CSJ. Decizia nr. 2389/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2389/2003
Dosar nr. 2023/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, sub nr. 1056/A/2001, reclamanta SC S.O. SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Dolj, solicitând ca în contradictoriu cu aceştia să se dispună anularea procesului-verbal de control încheiat de Direcţia Controlului Fiscal Dolj, cu nr. 453 din 23 aprilie 2001, proces-verbal contestat, dar cu încălcarea prevederilor OUG nr. 13/2001 M.F.P., întârziere soluţionare.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că prin-procesul verbal a cărei anulare o solicită organul de control, prin aplicarea greşită a OUG nr. 163/2000, a obligat-o la 544.663.012 lei şi anume: 2 milioane amendă contravenţională, 64 096.195 lei impozit pe profit : 38.112.337 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.270.410 lei majorări de întârziere la plata impozitului pe profit, 1.270.410 lei majorări de întârziere la plata impozitului pe dividende şi 438.929.070 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termen a T.V.A. la Complex A. Mehedinţi.
La data de 7 noiembrie 2001, reclamanta a prezentat acţiunea, în sensul că solicită anularea şi a deciziei nr. 1157 din 11 octombrie 2001 a Ministerul Finanţelor Publice, decizie prin care Ministerul Finanţelor Publice a desfiinţat procesul-verbal de control nr. 453 din 23 aprilie 2001, pentru majorările de întârziere aferente .T.V.A., în sumă de 438.929.070 lei, urmând a se face o nouă verificare de o echipă de control, alta decât cea care efectuase iniţial control, fiind menţinute celelalte obligaţii fiscale în sarcina reclamantei. Pentru capătul de cerere ce se referea la amenda contravenţională în sumă de 2.000.000 lei, acesta a fost respins ca inadmisibil.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, sesizată cu anularea deciziei nr. 1157/2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului-verbal de control nr. 453/2001 întocmit de Direcţia Controlului Fiscal, prin sentinţa nr. 144 din 10 mai 2002 a admis acţiunea în parte, anulând în parte procesul-verbal şi Decizia, în sensul că exonerează pe reclamantă de plata sumei de 523.060.307 lei, menţinând obligaţia către buget numai în sumă de 19.602.705 lei majorări de întârziere la impozitul pe profit şi menţine în parte actele administrative deduse judecăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa îşi motivează soluţia pe concluziile expertizei contabile efectuate în dosar şi anume, că nu se datorează importul pe profit în sumă de 64.096.165 lei, acesta fiind achitat la 19 aprilie 2001, iar Complexul A. SA Mehedinţi se încadrează în prevederile OUG nr. 163/2000, fiind scutit de plata T.V.A.
În expertiză s-a mai concluzionat şi instanţa a omologat aceste concluzii, că este datorată suma de 17.852.037 lei la bugetul de stat, cu titlu de majorări de întârziere pentru neplata la termen a impozitului pe profit, tot datorie la buget fiind şi suma de 1.850.668 lei şi nu 6.148.477 lei T.V.A. neachitat în termen pentru sucursala Olt.
Aceeaşi expertiză a reţinut că nu este datorat nici impozitul pe dividende în sumă de 1.270.410 lei, că potrivit art. 87 alin. (2) din OG nr. 11/1996, în urma compensării cu 7.257.992 lei achitat în plus, reclamanta urmează să primească diferenţa de 5.987.587 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, criticând hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Astfel se susţine că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu precizează temeiurile de drept şi face o simplă enunţare a expertizei, fiind confuză şi contradictorie, dispozitivul neputând fi înţeles, raportat şi la considerente, după cum exonerarea de plata sumei de 523.060.307 lei, care include şi suma de 438.929.070 lei reprezentând majorări de întârziere T.V.A., este fără obiect, această sumă fiind anulată prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 1157/2001 care a desfiinţat actul de control nr. 453/2001 şi a dispus refacerea controlului pentru această sumă.
Analizând recursul declarat sub aspectele criticilor formulate şi al prevederilor art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., se constată că este fondat conform considerentelor ce se vor expune.
Potrivit dispoziţiilor deciziei nr. 1157/2001, primirea fiind făcută la 15 octombrie 2001, procesul-verbal de control nr. 453 din 23 aprilie 2001 a fost desfiinţat pentru suma de 438.129.070 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., urmând să fie efectuată o reverificare.
în aceste condiţii noi, dat fiind că actul de control atacat fusese desfiinţat cu privire la suma de 438.929.070 lei, rămânând supuse controlului judiciar numai celelalte puncte din procesul-verbal de control şi Decizia nr. 1157/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa nu putea proceda la judecarea acestui capăt de cerere şi la anularea sumei de 523.060.307 lei din care fac parte şi majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 438.929.070 lei.
Era necesar pentru această sumă să se aştepte noul act de control care să fie supus procedurii jurisdicţionale administrative şi apoi părţile interesate vor sesiza instanţa.
Se mai constată că există contradicţii între motivele reţinute în considerente, o anumită confuzie.
Principiul general, consacrat de Codul de procedură civilă., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, pentru a se da instanţelor superioare de control judiciar posibilitatea analizării modului cum este făcută judecata.
Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o.
Acest principiu îşi găseşte statornicirea în dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că fără menţionarea motivelor şi dovezilor, soluţia este netemeinică.
Curtea constată, deci, că motivele de casare invocate prin recurs şi prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 sunt fondate, urmând a se admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice şi se va casa sentinţa nr. 144 din 10 mai 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casarea se va face cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă care, pe lângă îndreptarea greşelilor menţionate, va mai avea în vedere dacă reverificarea a fost desăvârşită şi noul act de control a fost comunicat şi dacă s-a contestat, după cum urmează a se pune în discuţie efectuarea unei expertize care să stabilească în concret fiecare obligaţie dacă rămâne neschimbată sau este diminuată sau anulată, dacă se compensează sau au fost efectuate compensări, etc…, aceasta în funcţie şi de rezultatele reverificării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 144 din 10 mai 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2387/2003. Contencios. Recurs împotriva... | CSJ. Decizia nr. 2389/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
