CSJ. Decizia nr. 2437/2003. Contencios. Recurs refuz raspuns cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2437/2003
Dosar nr. 408/2002
Şedinţa publică din 19 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2001, reclamantul V.D. a chemat în judecată pe pârâţii Preşedintele României, Prim-ministrul României şi Ministerul Justiţiei, solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să-i răspundă cererii adresate în luna august 2001, să dispună cele legale conducerii SC S. SA Hunedoara, în calitatea funcţiilor acestora de garanţi ai Constituţiei, ai legilor ţării şi reprezentanţi ai acţionarului majoritar la această societate şi mandatari ai reprezentanţilor capitalului privat al statului şi să se constate încălcarea drepturilor sale constituţionale stabilite prin art. 47 şi 31 de către cei trei pârâţi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în luna august 2001 a solicitat pârâţilor ca, în baza art. 31 şi 47 din Constituţia României, să-i răspundă la petiţiile adresate acestora prin scrisoare cu confirmare de primire, după care a revenit cu cererea de comunicare a răspunsului, în temeiul prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, însă nu a primit nici un răspuns, astfel că este întemeiată cererea sa în contencios administrativ. În plus, reclamantul a arătat că şi întregul patrimoniu al Combinatului Siderurgic Hunedoara a fost transferat în mod gratuit în proprietatea SC S. SA Hunedoara la care iniţial Statul român era acţionar unic şi ca urmare, are dreptul să ceară rezolvarea situaţiei sale locative, în calitatea sa de chiriaş în locuinţa de serviciu aparţinând SC S. SA.
În drept, a invocat prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
V.D. a mai arătat că, în opinia sa, este inadmisibil refuzul prelungirii contractului de închiriere a chiriaşilor locuinţelor de serviciu ale societăţilor comerciale rămase în continuare cu capital majoritar de stat, după data de 1 ianuarie 1990, în raport cu drepturile recunoscute celor care locuiesc cu chirie la stat sau în locuinţe de serviciu aparţinând societăţilor comerciale privatizate integral după data respectivă (1 ianuarie 1990).
Prin completarea la acţiune depusă la dosarul cauzei la 28 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat modificarea art. 5 al OUG nr. 40/1999, în temeiul art. 24 din HG nr. 400/2000, în sensul obligării prelungirii contractului de închiriere pe o durată de 5 ani chiriaşilor şi foştilor chiriaşi, pentru suprafeţele locative deţinute de către societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar.
Totodată, reclamantul a arătat că răspunsurile primite la scrisorile adresate celor trei pârâţi (nr. 15 B/CA/1090 din 25 octombrie 2001 şi nr. 233747/22/2001) nu-l mulţumesc, întrucât nu au răspuns solicitărilor sale privind interpretarea şi aplicarea OUG nr. 40/1999.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 331 din 28 noiembrie 2001, a respins acţiunea reclamantului, reţinându-se, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, iar în raport cu răspunsul la petiţia sa trimisă acestuia, drepturile recunoscute de art. 31 şi 47 din Constituţie au fost îndeplinite, astfel că nu se poate reţine vătămarea în aceste drepturi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs (impropriu denumit „apel"), în termen legal, reclamantul V.D.
În motivarea cererii sale, recurentul-reclamant a arătat că, în mod greşit, a fost respinsă acţiunea sa, întrucât nu a primit răspuns punctual la întrebările puse în memoriile sale adresate pârâţilor, iar instanţa de fond, pe de o parte, nu a ţinut cont de completarea acţiunii sale, iar pe de altă parte, a pronunţat o sentinţă nelegală, dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi cele ale art. 24 din HG nr. 400/2000, respectiv interpretarea art. 5 al O.U.G nr. 40/1999.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-au fost cauzate.
În sensul alin. (2) din art. 1, se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu se răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.
În cauză, însă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale recunoscute de Constituţie (art. 31 privind dreptul la informaţie şi art. 47 privind dreptul la petiţionare), întrucât, astfel cum de altfel recunoaşte şi recurentul-reclamant, autorităţile pârâte i-au răspuns cu adresele nr. 15 B/CA/1090 din 25 octombrie 2001 şi nr. 23374/22/2001.
Pe de altă parte, în raport cu cele înserate în practicaua şi considerentele sentinţei atacate, nu se confirmă nici susţinerea recurentului că instanţa nu ar fi avut în vedere completarea acţiunii sale.
Prin urmare, constatându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, se va menţine sentinţa atacată şi se va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.D. împotriva sentinţei civile nr. 331 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2436/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2439/2003. Contencios. Recurs anulare ordin... → |
|---|
