CSJ. Decizia nr. 2391/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2391/2003
Dosar nr. 2297/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin actul de sesizare din 16 martie 2001 al Procurorului financiar de pe lângă Curtea de Conturi a judeţului Constanţa, s-a solicitat obligarea ordonatorului de credite U.M. nr. 02311 Constanţa şi a comandantului C.I., contabilului-şef O.I. şi şefului de birou vânzări locuinţe, I.G., la plata cu titlu de despăgubiri civile a sumei de 66.852.697 lei. reprezentând diferenţă de preţ nerealizată la vânzarea unei locuinţe de serviciu şi a sumei de 13.364.400 lei. cu titlu de foloase nerealizate.
Prin sentinţa nr. 28 din 9 mai 2001, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a respins actul de sesizare.
Împotriva acestei hotărâri Procurorul financiar a declarat recurs jurisdicţional care, prin Decizia nr. 463 din 9 octombrie 2001, a fost respins ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Procurorul general financiar a declarat recurs în anulare, împotriva sentinţei nr. 28 din 9 mai 2001 a Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi a municipiului Bucureşti şi a deciziei nr. 463 din 9 octombrie 2001 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Prin Decizia nr. 10 din 20 martie 2002, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins recursul în anulare jurisdicţional.
Şi împotriva acestei decizii, Procurorul general financiar a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, criticele aduse deciziei atacate vizează modul incorect de evaluare a locuinţelor de serviciu, fără a se ţine seama de valoarea imobilului stabilită la data preluării acestuia în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi modul de dobândire a locuinţei, în raport cu prevederile art. 53 din Legea nr. 114/1996, republicată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin HG nr. 576/1998, republicată, Ministerul Apărării Naţionale a fost abilitat să vândă locuinţele de serviciu în condiţiile impuse de acest act normativ.
La art. 4 s-a precizat modalitatea de evaluare a locuinţelor supuse vânzării, în sensul că avansul reprezintă 30% din valoarea imobilului, stabilită la data preluării în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, actualizată potrivit legii, iar evaluarea preţului urmând a se efectua pe baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de HG nr. 20/1996.
Potrivit acestor dispoziţii, baza de referinţă pentru stabilirea avansului a fost diferită de cea pentru stabilirea preţului de vânzare, în sensul că la avans baza de referinţă era valoarea de intrare în patrimoniu actualizată, iar la stabilirea preţului criteriile erau stabilite de art. 30 şi 31 din HG nr. 20/1996, republicată.
Nici o dispoziţie legală nu impunea ca evaluarea să pornească de la valoarea de intrare a bunului în patrimoniul ministerului, astfel că au fost situaţii când preţul de vânzare a locuinţei a fost sub preţul de achiziţie, datorită faptului că prin achiziţie publică preţul a fost stabilit prin cerere şi ofertă, iar vânzarea locuinţelor către cadrele militare s-a efectuat în baza unor criterii tehnico-economice.
Pe de altă parte, locuinţele ce urmau a fi vândute făceau parte din categoria locuinţelor de serviciu, legiuitorul nefăcând nici o distincţie cu privire la modul de achiziţionare a acestora, în stabilirea preţului de vânzare către salariaţii Ministerului Apărării Naţionale.
În mod corect, instanţele Curţii de Conturi au reţinut că evaluarea locuinţei s-a făcut conform prevederilor legale, respectiv pe baza crieriilor şi metodologiei de evaluare prevăzute de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 20/1996.
În raport cu cele ce preced, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva deciziei nr. 10 din 20 martie 2002 a Curţii de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 239/2003. Contencios. Refuz acordare daune.... | CSJ. Decizia nr. 2393/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
