CSJ. Decizia nr. 2075/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2075/2003

Dosar nr. 255/2002

Şedinţa publică din 29 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.G. SA a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Vâlcea, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea deciziei nr. 1228 din 9 august 2001 a primului pârât, precum şi anularea în parte a procesului-verbal nr. 11037 din 29 iunie 2001 a Direcţiei Controlului Financiar Fiscal Vâlcea, cu privire la obligarea sa la plata sumei de 599.913.669 lei, T.V.A.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că stabilirea prin procesul-verbal de control, a obligaţiei de plată a sumei sus-menţionate (599.913.669 lei) reprezentând T.V.A., aferentă comercializării unor produse la export pe lunile aprilie şi mai 2001, la un preţ inferior preţului de achiziţie şi Decizia prin care i s-a respins contestaţia, sunt nelegale pentru că încalcă prevederile OUG nr. 17/2000.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 157/F/C din 10 octombrie 2001, a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamantă, în sensul anulării deciziei nr. 1228 din 9 august 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi în parte, procesul-verbal din 29 iunie 2001, cu privire la suma de 599.913.669 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că recalcularea taxei, potrivit pct. 10.10 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, nu se aplică şi atunci când bunurile sunt exportate, deoarece cota de impozitare la export este cota zero, iar o recalculare a taxei la altă cotă este nelegală.

A mai reţinut că pct. 10.10 din norme nu poate fi interpretat într-un sens în care să facă inaplicabil art. 17 lit. B) din OUG nr. 17/200, cât timp un text al ordonanţei nu îngăduie această înlăturare, deoarece hotărârea guvernamentală nu poate face aplicabilă ordonanţa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin procesul-verbal de control financiar din 29 iunie 2001, reprezentanţii Direcţiei Controlului Fiscal Vâlcea, efectuând un control la sediul SC C.G. SA, au constatat că în lunile aprilie şi mai 2001, societatea nu avea drept de deducere a T.V.A., în sumă de 599.913.669 lei, din care 243.810.309 lei, T.V.A. aferentă lunii aprilie 2001 şi 356.103.360 lei, T.V.A. aferentă lunii mai 2001, întrucât preţul de export al sodei calcinate a fost inferior preţului de achiziţie. Organele de control au recalculat T.V.A. dedusă iniţial de societate, în limita taxei aferente preţului de livrare, în baza dispoziţiilor pct. 10.10 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, rezultând o diferenţă de T.V.A. neadmisă la deducere, în sumă de 599.913.669 lei.

Potrivit pct. 10.10 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, privind T.V.A., aprobate prin HG nr. 401/2000 „pentru bunurile comercializate la un preţ, exclusiv T.V.A., inferior preţului de achiziţie sau costului de producţie şi pentru care s-a exercitat dreptul de deducere, se va proceda la recalcularea T.V.A. deduse iniţial, în limita taxei aferente preţului de vânzare. Suma rezultată din recalcularea T.V.A. se va înscrie în roşu în decontul de T.V.A. aferent lunii în care a avut loc vânzarea bunurilor respective, pe rândul Regularizări de T.V.A.".

În acest sens sunt şi dispoziţiile pct. 10.11 din sus-menţionatul act normativ, cu privire însă la bunurile din import comercializate la un preţ inferior valorii utilizate în vamă.

Din analiza dispoziţiilor pct. 10.10 şi 10.11 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, privind T.V.A., aprobate prin HG nr.,401/2000, rezultă, în mod indubitabil, că în cazul în care se comercializează bunuri la un preţ de vânzare inferior celui de achiziţie de pe piaţa internă, a costului de producţie sau valorii în vamă, agenţii economici au obligaţia de a regulariza T.V.A. aferentă diferenţei dintre preţul de achiziţie de pe piaţa internă, costul de producţie sau după caz valoarea în vamă şi preţul de vânzare.

În cauză societatea a livrat sodă calcinată la export, prin intermediul unui comisionar, la un preţ de vânzare inferior celui de achiziţie, exclusiv T.V.A. Aşa fiind, ea a acţionat nu ca o unitate producătoare, ci ca un adevărat comerciant, încasând efectiv T.V.A. pentru marfa respectivă, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile pct. 10.10 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000.

Faţă de cele sus-menţionate rezultă că suma de 599.913.669 lei, T.V.A a fost legal calculată prin actul de control a cărui anulare se solicită, astfel că Decizia Ministerului Finanţelor Publice fiind legală şi temeinică, urmează a fi menţinută, iar recursul declarat a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi în fond, a se repinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 157/F/C din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2075/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs