CSJ. Decizia nr. 2071/2003. Contencios. Anulare decizie M F. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2071/2003

Dosar nr. 1451/2002

Şedinţa publică din 28 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 24 mai 2001, O.D. şi O.V. au solicitat anularea deciziei nr. 524/24 aprilie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care s-a respins contestaţia împotriva măsurii dispuse de Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea din 18 februarie 2000 privind obligarea la plata unei taxe de timbru în valoare de 9.500.000 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 73/30 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, reţinând că acţiunea formulată de T.E. în care O.D. şi O.V. sunt pârâţi, este o acţiune evaluabilă în bani, care trebuie timbrată în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs O.D. şi O.V. care, în esenţă, au susţinut că taxa de timbru stabilită în sarcina lor este nejustificat de mare, ea putând fi fixată cel mult la nivelul sumei care reprezintă c. val. apartamentului proprietatea lor şi care face obiectul revendicării.

Recursul urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 27 martie 2003, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) teza întâi din OUGnr. 13/2001, privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor şi s-a constatat că acest text este neconstituţional în măsura în care se referă şi la taxele judiciare de timbru stabilite de instanţele judecătoreşti.

S-a reţinut că „nici o autoritate a administraţiei publice nu poate controla, anula şi modifica o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau o măsură dispusă de instanţă şi de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată".

Astfel fiind, urmează a se reţine că Decizia pronunţată de Ministerul Finanţelor Publice este nelegală, măsura dispusă de instanţa civilă prin încheierea din 18 februarie 2000, neputând fi cenzurată de autoritatea administrativă numită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de O.D. şi O.V. împotriva sentinţei civile nr. 73 din 30 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi pe fond admite acţiunea formulată de O.D. şi O.V.

Anulează Decizia nr. 524 din 24 aprilie 2001 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2071/2003. Contencios. Anulare decizie M F. Recurs