CSJ. Decizia nr. 2055/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2055/2003
Dosar nr. 432/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 748 din 10 martie 1997, reclamanta SC S. SRL Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară, secţia Maramureş, anularea deciziei nr. 243 din 28 februarie 1997 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, prin care a fost menţinută în sarcina sa o obligaţie financiară către bugetul de stat, în sumă de 435.434.901 lei, reprezentând accize, majorări de întârziere şi penalitate fiscală aplicată conform art. 12 din Legea nr. 87/1994, aşa cum aceasta a fost stabilită prin procesul-verbal de control nr. 16 din 15 iulie 1996, întocmit de comisarii Gărzii Financiare, secţia Maramureş. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea taxei de timbru aferentă procedurii administrativ-jurisdicţionale prealabile, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- în perioada 9 – 11 iulie 1996, comisarii Gărzii Financiare, secţia Maramureş, au efectuat un control la sediul societăţii, în legătură cu modul în care aceasta a respectat prevederile Legii nr. 42/1993 privind accizele la produse din import şi din ţară şi cele ale Legii nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
- controlul a fost efectuat de un organ necompetent, întrucât art. 15 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea Controlului Financiar de Stat şi a Gărzii Financiare, prevede că o asemenea competenţă de control revine doar organelor direcţiei generale teritoriale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat, precum şi celor ale Ministerului Finanţelor, singurele în măsură să dispună agenţilor economici contribuabili, vărsarea la bugetul de stat a impozitului şi a altor obligaţii financiar-fiscale datorate acestuia;
- deşi din actul de control rezultă că furnizorul de băuturi alcoolice către societate şi anume, SC L.I. SRL nu există, obligaţia de plată a accizelor a fost transmisă asupra sa în calitate de societate cumpărătoare, cu toate că legislaţia în materie nu prevede o asemenea obligaţie;
- recunoaşterea făcută de administratorul societăţii, în sensul că în unitate s-a adus alcool etilic pentru procesare, nu este de natură să transfere obligaţia de plată a accizelor de la furnizor la beneficiar, întrucât relaţia sa cu furnizorul ţine de caracterul privat al firmei şi o priveşte numai pe aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. 27 din 24 ianuarie 2001, instanţa de fond, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei şi, în consecinţă: a anulat Decizia nr. 243 din 28 februarie 1997 emisă de Ministerul Finanţelor, precum şi procesul-verbal de control nr. 16 din 15 iulie 1996 întocmit de Garda Financiară, secţia Maramureş; a dispus restituirea către reclamantă a taxei de timbru de 8.708.498 lei şi a obligat pârâţii la plata în solidar a sumei de 29.725.000 lei cheltuieli de judecată ,reprezentând onorariul de avocat, în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- prin controlul efectuat la data de 15 iulie 1996 la societatea reclamantă, Garda Financiară, secţia Maramureş nu şi-a depăşit competenţa stabilită prin Legea nr. 30/1991 întrucât, potrivit art. 15 lit. a) din această lege, Garda Financiară exercită controlul operativ şi inopinat şi în ceea ce priveşte aplicarea şi exercitarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor;
- conform facturilor nr. 6633152 din 2 decembrie 1994 şi nr. 6633151 din 1 februarie 1995, reclamanta s-a aprovizionat cu băuturi alcoolice vrac (rom, vodcă, rachiu alb şi lichior) de la o firmă din Bucureşti care s-a dovedit a fi inexistentă, nefiind înregistrată la Oficiul pentru registrul comerţului Bucureşti;
- prin nota explicativă dată organului de control de către administratorul societăţii reclamante, acesta a recunoscut că, în realitate, societatea a fost aprovizionată cu alcool etilic, iar nu cu băuturi alcoolice şi că alcoolul a fost procesat, urmând ca ulterior să încheie un contract în acest sens;
- cum în cauză au fost sesizate organele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută la art. 18 din Legea nr. 42/1993, de neînregistrare a operaţiunilor supuse accizelor şi care a avut drept consecinţă diminuarea acestei obligaţii faţă de bugetul de stat şi cum prin sentinţa penală nr. 2187 din 7 decembrie 1999 a Judecătoriei Baia Mare, menţinută în apel, s-a reţinut că administratorul societăţii reclamante nu avea obligaţia de a calcula şi achita accizele pentru bugetul de stat, rezultă că Decizia emisă de Ministerul Finanţelor Publice în soluţionarea contestaţiei reclamantei ,este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Garda Financiară, secţia Maramureş, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:
- sentinţa instanţei de fond se bazează pe o hotărâre penală, în legătură cu care nu se menţionează dacă a rămas irevocabilă, nefiind aduse elemente probatorii în acest sens;
- la adoptarea soluţiei, instanţa de fond nu a ţinut seama de reglementarea legală în materie, respectiv art. 1 din Legea nr. 42/1993, în vigoare la acea dată, din care rezultă că prin procesarea şi comercializarea băuturilor alcoolice, agentul economic devine plătitor de accize.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 2109 din 6 iunie 2002, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond ar fi trebuit să examineze răspunderea care revine agentului economic controlat, în raport cu faptele constatate de organul de control şi cu normele legale incidente cauzei, respectiv art. 1 din Legea nr. 42/1993, în vigoare la data controlului.
