CSJ. Decizia nr. 187/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 187/2003

Dosar nr. 1833/200.

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 martie 2002 reclamanta C.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 1372 din 11 martie 2002 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor şi să fie obligată Casa Judeţeană de Pensii Bihor să-i recunoască calitatea de strămutat din motive etnice.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că părinţii şi fratele său au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu în comuna Băbeni - Bistriţa judeţul Vâlcea, localitate în care s-a născut la 10 octombrtie 1943 şi că împreună au revenit în Ardeal la sfîrşitul anului 1945.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 257/CA din 13 mai 2002 a admis acţiunea şi a anulat hotărârea atacată şi a obligat pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa reţine că strămutarea din localitatea de domiciliu într-o altă localitate pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică şi că această persecuţie a durat pe toată perioada strămutării.

Mai reţine că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi au acelaşi statut cu părinţii lor, deoarece au suferit împreună persecuţii din motive etnice pe toată perioada strămutării, care este sinonimă cu refugiul.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este netemeinică şi nelegală.

Susţine că instanţa a interpretat greşit prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece această lege nu prevede stabilirea domiciliului obligatoriu ca situaţie distinctă de acordare a drepturilor, iar copii născuţi ulterior strămutării părinţilor nu pot beneficia de prevederile legii.

Menţionează că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu este o modalitate de persecuţie etnică, dar cu condiţia ca persoana respectivă să fi existat la data strămutării şi să fi avut domiciliul într-o localitate de unde să fi fost strămutată sau să fi fost refugiat, ceea ce nu este cazul reclamantei.

Recursul este nefondat.

Corect a reţinut instanţa de fond că intimata-reclamantă se încadrează în categoria persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, din motive etnice, prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/199, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi din acest motiv poate beneficia de dispoziţiile art. 2 din ordonanţă spre a primi o îndemnizaţie lunară pentru fiecare an de strămutare.

Aceasta a făcut dovada, cu copia - extras de pe tabelul de refugiaţi, eliberată de Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale şi cu certificatele de naştere şi deces ale părinţilor săi, că părinţii s-au refugiat din comuna Dâmboviţa, judeţul Someş (actualmente judeţul-Bistriţa Năsăud), în luna septembrie 1940, în comuna Băbeni - Bistriţa, judeţul Vâlcea.

Conform art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, norme aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanele refugiate în altă localitate decât cea de domiciliu, din motive etnice, sunt asimilate persoanelor strămutate, prevăzute de art. 1 lit. c) din ordonanţă.

Faptul că intimata s-a născut după ce părinţii săi s-au stabilit în noua localitate, nu poate duce la concluzia susţinută de recurentă că nu se încadrează între persoanele beneficiare ale ordonanţei

Ea a dovedit că s-a născut la 10 octombrie 1943 în comuna Băbeni - Bistriţa, judeţul Vâlcea, în perioada în care părinţii săi se aflau în această localitate şi fără discuţie a suferit împreună cu aceştia şi fratele său de efectele strămutării.

Ca atare, pentru perioada de la naştere şi până la data revenirii la fostul domiciliu al părinţilor, dar nu mai târziu de 6 martie 1945, intimata s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, astfel că se încadrează beneficiarii art. 2 din ordonanţă.

De aceea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 299 şi urm. C. proc. civ. se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 257/CA/ 2002-P din 13 mai 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 187/2003. Contencios