilite prin actele de control, precum şi refacerea acestora.
În cauză, prin Decizia nr. 552/2000, Ministerul Finanţelor a desfiinţat măsura obligării reclamantei la plata impozitului pe redevenţe şi a majorărilor de întârziere aferente, stabilit de organele de control prin procesul-verbal nr. 94296/1997 pct. 2 şi a dispus o nouă verificare. Astfel fiind, capătul de acţiune vizând anularea pct. 2 din procesul-verbal, a rămas practic fără obiect, instanţa putând fi eventual sesizată a se pronunţa asupra legalităţii deciziei de reverificare, dispusă de Ministerul Finanţelor şi nicidecum asupra temeiniciei impunerii la plată.
Fără a sesiza aceste aspecte, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, nelegal a anulat pe fond, măsura impunerii reclamantei la plata impozitului pe redevenţe şi a majorărilor aferente.
Tot nelegal, cu încălcarea competenţei altei instanţe, Curtea de Apel Bucureşt, secţia de contencios administrativ, a dispus restituirea sumelor în valută achitate de reclamantă în baza titlului executor nr. 388/94296/1997, fără a sesiza că acestea nu au făcut obiectul contestaţiei adresate Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti şi că restituirea se putea face numai în condiţiile anulării titlului executor, care se putea obţine pe calea contestaţiei la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 76 din OG nr. 11/1996.
În ce priveşte suma de 86.942.419 lei, reprezentând cota de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare, urmează a se reţine că este datorată de societatea reclamantă, activitatea bancară fiind prin excelenţă, o activitate de prestări servicii, nominalizată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 21/1993, legea bugetului de stat.
În raport cu toate aceste considerente, urmează a se aprecia că recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti şi Ministerul Finanţelor, sunt întemeiate şi pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, urmează a fi casată şi pe fond, respinsă acţiunea formulată de SC B.P. SA.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, cât şi a încheierii din 19 decembrie 2001, dată în Camera de Consiliu, în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., prin care s-a respins cererea reclamantei, de completare a dispozitivului sentinţei, în sensul obligării Ministerului Finanţelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de contribuţii la Fondul de cercetare-dezvoltare, impozit pe redevenţe cu majorările aferente, a declarat recurs SC B.P. SA
Recursul urmează a fi respins, având în vedere modul de soluţionare a recursurilor declarate de Ministerul Finanţelor şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1295 din 8 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA Bucureşti.
Respinge recursul declarat de SC B.P. SA Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 19 decembrie 2001.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1729/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 173/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