Procedând la rejudecarea cauzei în fond, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
- nu poate fi reţinut motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, în sensul depăşirii competenţei Gărzii Financiare, întrucât potrivit art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 30/1991, aceasta este un organ prin care se realizează controlul operativ şi inopinat în legătură cu aplicarea şi executarea legilor fiscale, control ce se efectuează în locurile în care se află bunurile sau se desfăşoară activităţi care fac obiectul impozitării;
- din situaţia întocmită de organul de control rezultă că în lunile decembrie 1994 şi februarie 1995, reclamanta este cea care a comercializat băuturi alcoolice în calitate de proprietar, iar nu societatea comercială de la care a preluat marfa;
- din aceeaşi situaţie întocmită de organul de control rezultă că în lunile decembrie 1994 şi februarie 1995, reclamanta nu a achitat accizele pentru băuturile alcoolice comercializate, încălcând astfel, prevederile art. 1 din Legea nr. 42/1993.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S. SRL Baia Mare, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a susţinut următoarele:
- instanţa de fond nu a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 2181 din 7 decembrie 1999 a Judecătoriei Baia Mare şi menţinută de Decizia penală nr. 242 A din 7 iunie 2000 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a constatat lipsa sa de vinovăţie în ceea ce priveşte necalcularea şi nevirarea accizelor pentru băuturile alcoolice spirtoase în discuţie;
- aprecierea instanţei de fond cu privire la legalitatea procesului-verbal de control întocmit de Garda Financiară, secţia Maramureş, este greşită în raport cu reglementarea art. 17 din Legea nr. 30/1991 care nu prevede pentru Garda Financiară atribuţii în legătură cu impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, acestea revenind direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat teritoriale, precum şi organelor de control ale Ministerului Finanţelor. În sensul nulităţii procesului-verbal de control, recurenta a mai invocat şi faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la depăşirea duratei controlului;
- aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia reclamanta are obligaţia de a plăti accize pentru băuturile alcoolice comercializate în lunile decembrie 1994 şi februarie 1995, sunt greşite în raport cu prevederile Normelor metodologice nr. 5188 din 19 iulie 1992 ale Ministerului Finanţelor, potrivit cărora momentul datorării accizelor îl constituie data emiterii facturii.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează:
Faptul că prin sentinţa penală nr. 2181 din 7 decembrie 1999 a Judecătoriei Baia Mare, s-a dispus achitarea administratorului societăţii supuse controlului Gărzii Financiare, pe considerentul că activitatea desfăşurată de aceasta nu prezintă un caracter infracţional, sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/ 1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994, nu este de natură să înlăture obligaţia societăţii controlate de a plăti accize la bugetul de stat pentru băuturile alcoolice produse sau comercializate.
Obligaţia societăţii de a plăti taxele speciale de consumaţie, denumite accize, este o obligaţie distinctă care decurge din reglementarea art. 1 din Legea nr. 42/1993 privind accizele la produsele din import şi din ţară, în vigoare la acea dată, astfel că autoritatea de lucru judecat invocată de recurentă este neîntemeiată.
Susţinerile recurentei privind nelegalitatea procesului-verbal de control nr. 16 din 15 iulie 1996, întocmit de comisarii Gărzii Financiare, secţia Maramureş, în sensul că acest organ al autorităţii publice nu ar avea atribuţii în ceea ce priveşte impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, nu pot fi însuşite de această instanţă.
Potrivit art. 14 şi 15 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare, aceasta din urmă este un organ de control financiar militarizat care funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi exercită un control operativ şi inopinat în legătură cu aplicarea şi exercitarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor.
În consecinţă, Garda financiară, exercitând un asemenea control, poate să dispună virarea obligaţiilor financiar-fiscale la bugetul de stat.
Cât priveşte depăşirea duratei controlului, aceasta a fost determinată de complexitatea aspectelor verificate, în condiţiile în care s-a constatat că societatea controlată a achiziţionat băuturi alcoolice spirtoase de la un agent comercial privat care, în realitate, nu există.
Depăşirea duratei controlului în condiţiile arătate nu poate avea drept consecinţă anularea actului de control, astfel că invocarea acestui motiv de nulitate este neîntemeiată.
Nici motivul de recurs invocat de recurentă pe fondul cauzei nu poate fi primit.
Achiziţionarea de către societatea reclamantă, în lunile decembrie 1994 şi februarie 1995, a unor cantităţi de băuturi alcoolice spirtoase vrac pentru a fi procesate, s-a făcut fără ca marfa să fi fost însoţită de documente de livrare şi expediţie completate şi întocmite cu respectarea cerinţelor legii, aşa cum în mod corect a constatat şi organul de control. Acceptarea primirii unor băuturi alcoolice spirtoase, în asemenea condiţii, implică preluarea tuturor riscurilor de către reclamantă, inclusiv pe cel al suportării taxelor speciale de consumaţie, denumite accize.
Preluarea obligaţiei de plată este determinată de raportul juridic de drept fiscal dintre reclamantă, în calitate de agent economic contribuabil şi autoritatea financiar fiscală teritorială, cu atribuţii în verificarea, stabilirea şi achitarea obligaţiilor financiar fiscale către bugetul de stat.
Chiar şi în situaţia nepreluării riscului, reclamanta datorează accize, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 42/1993, în vigoare la acea dată. Aşa cum rezultă din situaţia întocmită de organul de control, în lunile decembrie 1994 şi februarie 1995, reclamanta a comercializat băuturi alcoolice produse de ea, fără să achite accizele aferente, încălcând astfel prevederile art. 1 din Legea nr. 42/1993.
Faţă de considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins, iar sentinţa instanţei de fond va fi menţinută ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 565 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2054/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2056/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
