CSJ. Decizia nr. 1866/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1866/2003
Dosar nr. 810/2000
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 septembrie 1998 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 1171, reclamanţii S.C., N.M. şi A.V. au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii – Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1998 de pe lângă Consiliul Local Ocnele Mari şi pârâta C.Z., să se constate nulitatea Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 97/1992, emis la propunerea Primăriei Ocnele Mari.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamanţi că prin adresa nr. 828 din 14 mai 1998, Primăria Ocnele Mari – Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, le-a făcut cunoscut că reconstituirea dreptului lor de proprietate privind suprafaţa de 1400 mp, situată în localitatea Ocnele Mari, nu este posibilă, deoarece a fost atribuită numitei C.Z., prin act de schimb, în baza Ordinului nr. 97/1992 al Ministerului Agriculturii.
S-a mai susţinut de către reclamanţi că în această modalitate le-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului pe care l-au moştenit de la autorul lor, drept recunoscut prin sentinţa civilă nr. 744 din 2 februarie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, astfel că la data emiterii ordinului, terenul nu mai era în circuitul civil.
La termenul din 7aprilie 1999, pârâta C.Z. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, faţă de împrejurarea că nu şi-au dovedit calitatea de moştenitori ai fostului proprietar, excepţie ce a fost respinsă faţă de sentinţa civilă nr. 8307/1998, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi de Decizia civilă nr. 741/1999 a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a recunoscut reclamanţilor dreptul de proprietate în suprafaţă de 5.075 mp, situat în oraşul Ocnele Mari.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1417 pronunţată la 22 noiembrie 1999, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii S.C., N.M. şi A.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Primăria oraşului Ocnele-Mari – Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi C.Z.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fons a reţinut că actul atacat, deşi este intitulat „ordin", nu este apt să producă efecte juridice, în sensul cererii de drepturi şi obligaţii în favoarea persoanelor la care se referă.
De asemenea, s-a mai argumentat această soluţie prin aceea că actul a fost emis în baza art. 51 şi 52 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora schimbul de terenuri se face cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi că are caracterul unui act preparator, fiind un aviz de specialitate.
Instanţa a concluzionat că schimbarea suprafeţelor de teren nu s-a făcut prin Ordinul nr. 97/1992, ci prin actul de schimb încheiat între Primăria oraşului Ocnele Mari şi pârâta C.Z., Ministerul Agriculturii neavând capacitatea de a decide cu privire la dreptul de proprietate, în acest sens fiind art. 3 din actul atacat.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, au declarat recurs reclamanţii S.C., N.M. şi A.V., invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În acest sens, s-a susţinut că la termenul din 1 noiembrie 1999, instanţa a dispus măsura decăderii din proba cu interogatoriu, motivat de împrejurarea că nu a fost depus în termen de 5 zile, deşi această dispoziţie avea aplicabilitate numai în condiţiile în care partea adversă era o persoană juridică, ori proba a fost solicitată faţă de pârâta C.Z.
Prin cea de-a doua critică s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, reţinerea instanţei că acţiunea este inadmisibilă şi că actul atacat nu este un act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, ci un aviz de specialitate, este nelegală, împrejurare ce impune casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare.
Recursul este fondat.
Rezultă, într-adevăr, că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că hotărârea prin care s-a respins acţiunea formulată de recurenţii-reclamanţi ca inadmisibilă, este vădit nelegală.
Recurentele au solicitat să se constate nulitatea Ordinului nr. 97/1992 emis de Ministerul Agriculturii, act prin care s-a aprobat efectuarea unor schimburi de teren şi în urma cărora pârâta C.Z. a primit o suprafaţă de 1400 mp, care se suprapune pe dreptul lor de proprietate, reconstituit în baza sentinţei civile nr. 744/1998, pronunţată de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea.
Calificarea actului atacat, ca un aviz de specialitate, este greşită, conţinutul acestuia, manifestarea de voinţă a autorităţii emitente de a produce în mod direct efecte juridice, deosebeşte clar actul administrativ, de actul preparator.
Instanţa de fond avea obligaţia de a analiza temeinicia actului administrativ, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, astfel că soluţia care se impune, este aceea a casării, cu trimitere spre rejudecare.
În ce priveşte critica referitoare la decăderea din proba cu interogatoriu, Curtea urmează să constate că şi aceasta este întemeiată, administrarea acesteia faţă de o persoană fizică nepresupunând depunerea interogatoriului la dosar cu 5 zile înainte, o atare procedură fiind valabilă numai pentru persoane juridice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.C., N.M. şi A.V., împotriva sentinţei civile nr. 1417 din 22 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea pe fond.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1863/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1867/2003. Contencios → |
|---|
