CSJ. Decizia nr. 2059/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2059/2003
Dosar nr. 465/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 decembrie 2002, reclamantul Z.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 2524 din 25 octombrie 2002 prin care pârâta – Casa Judeţeană de Pensii Bihor-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că:
-s-a născut la data de 21 iulie 1943 în municipiul Arad, în perioada refugiului părinţilor săi din localitatea de domiciliu – Gepiu, judeţul Bihor, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940 când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicţia statului ungar;
-refuzul pârâtei de a-i recunoaşte calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea sus-menţionată este nejustificat în condiţiile în care, el reclamantul, a fost obligat să trăiască în refugiu, împărtăşind situaţia părinţilor săi.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că la data refugiului, reclamantul nu a existat ca persoană fizică, astfel că efectele strămutării nu pot fi extinse şi cu privire la acesta.
Prin sentinţa civilă nr. 11 /CA/2003 din 7 ianuarie 2003, instanţa sesizată, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a anulat actul administrativ emis de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
-situaţia de refugiaţi pe care au avut-o părinţii reclamantului este sinonimă cu cea de strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind vorba de o persecuţie din motive etnice;
-reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, fapt necontestat de pârâtă şi a suferit împreună cu aceştia consecinţele strămutării din localitatea de domiciliu, astfel că acţiunea sa este întemeiată, urmând a fi admisă în baza art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta- Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs , pârâta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile Legii nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate sau nevoite să se refugieze în altă localitate decât cea de domiciliu, ori, reclamantul nu era născut la data la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, din prevederile acestei legi beneficiază orice cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, constând în strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferenţiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, „legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice" în această categorie intrând în mod implicit şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, acesta, începând cu data naşterii sale, respectiv, 21 iulie 1943, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele refugiului care implicit s-au răsfrânt şi asupra sa.
Pentru considerentele arătate, sentinţa instanţei de fond va fi menţinută ca legală şi temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 11/CA/2003 din 7 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2058/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 206/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
---|